La ora când scriu aceste rânduri aproape tot ce s-a comentat, analizat, criticat sau elogiat pe unde şi pixeli, tot ce s-a scris şi tipărit despre „galaxia Hamlet la Craiova“ e deja „du passé“.
La ora când scriu aceste rânduri aproape tot ce s-a comentat, analizat, criticat sau elogiat pe unde şi pixeli, tot ce s-a scris şi tipărit despre „galaxia Hamlet la Craiova“ e deja „du passé“. Ritmul febril al actualităţii teatrale româneşti şi internaţionale, parada neîntreruptă de festivaluri, întâlniri de breaslă cortegii de colocvii, dezbateri, seminarii, lansări şi alte evenimente colaterale mătură rapid imaginile, creaţiile, conceptele, întreaga arhivă de imagini, idei şi viziuni înmagazinate în Decada Hamlet. În Elsinore s-a instaurat tăcerea … Şi noi când să ne tragem răsuflarea, când să medităm asupra celor văzute, trăite? Noi, criticii, constituim oare o Curte cu Juri? Inculpatul este Hamlet? Cine? Actorul? Regizorul? Să-i judecăm, clasându-i în echipe cu scoruri şi goluri ca la recentul Mondial de Fotbal? Să lansăm clasamente şi să-i avertizăm eventual prin cartonaşe galbene? Unii s-au dovedit sententioşi, alţii encomiastici.
În dezbaterile teoretice, didactice, interesante, minuţios documentate subiectul a fost cercetat în diacronie şi sincronie: s-au expus diaporame, înregistrări video, diagrame şi statistici şi acum ştim aproximativ unde pe mapamond s-a jucat sau se joacă piesa şi cât de „globalizat“ este azi Danezul. Important, esenţial mi se pare că în această primăvară turbulentă, friguroasă, neliniştitoare, petrecută sub semnul ameninţător al Vulcanului (element al naturii shakespeareene!). Festivalul din Craiova s-a desfăşurat ca un miracol al rezistenţei la Criză, la uriaşele dificultăţi financiare, politice, metereologice… Cu Hamlet în nenumărate limbi, cu trupe faimoase şi regizori celebri, veniţi de pe patru continente, cu creatori tineri sau în ascensiune, pe scena mare, sau în atelier, reprezentaţii live – majoritatea – sau video (oh, cenuşa vulcanului şi cerul Braziliei sau Tokio acoperit) – confirmând seară de seară că „the time is out of joint“.
Aşadar, ediţia a şaptea e intrată în analele viitoarei Enciclopedii a F.S.C. şi desigur domnul Emil Boroghină a avansat în demersurile celei de-a opta. Domnul Emil Boroghină: personaj uimitor, unic in lumea actuală a organizatorilor, managerilor şi creatorilor de evenimente teatrale; acest „showbusiness-man“ „Il Capo“ „P.D.G. al celui mai prestigios Shakespeare Festival din Europa nu are un „staff“ propriu-zis; nu ocupă un etaj într-o instituţie (ascund aceste date prietenilor din străinătate, mai cu seamă celor din Vestul Europei – nici nu m-ar crede!); nu dispune de secretare, de stagiare (asemenea parlamentarilor români la Bruxelles); îi lipsesc ordinatoare, laptopuri, camerele de luat vederi, interconectarea prin satelit cu restul lumii. Cred că nu are Iphone, nici blackberry. Are, în schimb, inimă, suflet şi o iubire sfântă pentru Teatru, pentru Actor. Emil Boroghină nu vorbeşte engleza, nu e „anglist“, nu a studiat la Oxford, nu se consideră „shakespeareolog“, dar Biblia lui este acel in-folio şi Sfântul-actorul din Stratford, prăznuit în ziua de 23 aprilie.
Tema acestei ediţii, pe cât de simplă părea la prima vedere pe atât e de… genială: Doar Hamlet! Cu alte cuvinte, Opera Omnia – infinitul mic şi infinitul mare. A rezultat un regal. Un fastuos banchet al spiritului şi imaginaţiei. Un voiaj planetar. În spaţiu şi în timp, în lumi ştiute, văzute, familiare şi în altele necunoscute, ciudate, reci dar atracţioase. Am intrat şi în spirala timpului plutind în prezent dar şi în trecut, în cel de ieri dar parcă şi mai înapoi; şi, brusc, m-am trezit în viitor: un mâine incolor, aseptic, neplăcut. Am văzut parcă şi un „Hamlet in second life“, clonat, multiplicat la infinit… Care Hamlet? Într-una dintre multiplele dezbateri din iulie în jurul Festivalului din Avignon, trei renumiţi universitari francezi, istorici ai ideilor, critici de artă şi teoreticieni ai literaturii au dezbătut „problema prezentului şi a mutaţiilor conceptelor. „S-a lansat teoria „prezentismului“, a mediilor fără trecut, indiferente la viitor. Ce înseamnă să fii prezent, să-ţi reflecţi epoca? Cum să-ţi exprimi apartenenţa la ziua de azi? Recuzând termenul „modernitate“ (introdus de Baudelaire) – parafrazat ironic „merdonitate“ apud Michel Leiris – dezbaterile au recunoscut un impas în clasificarea graniţelor artei prezentului. Anularea experienţelor, anihilarea sensurilor, depolitizarea politicii, gregaritatea consumeristă, condiţionarea tehnologică, etc. câteva trasee repertoriate ca efecte nefaste ale prezentului, care produc la rândul lor nostalgii şi tentaţii irezistibile către un trecut idealizat. Sau impunerea violentă a noilor tehnici audiovizuale, adicţia la videocircuite integrate, camere de filmare, trend inconturnabil al „postmodernităţii“. Serile „Hamlet“ la Craiova (inclusiv Cetate) şi la Bucureşti, confirmă asemenea unor uriaşe probe de laborator varietatea şi justeţea ipotezelor emise. Răsfoindu-mi jurnalul de bord, redau câteva impresii, frânturi, „amintiri“ din zilele de aprilie-mai 2010.
„Stratford pe Jiu 2010 – file de jurnal” de Myra Iosif
La ora când scriu aceste rânduri aproape tot ce s-a comentat, analizat, criticat sau elogiat pe unde şi pixeli, tot ce s-a scris şi tipărit despre „galaxia Hamlet la Craiova“ e deja „du passé“.
La ora când scriu aceste rânduri aproape tot ce s-a comentat, analizat, criticat sau elogiat pe unde şi pixeli, tot ce s-a scris şi tipărit despre „galaxia Hamlet la Craiova“ e deja „du passé“. Ritmul febril al actualităţii teatrale româneşti şi internaţionale, parada neîntreruptă de festivaluri, întâlniri de breaslă cortegii de colocvii, dezbateri, seminarii, lansări şi alte evenimente colaterale mătură rapid imaginile, creaţiile, conceptele, întreaga arhivă de imagini, idei şi viziuni înmagazinate în Decada Hamlet. În Elsinore s-a instaurat tăcerea … Şi noi când să ne tragem răsuflarea, când să medităm asupra celor văzute, trăite? Noi, criticii, constituim oare o Curte cu Juri? Inculpatul este Hamlet? Cine? Actorul? Regizorul? Să-i judecăm, clasându-i în echipe cu scoruri şi goluri ca la recentul Mondial de Fotbal? Să lansăm clasamente şi să-i avertizăm eventual prin cartonaşe galbene? Unii s-au dovedit sententioşi, alţii encomiastici.
În dezbaterile teoretice, didactice, interesante, minuţios documentate subiectul a fost cercetat în diacronie şi sincronie: s-au expus diaporame, înregistrări video, diagrame şi statistici şi acum ştim aproximativ unde pe mapamond s-a jucat sau se joacă piesa şi cât de „globalizat“ este azi Danezul. Important, esenţial mi se pare că în această primăvară turbulentă, friguroasă, neliniştitoare, petrecută sub semnul ameninţător al Vulcanului (element al naturii shakespeareene!). Festivalul din Craiova s-a desfăşurat ca un miracol al rezistenţei la Criză, la uriaşele dificultăţi financiare, politice, metereologice… Cu Hamlet în nenumărate limbi, cu trupe faimoase şi regizori celebri, veniţi de pe patru continente, cu creatori tineri sau în ascensiune, pe scena mare, sau în atelier, reprezentaţii live – majoritatea – sau video (oh, cenuşa vulcanului şi cerul Braziliei sau Tokio acoperit) – confirmând seară de seară că „the time is out of joint“.
Aşadar, ediţia a şaptea e intrată în analele viitoarei Enciclopedii a F.S.C. şi desigur domnul Emil Boroghină a avansat în demersurile celei de-a opta. Domnul Emil Boroghină: personaj uimitor, unic in lumea actuală a organizatorilor, managerilor şi creatorilor de evenimente teatrale; acest „showbusiness-man“ „Il Capo“ „P.D.G. al celui mai prestigios Shakespeare Festival din Europa nu are un „staff“ propriu-zis; nu ocupă un etaj într-o instituţie (ascund aceste date prietenilor din străinătate, mai cu seamă celor din Vestul Europei – nici nu m-ar crede!); nu dispune de secretare, de stagiare (asemenea parlamentarilor români la Bruxelles); îi lipsesc ordinatoare, laptopuri, camerele de luat vederi, interconectarea prin satelit cu restul lumii. Cred că nu are Iphone, nici blackberry. Are, în schimb, inimă, suflet şi o iubire sfântă pentru Teatru, pentru Actor. Emil Boroghină nu vorbeşte engleza, nu e „anglist“, nu a studiat la Oxford, nu se consideră „shakespeareolog“, dar Biblia lui este acel in-folio şi Sfântul-actorul din Stratford, prăznuit în ziua de 23 aprilie.
Tema acestei ediţii, pe cât de simplă părea la prima vedere pe atât e de… genială: Doar Hamlet! Cu alte cuvinte, Opera Omnia – infinitul mic şi infinitul mare. A rezultat un regal. Un fastuos banchet al spiritului şi imaginaţiei. Un voiaj planetar. În spaţiu şi în timp, în lumi ştiute, văzute, familiare şi în altele necunoscute, ciudate, reci dar atracţioase. Am intrat şi în spirala timpului plutind în prezent dar şi în trecut, în cel de ieri dar parcă şi mai înapoi; şi, brusc, m-am trezit în viitor: un mâine incolor, aseptic, neplăcut. Am văzut parcă şi un „Hamlet in second life“, clonat, multiplicat la infinit… Care Hamlet? Într-una dintre multiplele dezbateri din iulie în jurul Festivalului din Avignon, trei renumiţi universitari francezi, istorici ai ideilor, critici de artă şi teoreticieni ai literaturii au dezbătut „problema prezentului şi a mutaţiilor conceptelor. „S-a lansat teoria „prezentismului“, a mediilor fără trecut, indiferente la viitor. Ce înseamnă să fii prezent, să-ţi reflecţi epoca? Cum să-ţi exprimi apartenenţa la ziua de azi? Recuzând termenul „modernitate“ (introdus de Baudelaire) – parafrazat ironic „merdonitate“ apud Michel Leiris – dezbaterile au recunoscut un impas în clasificarea graniţelor artei prezentului. Anularea experienţelor, anihilarea sensurilor, depolitizarea politicii, gregaritatea consumeristă, condiţionarea tehnologică, etc. câteva trasee repertoriate ca efecte nefaste ale prezentului, care produc la rândul lor nostalgii şi tentaţii irezistibile către un trecut idealizat. Sau impunerea violentă a noilor tehnici audiovizuale, adicţia la videocircuite integrate, camere de filmare, trend inconturnabil al „postmodernităţii“. Serile „Hamlet“ la Craiova (inclusiv Cetate) şi la Bucureşti, confirmă asemenea unor uriaşe probe de laborator varietatea şi justeţea ipotezelor emise. Răsfoindu-mi jurnalul de bord, redau câteva impresii, frânturi, „amintiri“ din zilele de aprilie-mai 2010.
(…)