Generos în deschideri, divers ca tonalităţi şi cadenţe – spectacolul lui Cristi Juncu se impune prin „stofa“ şi tăietura sa modernă (tradiţia reprezentărilor înclina spre baroc!); prin frumuseţea şi plasticitatea imaginilor. Şi nu în cele din urmă, printr-o cursivitate hrănită deopotrivă de jocul tensiunii cu emoţia şi al limpidităţii cu misterul.
[…]
Generos în deschideri, divers ca tonalităţi şi cadenţe – spectacolul lui Cristi Juncu se impune prin „stofa“ şi tăietura sa modernă (tradiţia reprezentărilor înclina spre baroc!); prin frumuseţea şi plasticitatea imaginilor. Şi nu în cele din urmă, printr-o cursivitate hrănită deopotrivă de jocul tensiunii cu emoţia şi al limpidităţii cu misterul. Dacă mă iau după reacţia foarte vie a sălii de premieră de la Ploieşti – la mare preţ se află scenele comice, compoziţiile pitoreşti, gagurile inventive – în transfigurarea unor actori dotaţi, precum Tudor Smoleanu (Stephano), Bogdan Farcaş (Trinculo) şi nu în ultimul rând Andi Vasluianu (Caliban) şi totuşi partea comică mi s-a părut cea mai lungă, subminată de repetiţii monotone şi dereglări de ritm.
Shakespeare – în pijamale de mătase de Natalia Stancu (Furtuna de W. Shakespeare – Teatrul „Toma Caragiu“, Ploieşti)
Generos în deschideri, divers ca tonalităţi şi cadenţe – spectacolul lui Cristi Juncu se impune prin „stofa“ şi tăietura sa modernă (tradiţia reprezentărilor înclina spre baroc!); prin frumuseţea şi plasticitatea imaginilor. Şi nu în cele din urmă, printr-o cursivitate hrănită deopotrivă de jocul tensiunii cu emoţia şi al limpidităţii cu misterul.
[…]
Generos în deschideri, divers ca tonalităţi şi cadenţe – spectacolul lui Cristi Juncu se impune prin „stofa“ şi tăietura sa modernă (tradiţia reprezentărilor înclina spre baroc!); prin frumuseţea şi plasticitatea imaginilor. Şi nu în cele din urmă, printr-o cursivitate hrănită deopotrivă de jocul tensiunii cu emoţia şi al limpidităţii cu misterul. Dacă mă iau după reacţia foarte vie a sălii de premieră de la Ploieşti – la mare preţ se află scenele comice, compoziţiile pitoreşti, gagurile inventive – în transfigurarea unor actori dotaţi, precum Tudor Smoleanu (Stephano), Bogdan Farcaş (Trinculo) şi nu în ultimul rând Andi Vasluianu (Caliban) şi totuşi partea comică mi s-a părut cea mai lungă, subminată de repetiţii monotone şi dereglări de ritm.
[…]