Ca să fiu sigur că mă orientez bine în oferta teatrală pariziană, am cerut şi sfatul avizat al lui George Banu. M-a trimis într-o suburbie, la Gennevilliers, unde Comedia Franceză juca Bérénice de Racine. Ministerul Culturii presează ilustrul teatru să coboare la periferie, ca să bucure masele, fapt care stârneşte resentimentul actorilor. Pe bună dreptate, pentru că publicul de acolo nu este nici avizat, nici entuziast.
[…]
Ca să fiu sigur că mă orientez bine în oferta teatrală pariziană, am cerut şi sfatul avizat al lui George Banu. M-a trimis într-o suburbie, la Gennevilliers, unde Comedia Franceză juca Bérénice de Racine. Ministerul Culturii presează ilustrul teatru să coboare la periferie, ca să bucure masele, fapt care stârneşte resentimentul actorilor. Pe bună dreptate, pentru că publicul de acolo nu este nici avizat, nici entuziast. Într-o după-amiază de duminică, la a patra reprezentaţie dintr-o serie de treizeci, în sală nu erau decât câţiva spectatori, care se foiau tot timpul, vizibil exasperaţi de ritmul egal al alexandrinilor lui Racine. Despre regizorul – congolez de origine şi coregraf la bază – Faustin Linyekula, aflasem de la George Banu că este extraordinar, mai ales când e singur pe scenă. Aici nu e pe scenă deloc, căci conduce, din umbră, distribuţia multietnică a spectacolului.
„Sfârşit de serbare la Paris“ de Adrian Mihalache
Ca să fiu sigur că mă orientez bine în oferta teatrală pariziană, am cerut şi sfatul avizat al lui George Banu. M-a trimis într-o suburbie, la Gennevilliers, unde Comedia Franceză juca Bérénice de Racine. Ministerul Culturii presează ilustrul teatru să coboare la periferie, ca să bucure masele, fapt care stârneşte resentimentul actorilor. Pe bună dreptate, pentru că publicul de acolo nu este nici avizat, nici entuziast.
[…]
Ca să fiu sigur că mă orientez bine în oferta teatrală pariziană, am cerut şi sfatul avizat al lui George Banu. M-a trimis într-o suburbie, la Gennevilliers, unde Comedia Franceză juca Bérénice de Racine. Ministerul Culturii presează ilustrul teatru să coboare la periferie, ca să bucure masele, fapt care stârneşte resentimentul actorilor. Pe bună dreptate, pentru că publicul de acolo nu este nici avizat, nici entuziast. Într-o după-amiază de duminică, la a patra reprezentaţie dintr-o serie de treizeci, în sală nu erau decât câţiva spectatori, care se foiau tot timpul, vizibil exasperaţi de ritmul egal al alexandrinilor lui Racine. Despre regizorul – congolez de origine şi coregraf la bază – Faustin Linyekula, aflasem de la George Banu că este extraordinar, mai ales când e singur pe scenă. Aici nu e pe scenă deloc, căci conduce, din umbră, distribuţia multietnică a spectacolului.
[…]