Viaţa oamenilor se numără în ani, a clădirilor – în sufletele pe care le bucură! E cert că sediul TES are nevoie de reparaţii capitale de urgenţă, ultimele intervenţii majore fiind executate la mijlocul veacului trecut. Bugetul anual al Teatrului, asigurat de Primăria Capitalei, nu poate acoperi reparaţia, mai ales că daunele provocate de intemperii nu-s cu putinţă de prevăzut pentru a fi cuprinse în actele contabile. E un caz de forţă majoră, ce impune acţiunea concertată şi urgentă a autorităţilor.
Pe când vremea nu se exprima în culori, oamenii se ajutau în caz de nevoie.
Urmare codului portocaliu de la sfârşitul lui ianuarie curent – când primele rafale ale viscolului i-au smuls 80 de metri pătraţi, aproximativ o treime din suprafaţa totală a acoperişului – scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti a devenit improprie activităţii artistice. Pompierii au intervenit prompt, pentru a se asigura că bucăţile smulse de vânt nu se prăbuşesc în stradă. Topirea zăpezii a provocat şi ea daune, fiind inundate scena şi depozitul de decoruri. Au fost distruse inclusiv aparatura de scenă şi cabluri electrice. Imagini tulburătoare, cu folii imense şi lighene amplasate pe sfânta scândură au făcut turul televiziunilor.
TES îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de patrimoniu, declarată monument istoric de către Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, aflat în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Spre sfârşitul secolului XIX, doctorul Iuliu Barasch cumpărase un teren în inima unui cartier evreiesc, pentru a construi o clinică. Câţiva ani mai târziu, aici s-a ridicat o casă de cultură. Insistenţele lui Liviu Rebreanu – director al Teatrului Naţional în două rânduri (1929 şi 1941), avizat cronicar dramatic şi autor de piese de teatru, deci voce cu greutate şi în domeniul Thaliei, nu numai al literelor – au avut un rol esenţial în inaugurarea Teatrului Baraşeum (1 martie 1941). În 1948 a fost înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, iar în 1954–1955, prin renovare, clădirea a ajuns la forma cunoscută astăzi. Pe scena acestuia au evoluat, jucând în limba română, Alexandru Finţi, Beate Fredanov, Willy Ronea, N. Stroe, Mircea Crişan ş.a. La început, existau două săli: una la parter, rezervată teatrului de proză, şi alta la etajul întâi, destinată spectacolelor de revistă.
Încă din primele zile de după avariile provocate de intemperii în ianuarie 2014, pe site-ul TES te întâmpină un emoţionant şi totodată demn SOS: „Nu lăsaţi acestmonument să se prăbuşească!“ Pentru informarea opiniei publice asupra situaţiei de fapt, Maia Morgenstern, directoarea instituţiei, a luat cu rapiditate şi spirit practic decizia unei reprezentaţii în faţa Teatrului, pe un eşafodaj înjghebat în pripă. Din criterii de adaptabilitate şi conţinut, s-a apelat la recentul Mazltov… and Justice forall! (scenariul şi regia Andrei Munteanu, premiera în 4 decembrie 2013), difuzat pe TVR2. Actorii joacă în paltoane, canadiene şi cojoace peste costumele de scenă, hainele groase le îngreunează mişcările, dar nu le alterează energia. Jovialitatea partiturii (umor şi cântece tradiţionale), dăruirea actorilor, participarea spectatorilor (unii fredonau, majoritatea se bâţâiau, luptând în ritmul melodiilor cu gerul, dar tuturor celor surprinşi de camere li se citeau în ochi bucuria şi preţuirea) sunt impresionante.
Este impresionant gestul de solidaritate al lui George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, de a le oferi confraţilor aflaţi în nevoie Sala Nouă, situată nu departe de TES, pentru a nu întrerupe activitatea specifică. Din 2 februarie a.c., spectacolele se desfăşoară acolo, dar această dovadă deosebită de promptitudine şi generozitate nu rezolvă situaţia, şi nici nu se poate perpetua sine die. Prin preluarea şi difuzarea spectacolului, Televiziunea Română a făcut un act nobil, atât pentru un teatru important – singurul din România care mai joacă în idiş –, cât şi pentru o comunitate care este parte integrantă a culturii naţionale. Reprezentaţia outdoor e un act de sensibilizare, dar constituie şi un semnal de alarmă privind gravitatea situaţiei: nu este vorba numai de pagubele materiale însemnate, ci şi de starea morală a unei comunităţi şi a societăţii din care face parte. Altfel spus, nu doar clădirea-monument, ca exponent al patrimoniului imobil, concret şi palpabil, este în joc, ci însuşi patrimoniul spiritual.
Viaţa oamenilor se numără în ani, a clădirilor – în sufletele pe care le bucură! E cert că sediul TES are nevoie de reparaţii capitale de urgenţă, ultimele intervenţii majore fiind executate la mijlocul veacului trecut. Bugetul anual al Teatrului, asigurat de Primăria Capitalei, nu poate acoperi reparaţia, mai ales că daunele provocate de intemperii nu-s cu putinţă de prevăzut pentru a fi cuprinse în actele contabile. E un caz de forţă majoră, ce impune acţiunea concertată şi urgentă a autorităţilor.
Însumarea eforturilor pentru refacerea unei clădiri de patrimoniu – oricum, teoretic favorizate de lege, indiferent de proprietar – şi redarea circuitului artistic a unui teatru cu vizibilitate internaţională ar ajuta fără îndoială, prin conţinutul conştiinţei culturale, la dobândirea rangului de Capitală Culturală în 2021, la care şi capitala României râvneşte. Ar fi impardonabil ca ţara unde s-a născut primul teatru evreiesc din lume – deschis de Avram Goldfaden la Iaşi în 1876 – să permită sucombarea lui din indolenţă! Un ultim – dar nicidecum de neglijat! – aspect e cel multicultural şi pluriconfesional. Implicarea autorităţilor competente se impune de urgenţă, întru salvarea unei bucăţi de Istorie.
„Semnal: Teatrul Evreiesc de Stat în pericol” de Daria Dimiu
Viaţa oamenilor se numără în ani, a clădirilor – în sufletele pe care le bucură! E cert că sediul TES are nevoie de reparaţii capitale de urgenţă, ultimele intervenţii majore fiind executate la mijlocul veacului trecut. Bugetul anual al Teatrului, asigurat de Primăria Capitalei, nu poate acoperi reparaţia, mai ales că daunele provocate de intemperii nu-s cu putinţă de prevăzut pentru a fi cuprinse în actele contabile. E un caz de forţă majoră, ce impune acţiunea concertată şi urgentă a autorităţilor.
Pe când vremea nu se exprima în culori, oamenii se
ajutau în caz de nevoie.
Urmare codului portocaliu de la sfârşitul lui ianuarie
curent – când primele rafale ale viscolului i-au
smuls 80 de metri pătraţi, aproximativ o treime din suprafaţa totală a
acoperişului – scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti a devenit improprie
activităţii artistice. Pompierii au intervenit prompt, pentru a se asigura că bucăţile
smulse de vânt nu se prăbuşesc în stradă. Topirea zăpezii a provocat şi ea
daune, fiind inundate scena şi depozitul de decoruri. Au fost distruse inclusiv
aparatura de scenă şi cabluri electrice. Imagini tulburătoare, cu folii imense
şi lighene amplasate pe sfânta scândură au făcut turul
televiziunilor.
TES îşi desfăşoară activitatea într-o clădire de patrimoniu, declarată monument istoric de către Oficiul
Naţional al Monumentelor Istorice, aflat în subordinea Ministerului Culturii şi
Cultelor. Spre sfârşitul secolului XIX, doctorul Iuliu Barasch cumpărase un
teren în inima unui cartier evreiesc, pentru a construi o clinică. Câţiva ani
mai târziu, aici s-a ridicat o casă de cultură. Insistenţele
lui Liviu Rebreanu – director al Teatrului Naţional în două rânduri (1929 şi
1941), avizat cronicar dramatic şi autor de piese de teatru, deci voce cu
greutate şi în domeniul Thaliei, nu numai al literelor – au avut un rol
esenţial în inaugurarea Teatrului Baraşeum (1 martie 1941). În 1948 a fost înfiinţat Teatrul Evreiesc de Stat, iar
în 1954–1955, prin renovare, clădirea a ajuns la forma cunoscută astăzi. Pe
scena acestuia au evoluat, jucând în limba română, Alexandru Finţi, Beate
Fredanov, Willy Ronea, N. Stroe, Mircea Crişan ş.a. La început, existau două
săli: una la parter, rezervată teatrului de proză, şi alta la etajul întâi,
destinată spectacolelor de revistă.
Încă din primele zile de după avariile provocate de
intemperii în ianuarie 2014, pe site-ul
TES te întâmpină un emoţionant şi totodată demn SOS: „Nu lăsaţi acest monument să se prăbuşească!“ Pentru informarea opiniei publice asupra situaţiei
de fapt, Maia Morgenstern, directoarea instituţiei, a luat cu rapiditate şi
spirit practic decizia unei reprezentaţii în faţa Teatrului, pe un eşafodaj
înjghebat în pripă. Din criterii de adaptabilitate şi conţinut, s-a apelat la recentul Mazltov… and Justice for all! (scenariul şi regia Andrei Munteanu, premiera în 4
decembrie 2013), difuzat pe TVR2. Actorii joacă în paltoane, canadiene şi
cojoace peste costumele de scenă, hainele groase le îngreunează mişcările, dar nu le alterează
energia. Jovialitatea partiturii (umor şi cântece tradiţionale), dăruirea
actorilor, participarea spectatorilor (unii fredonau, majoritatea se bâţâiau,
luptând în ritmul melodiilor cu gerul, dar tuturor celor surprinşi de camere li
se citeau în ochi bucuria şi preţuirea) sunt impresionante.
Este impresionant gestul de solidaritate al lui George
Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, de a le oferi confraţilor aflaţi în
nevoie Sala Nouă, situată nu departe de TES, pentru a nu întrerupe activitatea
specifică. Din
2 februarie a.c., spectacolele se desfăşoară acolo, dar această dovadă deosebită de
promptitudine şi generozitate nu rezolvă situaţia, şi
nici nu se poate perpetua sine die. Prin preluarea şi difuzarea spectacolului,
Televiziunea Română a făcut un act nobil, atât pentru
un teatru important – singurul din România care mai joacă în idiş –, cât şi
pentru o comunitate care este parte integrantă a culturii naţionale. Reprezentaţia
outdoor e un act de sensibilizare, dar
constituie şi un semnal de alarmă privind
gravitatea situaţiei: nu este vorba numai de pagubele materiale însemnate, ci şi de starea morală a unei comunităţi şi
a societăţii din care face parte. Altfel
spus, nu doar clădirea-monument, ca exponent al patrimoniului
imobil, concret şi
palpabil, este în joc, ci însuşi patrimoniul spiritual.
Viaţa oamenilor se
numără în ani, a clădirilor – în sufletele pe care le bucură! E cert că sediul
TES are nevoie de reparaţii capitale de urgenţă, ultimele intervenţii majore
fiind executate la mijlocul veacului trecut. Bugetul anual al Teatrului,
asigurat de Primăria Capitalei, nu poate acoperi reparaţia, mai ales că daunele
provocate de intemperii nu-s cu putinţă de prevăzut pentru a
fi cuprinse în actele contabile. E un caz de forţă majoră, ce impune acţiunea
concertată şi urgentă a autorităţilor.
Însumarea
eforturilor pentru refacerea unei clădiri de patrimoniu – oricum, teoretic
favorizate de lege, indiferent de proprietar – şi redarea circuitului artistic
a unui teatru cu vizibilitate internaţională ar ajuta fără îndoială, prin
conţinutul conştiinţei culturale, la dobândirea rangului de Capitală Culturală
în 2021, la care şi capitala României râvneşte. Ar fi impardonabil ca ţara unde
s-a născut primul teatru evreiesc din lume – deschis de
Avram Goldfaden la Iaşi în 1876 – să permită sucombarea lui din indolenţă! Un
ultim – dar nicidecum de neglijat! – aspect e cel multicultural şi
pluriconfesional. Implicarea autorităţilor competente se impune de urgenţă, întru
salvarea unei bucăţi de Istorie.