Festivalul nu a fost un moment al vieții mele, a fost chiar viața mea. A fi eliberat de viața ta, iată o adevărată stare de grație! Dar nu m-aș simți întru totul eliberat, dacă nu aș avea o așa de mare încredere în tine.
Mă simt ca un nou-născut, simt o veritabilă beatitudine. Și așa, nud, căci până azi nu m-am înveșmântat în vreun alt proiect de viitor, aș vrea să-ți ofer acest dar, această nudidate. E un dar modest, căci nuditatea nu aduce bogăție, nuditatea „nu are buzunare”.
Vei trăi ore dificile, iar eu voi fi unul dintre cei foarte puțini care o știu. O mulțime de geloși și de supărăcioși, ce au senzația că tu ești în Olimp pe când ei nu, își vor permite să spună vrute și nevrute și să facă din resentimentele lor argumente cu care să te atace. Vei fi singur! Cu toate că sunt încrezător că vei avea o echipă care te va susține, așa cum m-au susținut și pe mine, însoțitori minunați, așa cum am avut și eu. Însă, acest lucru nu va exclude momentele de înspăimântătoare singurătate. Căci, la Festival, toți sunt în tranșee, încordați să-și protejeze posturile de care au grijă de „bombele” ce cad din toate părțile.
Mi-ar plăcea să-ți dau sfaturi, dar situația în care mă aflu acum nu îmi dă dreptul să aștern sfaturi pe foaia albă de hârtie. Știu din ce în ce mai puține despre starea lumii, a culturii, a viitorului, a teatrului, a tineretului, a Festivalului ori a mea. Nu mai am nicio certitudine, devin un pic agnostic. Nu mai știu, încerc doar să ascult. În această stare mi se pare degradant să dai sfaturi sau să critici.
Și, dacă nu pot să îți dau un sfat profesional, totuși ți-aș spune, ca unui prieten, un secret. Iată-l: păstrează-ți puritatea inimii. Inima e un loc al dorinței, iar dorințele nu sunt întotdeauna pure. Așa că păstrează pură impuritatea dorinței tale. Păstrează puritatea în inimă, căci cei ce știu mereu „mai bine” te vor soma să abdici de la ea, iar inima este singurul loc sigur unde poţi să o păstrezi intactă.
Ți se va cere să programezi una sau alta, în numele a ceva sau a altceva. Vei fi consiliat pe toate părțile, ți se vor da directive să faci aia ori ailaltă, pe față, dar și pe dos, în numele a tot felul de lucruri, a tot felul de rațiuni politice, estetice sau etice, dar, mai ales, în numele unor lucruri care nu au decât indirect legătură cu teatrul. Nu asculta de rațiunea rațională și de prudența profesională. Nu-ți pune speranțe în strategiile politice, cum nu face nimic în interes propriu și nu înșela. Ascultă doar ce spune inima ta pură. Ea știe că lucrurile trebuie făcute, chiar și atunci când pare că nu trebuie făcute. Fă doar asta!
Păstrează-ți puritatea inimii și atunci când Festivalul va fi atacat de către oameni care nici măcar nu au citit programul și care nu au pășit niciodată aici. Păstrează-ți puritatea inimii atunci când ți se vor scuipa în față veșnicele tâmpenii despre arta elitistă, despre bulă, intelectualism sau instituție. De cele mai multe ori, cei care atacă nu știu ce spun, nu știu ce fac.
Păstrează-ți puritatea inimii și, spre deosebire de mine, adesea, păstrează-ți calmul. Păstrează dragostea pură pentru teatru, pentru artă, pentru gândire, pentru absolutul literar, ca pe o puritate mai pură decât impurul obligațiilor mondene. Jocurile de putere trec, rămâne amintirea purității actului artistic.
Posterul celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de la Avignon, lucrare realizată de Kubra Khademi
Păstrează pură înlăuntrul tău iubirea de Festival, chiar și atunci când totul merge prost, adică aproape zilnic, adică toată luna iulie. Păstrează-ți puritatea uluirii în fața Curții Papilor care strălucește sub stele, în fața speranței aproape metafizice a tinerilor, în fața pasiunii pentru teatru a acestui public unic în lume.
Păstrează-ți puritatea inimii, ea este centrul! Ea păstrează intact adevărul mesajului şi, dacă vei simți că nu există pe lumea asta ceva mai frumos decât această nebunie de iulie din orașul papilor, nimic nu te va putea atinge…
Fii conștient și că nu ai cum să faci totul, chiar dacă vei lucra douăzeci și cinci de ore pe zi. Însă, mai mult decât orice fii conștient că dacă ai pierdut puritatea inimii, ai pierdut Festivalul și, odată cu el, pe tine.
Nimeni nu va vedea această luptă a spiritului, nimeni nu o va ști. Ea, uneori, va fi una teribilă. Nu lăsa nici remușcarea, nici invidia, nici resentimentul, nici mânia să pătrundă în această inimă pură și purificată de muncă. Festivalul e mai frumos decât orice altceva, iar speranța ta într-un Festival încă și mai frumos este misterul suprem care trebuie să domine inima ta și pe care nu-l vei împărți cu nimeni.
Nu e dificil! E de ajuns să nu-l uiți pe acela care, venit aici pentru prima dată, a descoperit o lume mai bună. Eu, la douăzeci de ani, am întâlnit aici arta, angajarea, teatrul, mi-am întâlnit destinul.
Păstrează-ți puritatea în inimă, în splendorile papale, în obligațiile protocolare, în lingușeli, politețuri și onoruri. Tratează-i pe cei mari ca pe cei mărunți și pe cei mărunți ca pe cei mari. Când vei fi umilit de vreun marchiz, se va găsi o menajeră care să-ți spună că trebuie să te odihnești și să ai grijă de tine. O menajeră, sau un deținut, sau un adolescent, sau o spectatoare grăbită. Zilele directorului se compun din câteva zeci de complimente primite la o josnicie. Dar josniciile se întipăresc în suflet mai degrabă, poate din vanitate. Complimentele se uită cu prea mare ușurință… Din gesturi de binecuvântare făcute de anonimi care nu cer nimic, dar care mulțumesc din adâncul inimii lor curate. Spune-ți că inimile lor pure de festivalieri fericiți și inima ta sunt una. Totul este acolo, restul nu există și va trece, odată cu luna august.
Ce anume, pe pământul asta, e mai frumos decât Festivalul nostru? Și, totuși, numai și numai critici? Nu există pe lumea asta nimic mai criticabil decât Festivalul nostru? I se cere totul: să salveze planeta, să oprească războiul, să reconstruiască contractul social. Și, cum nu poate absolutul, i se spune că minte, că nu e decât o sumă de vorbe umflate. Dar câte cauze juste nu își găsesc exprimarea aici? Și, mai ales, cauza supremă: găsirea sensului! Atâta timp cât de la el se așteaptă totul, nu asta este dovada supremă că el nu este inutil? E adevărat, nu putem totul, dar putem suficient pentru a separa noaptea de zi.
Festivalul nostru este fragil. Financiar, mediatic, politic. Cu toate că e văzut ca fiind puternic, așezat, instituționalizat. Publicul nu trebuie să ne cunoască problemele, el vine aici pentru a găsi răspunsuri la dilemele lor, care de multe ori, sunt mai complicate decât ale noastre.
Tuturor cinismelor, descurajărilor, va trebui să le arăți în oglindă puritatea inimii tale: iubirea pentru Avignon, public și artă. Așa vei dezarma răutățile și, mai ales, așa vei face din imposibil posibil. Și știu că ești capabil de asta!
Ceea ce se petrece aici, în iulie, nu se petrece nicăieri altundeva în lume. Nu e nici ceva consensual, nici ceva prestabilit, nici ceva inofensiv. Este un miracol și un ideal atins, este sărbătoarea Speranței. Venind aici, unii dintre adolescenții de azi își vor găsi instrumentele vieții demne de mâine. Ei sunt cei ce ar trebui să ne judece cu adevărat!
Anul viitor voi trăi, în fine, un Festival de pură fericire, de pură beatitudine, știind că veghezi asupra noastră. Mulțumesc tuturor celor ce împărtășesc acest vis și viață lungă a Festivalului de la Avignon!
Scrisoarea regizorului și dramaturgului Olivier Py pentru regizorul Tiago Rodrigues, viitorul Director al Festivalului de la Avignon
Olivier Py, directorul Festivalului de la Avignon © Christophe Raynaud de Lage
Dragul, foarte dragul meu Tiago,
Festivalul nu a fost un moment al vieții mele, a fost chiar viața mea. A fi eliberat de viața ta, iată o adevărată stare de grație! Dar nu m-aș simți întru totul eliberat, dacă nu aș avea o așa de mare încredere în tine.
Mă simt ca un nou-născut, simt o veritabilă beatitudine. Și așa, nud, căci până azi nu m-am înveșmântat în vreun alt proiect de viitor, aș vrea să-ți ofer acest dar, această nudidate. E un dar modest, căci nuditatea nu aduce bogăție, nuditatea „nu are buzunare”.
Vei trăi ore dificile, iar eu voi fi unul dintre cei foarte puțini care o știu. O mulțime de geloși și de supărăcioși, ce au senzația că tu ești în Olimp pe când ei nu, își vor permite să spună vrute și nevrute și să facă din resentimentele lor argumente cu care să te atace. Vei fi singur! Cu toate că sunt încrezător că vei avea o echipă care te va susține, așa cum m-au susținut și pe mine, însoțitori minunați, așa cum am avut și eu. Însă, acest lucru nu va exclude momentele de înspăimântătoare singurătate. Căci, la Festival, toți sunt în tranșee, încordați să-și protejeze posturile de care au grijă de „bombele” ce cad din toate părțile.
Mi-ar plăcea să-ți dau sfaturi, dar situația în care mă aflu acum nu îmi dă dreptul să aștern sfaturi pe foaia albă de hârtie. Știu din ce în ce mai puține despre starea lumii, a culturii, a viitorului, a teatrului, a tineretului, a Festivalului ori a mea. Nu mai am nicio certitudine, devin un pic agnostic. Nu mai știu, încerc doar să ascult. În această stare mi se pare degradant să dai sfaturi sau să critici.
Și, dacă nu pot să îți dau un sfat profesional, totuși ți-aș spune, ca unui prieten, un secret. Iată-l: păstrează-ți puritatea inimii. Inima e un loc al dorinței, iar dorințele nu sunt întotdeauna pure. Așa că păstrează pură impuritatea dorinței tale. Păstrează puritatea în inimă, căci cei ce știu mereu „mai bine” te vor soma să abdici de la ea, iar inima este singurul loc sigur unde poţi să o păstrezi intactă.
Ți se va cere să programezi una sau alta, în numele a ceva sau a altceva. Vei fi consiliat pe toate părțile, ți se vor da directive să faci aia ori ailaltă, pe față, dar și pe dos, în numele a tot felul de lucruri, a tot felul de rațiuni politice, estetice sau etice, dar, mai ales, în numele unor lucruri care nu au decât indirect legătură cu teatrul. Nu asculta de rațiunea rațională și de prudența profesională. Nu-ți pune speranțe în strategiile politice, cum nu face nimic în interes propriu și nu înșela. Ascultă doar ce spune inima ta pură. Ea știe că lucrurile trebuie făcute, chiar și atunci când pare că nu trebuie făcute. Fă doar asta!
Păstrează-ți puritatea inimii și atunci când Festivalul va fi atacat de către oameni care nici măcar nu au citit programul și care nu au pășit niciodată aici. Păstrează-ți puritatea inimii atunci când ți se vor scuipa în față veșnicele tâmpenii despre arta elitistă, despre bulă, intelectualism sau instituție. De cele mai multe ori, cei care atacă nu știu ce spun, nu știu ce fac.
Păstrează-ți puritatea inimii și, spre deosebire de mine, adesea, păstrează-ți calmul. Păstrează dragostea pură pentru teatru, pentru artă, pentru gândire, pentru absolutul literar, ca pe o puritate mai pură decât impurul obligațiilor mondene. Jocurile de putere trec, rămâne amintirea purității actului artistic.
Posterul celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de la Avignon, lucrare realizată de Kubra Khademi
Păstrează pură înlăuntrul tău iubirea de Festival, chiar și atunci când totul merge prost, adică aproape zilnic, adică toată luna iulie. Păstrează-ți puritatea uluirii în fața Curții Papilor care strălucește sub stele, în fața speranței aproape metafizice a tinerilor, în fața pasiunii pentru teatru a acestui public unic în lume.
Păstrează-ți puritatea inimii, ea este centrul! Ea păstrează intact adevărul mesajului şi, dacă vei simți că nu există pe lumea asta ceva mai frumos decât această nebunie de iulie din orașul papilor, nimic nu te va putea atinge…
Fii conștient și că nu ai cum să faci totul, chiar dacă vei lucra douăzeci și cinci de ore pe zi. Însă, mai mult decât orice fii conștient că dacă ai pierdut puritatea inimii, ai pierdut Festivalul și, odată cu el, pe tine.
Nimeni nu va vedea această luptă a spiritului, nimeni nu o va ști. Ea, uneori, va fi una teribilă. Nu lăsa nici remușcarea, nici invidia, nici resentimentul, nici mânia să pătrundă în această inimă pură și purificată de muncă. Festivalul e mai frumos decât orice altceva, iar speranța ta într-un Festival încă și mai frumos este misterul suprem care trebuie să domine inima ta și pe care nu-l vei împărți cu nimeni.
Nu e dificil! E de ajuns să nu-l uiți pe acela care, venit aici pentru prima dată, a descoperit o lume mai bună. Eu, la douăzeci de ani, am întâlnit aici arta, angajarea, teatrul, mi-am întâlnit destinul.
Păstrează-ți puritatea în inimă, în splendorile papale, în obligațiile protocolare, în lingușeli, politețuri și onoruri. Tratează-i pe cei mari ca pe cei mărunți și pe cei mărunți ca pe cei mari. Când vei fi umilit de vreun marchiz, se va găsi o menajeră care să-ți spună că trebuie să te odihnești și să ai grijă de tine. O menajeră, sau un deținut, sau un adolescent, sau o spectatoare grăbită. Zilele directorului se compun din câteva zeci de complimente primite la o josnicie. Dar josniciile se întipăresc în suflet mai degrabă, poate din vanitate. Complimentele se uită cu prea mare ușurință… Din gesturi de binecuvântare făcute de anonimi care nu cer nimic, dar care mulțumesc din adâncul inimii lor curate. Spune-ți că inimile lor pure de festivalieri fericiți și inima ta sunt una. Totul este acolo, restul nu există și va trece, odată cu luna august.
Ce anume, pe pământul asta, e mai frumos decât Festivalul nostru? Și, totuși, numai și numai critici? Nu există pe lumea asta nimic mai criticabil decât Festivalul nostru? I se cere totul: să salveze planeta, să oprească războiul, să reconstruiască contractul social. Și, cum nu poate absolutul, i se spune că minte, că nu e decât o sumă de vorbe umflate. Dar câte cauze juste nu își găsesc exprimarea aici? Și, mai ales, cauza supremă: găsirea sensului! Atâta timp cât de la el se așteaptă totul, nu asta este dovada supremă că el nu este inutil? E adevărat, nu putem totul, dar putem suficient pentru a separa noaptea de zi.
Festivalul nostru este fragil. Financiar, mediatic, politic. Cu toate că e văzut ca fiind puternic, așezat, instituționalizat. Publicul nu trebuie să ne cunoască problemele, el vine aici pentru a găsi răspunsuri la dilemele lor, care de multe ori, sunt mai complicate decât ale noastre.
Tuturor cinismelor, descurajărilor, va trebui să le arăți în oglindă puritatea inimii tale: iubirea pentru Avignon, public și artă. Așa vei dezarma răutățile și, mai ales, așa vei face din imposibil posibil. Și știu că ești capabil de asta!
Ceea ce se petrece aici, în iulie, nu se petrece nicăieri altundeva în lume. Nu e nici ceva consensual, nici ceva prestabilit, nici ceva inofensiv. Este un miracol și un ideal atins, este sărbătoarea Speranței. Venind aici, unii dintre adolescenții de azi își vor găsi instrumentele vieții demne de mâine. Ei sunt cei ce ar trebui să ne judece cu adevărat!
Anul viitor voi trăi, în fine, un Festival de pură fericire, de pură beatitudine, știind că veghezi asupra noastră. Mulțumesc tuturor celor ce împărtășesc acest vis și viață lungă a Festivalului de la Avignon!
Olivier Py,
24 iulie 2022, Avignon
Traducerea din limba franceză: Ozana Oancea