Dramaturgul catalan Esteve Soler prelungeşte în secvenţe de viaţă analiza unor termeni esenţiali ai vocabularului modern, atât de asaltaţi de lumea contemporană, încât şi-au pierdut sensurile profunde şi au devenit un simplu material sonor, în spatele căruia se ascund cele mai demente manifestări ale umanului.
Dramaturgul catalan Esteve Soler prelungeşte în secvenţe de viaţă analiza unor termeni esenţiali ai vocabularului modern, atât de asaltaţi de lumea contemporană, încât şi-au pierdut sensurile profunde şi au devenit un simplu material sonor, în spatele căruia se ascund cele mai demente manifestări ale umanului. După şirul „democraţie, iubire, progres“ (acestea sunt noţiunile abstracte care transformă existenţa într-o experienţă absurdă, comică şi tragică în aceeaşi măsură – spune Soler) se poate pune semnul egal, şi continua, firesc, cu „manipulare, maladie, viciu, dezumanizare etc.“. Nu este un dicteu automat, ci doar modalitatea de a analiza, cu efectul supradimensionat al privirii prin lupă, folosind contrastul dintre aparenţă şi realitate, paradoxul dintre discursul social şi punerea lui în practică. Trilogia-manifest (Contra democraţiei, Contraprogresului, Contra iubirii) tradusă în limba română de Luminiţa Voinea Răuţ pare desprinsă dintr-un studiu de psihologie sau sociologie, cu trimiteri sensibile şi îngrijorătoare asupra ideii de om şi umanitate, într-un „astăzi“ îndoielnic, cu adâncă vibraţie în spaţiul nostru, dacă ţinem seama de faptul că Alexandru Dabija a montat anul trecut, la Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, piesa Contra democraţiei, Radu-Alexandru Nica repetă (la timpul scrierii acestui articol) Contra iubirii, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, iar la noua Sală „Laboratorul de noapte“ a Teatrului „Bulandra“ regizorul Bobi Pricop propune spectacolul Contra progresului, într-o lectură complexă, deşi minimalistă (cum făcea, nu demult, şi în debutul său cu Jocuri încurtea din spate, la Teatrul „ACT“), construită în detaliu pe energia şi expresivitatea actorilor Ioana Manciu, Aida Avieriţei, Vlad Pavel şi Cezar Grumăzescu.
„Progres… ce mândru sună acest cuvânt…” de Cristiana Gavrilă („Contra progresului” de Esteve Soler – Teatrul „Bulandra“, „Laboratorul de noapte“)
Dramaturgul catalan Esteve Soler prelungeşte în secvenţe de viaţă analiza unor termeni esenţiali ai vocabularului modern, atât de asaltaţi de lumea contemporană, încât şi-au pierdut sensurile profunde şi au devenit un simplu material sonor, în spatele căruia se ascund cele mai demente manifestări ale umanului.
Dramaturgul catalan Esteve Soler prelungeşte în secvenţe de viaţă analiza unor termeni esenţiali ai vocabularului modern, atât de asaltaţi de lumea contemporană, încât şi-au pierdut sensurile profunde şi au devenit un simplu material sonor, în spatele căruia se ascund cele mai demente manifestări ale umanului. După şirul „democraţie, iubire, progres“ (acestea sunt noţiunile abstracte care transformă existenţa într-o experienţă absurdă, comică şi tragică în aceeaşi măsură – spune Soler) se poate pune semnul egal, şi continua, firesc, cu „manipulare, maladie, viciu, dezumanizare etc.“. Nu este un dicteu automat, ci doar modalitatea de a analiza, cu efectul supradimensionat al privirii prin lupă, folosind contrastul dintre aparenţă şi realitate, paradoxul dintre discursul social şi punerea lui în practică. Trilogia-manifest (Contra democraţiei, Contra progresului, Contra iubirii) tradusă în limba română de Luminiţa Voinea Răuţ pare desprinsă dintr-un studiu de psihologie sau sociologie, cu trimiteri sensibile şi îngrijorătoare asupra ideii de om şi umanitate, într-un „astăzi“ îndoielnic, cu adâncă vibraţie în spaţiul nostru, dacă ţinem seama de faptul că Alexandru Dabija a montat anul trecut, la Secţia Germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, piesa Contra democraţiei, Radu-Alexandru Nica repetă (la timpul scrierii acestui articol) Contra iubirii, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, iar la noua Sală „Laboratorul de noapte“ a Teatrului „Bulandra“ regizorul Bobi Pricop propune spectacolul Contra progresului, într-o lectură complexă, deşi minimalistă (cum făcea, nu demult, şi în debutul său cu Jocuri în curtea din spate, la Teatrul „ACT“), construită în detaliu pe energia şi expresivitatea actorilor Ioana Manciu, Aida Avieriţei, Vlad Pavel şi Cezar Grumăzescu.
(…)