Albumul Vittorio Holtier – Scenografii/ Stage Designs este publicat de Teatrul Odeon, Centrul Român OISTAT și Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), prin editura Cheiron, și distribuit de Fundația Culturală Camil Petrescu.
Albumul bilingv Vittorio Holtier – Scenografii / Stage Designs readuce în atenția publicului o personalitate care a marcat profund estetica scenografiei românești contemporane și celebrează un destin artistic special.
Scenograf de teatru și film, pictor, profesor universitar, Vittorio Holtier a fost unul dintre cei mai reprezentativi scenografi ai teatrului românesc, un artist și un om foarte iubit. A lucrat cu mai mulți regizori (Aureliu Manea – Arden din Kent, Alexandru Dabija – Gaițele, Radu Afrim – joi.megaJoy), dar mai ales cu Alexa Visarion, încă de la absolvirea facultății în 1970 (Cartofi prăjiți cu orice, Unchiul Vanea, Meșterul Manole, Năpasta, etc) și cu Dragoș Galgoțiu (A 12-a noapte, Teatru seminar, Sganarelle, Lulu, Arden din Feversham, Regele Lear, etc) de care l-a legat o prietenie și o colaborare artistică de câteva decenii desfășurată cu precădere pe scena Teatrului Odeon.
Pentru Vittorio Holtier – ”Arta scenografului constă în capacitatea sa de a nu spune lucrurile până la capăt, ci de a lăsa o aură de inefabil în care și actorul să se poată mișca, și regizorul să-și poată dezvolta ideile și, mai ales, spectatorul să poată contribui cu propria lui sensibilitate, emotivitate, cultură.”
Având la bază o bogată și foarte ordonată arhivă personală, cu numeroase schițe și studii de lucru, dar și idei exprimate în scris despre propriile scenografii și frământări artistice, volumul reprezintă un dialog între gândurile autorului, imagini din decoruri și costume, fotografii din spectacole, extrase de presă și mărturii ale unor artiști care l-au cunoscut și apreciat.
Publicarea acestui album are o importanță nu doar comemorativă, ci și cultural-documentară, fiind parte din misiunea Centrului Român OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru) de a cerceta, documenta, recupera și promova creațiile unor scenografi de excepție și de a construi punți între noile generații și moștenirea artistică a unor creatori remarcabili care nu mai sunt printre noi.
Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.