Cel ce vede glasul – Márti Sipos de vorbă cu András Visky

Traducere din limba maghiară de Alexandru Skultéty

Prefață de Péter Esterházy

Cartea promite revelații chiar și celor familiarizați cu multiplele fațete ale personalității lui András Visky – autor dramatic cu piese montate în teatre importante din lume (Chicago, New York, Londra, Paris, Budapesta etc.); profesor cu experiență acumulată la multe școli prestigioase (University of California, Yale School of Drama, Northern Illinois University, Moholy-Nagy University of Art and Design, University of Michigan, Josia International University Tokyo, Osaka University etc.); conferențiar la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj – Facultatea de Teatru și Televiziune; dramaturg (în înțelesul german al termenului) și colaborator al regizorilor Robert Woodruff, Gábor Tompa, Mihai Măniuțiu, Karin Coonrod, David Zinder, Robert Raponja, Dragoș Galgoțiu; director artistic asociat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Interviul amplu, în zece „capitole”, cu jurnalista Márti Sipos dezvăluie „povestea unei vieţi în luptă cu o istorie potrivnică”, așa cum  notează criticul Mircea Morariu.

„Este o carte despre probleme esenţiale. Despre viaţă şi moarte, despre credinţă şi necredinţă, despre libertate şi universuri concentraţionare, despre libertate şi claustrare, despre claustrare şi
depăşirea acesteia. Despre felul în care toate acestea şi multe altele s-au concentrat, esenţializat, exprimat în scrisul pentru scenă al lui Visky András, coagulându-se în conceptul de teatru de baracă. Mai e – volumul despre care scriu – unul despre neputinţă. Şi despre relaţia de colaborare cu regizorul Tompa Gábor, cel ce a montat (nu doar în România) piesele dramaturgului clujean. Despre repetiţii şi despre teama de eşec, ca şi despre riscul asumat pe care îl presupune fiecare lansare la public a unui nou text. Despre lucrul cu studenţii şi continuele provocări presupuse de confruntarea cu noile generaţii, ce au avut şansa de a nu cunoaşte pe propria piele nici comunismul, nici represiunea, şi care poate tocmai din acest motiv se cuvine să
fie şi mai mult învăţate să preţuiască şi să onoreze ideea de libertate. În fine, Cel ce vede glasul… reprezintă o carte, un eseu vorbit, despre fericire şi despre felul în care înveţi să fii fericit.” Mircea Morariu

„…Voit sau nu, Visky vorbeşte mereu (nu fără riscuri ― vezi povestea ciobănaşului care strigă „Lupul!“) despre Dumnezeu. Dumnezeu e parte a lumii, iar lumea e parte a lui Dumnezeu, aceasta pare trăirea esenţială. Poate nu e lipsă de cuviinţă să spunem că nu Dumnezeu e în centru, ci Biblia. Rareori putem simţi atât de prezentă, atât de vie această carte (Cartea Revelaţiei). Pe Visky nu-l interesează neîncrederea pe care o poate stârni limba, căci el e însuşi neîncrezătorul: în legătura dintre instituţional şi iubire, rugăciune şi mimarea ei convenţională, tradiţie şi obiceiurile din categoria, de siguranţă, a „liber aleselor“.

Şi auzim cumplite relatări despre deportare, părinţi, Securitate, despre spaima care-ţi dă frisoane, despre suferinţă, iubire, prietenie, teatru şi despre Stăpânul Lumii. O parte dintre acestea le-am auzit încă de când ― laolaltă cu András şi cu fratele său, Péter ― am luat-o, de la un capăt la celălalt, pe firul cursului inferior al Dunării până în Deltă, ca necesară documentare pentru cartea mea despre Dunăre. Nu am, acum, aşadar, distanţa cuvenită faţă de text ― care poate că nici nu e necesară pentru o prefaţă din genul uşor. Lucru care ― aici ― poate doar să mă bucure.

…

Cartea bună e imprevizibilă. Cititorul poate fi sigur că va ajunge să-şi pună întrebări pe care, în absenţa acestei cărţi, nu şi le va fi pus niciodată.”  Péter Esterházy

Volum editat de Fundaţia Culturală  „Camil Petrescu“ – revista „Teatrul azi”, prin Editura Cheiron