În prim planul Festivalului Casteliers din Montréal, metropola multiculturală a regiunii Québec a Canadei, se află păpușarul și compania sa de obiecte, așa cum îi arată și numele. Termenul francez de „castelier”, din punct de vedere etimologic, înseamnă păpușar, o persoană care narează un spectacol cu păpuși (fie el în spatele sau în fața paravanului). Profitând de un mic joc al hazardului lingvistic și fonetic, în limba română cuvântul seamănă izbitor de mult cu acel „castelan” a cărui rol era să administreze și să protejeze vechea cetate medievală. Însă, această paralelă nu este doar circumstanțială. Festivalul Casteliers, organizat de MIAM (Maison International de la Marionette), este un motor al vieții înfloritoare a teatrului de păpuși de limbă franceză a Quebecului și un protector al acestei tradiții importante a umanității (promovând teatrul de animație ca a 11-a artă). Ajuns în 2023 la cea de a 18-a ediție, festivalul adună laolaltă exponenți ai diferitelor spații culturale nord-americane și mondiale cu scopul creării de punți și a dinamizării atmosferei păpușărești deja vioaie a Quebecului. Similar unor exemple europene, în jurul acestui festival de peste ocean s-a conturat o întreagă infrastructură paralelă. Festivalul Ouf-Casteliers funcționează independent, dar conectat la organismul mamă, pentru a promova lucrări în curs de definitivare și spectacole ale multitudinii de actori culturali din domeniu teatrului de păpuși quebechez.
Ediția din acest an a festivalului s-a construit în jurul unor dihotomii esențiale: tradiție-modernitate; viu-artificial; umanitate-tehnologie; local-universal; teatru-film. Repertoriul festivalului a fost compus din zece spectacole, de pe trei continente, patru spectacole din Europa, Asia și Canada și șase spectacole din Quebec, dintre care patru premiere. Citit din acest unghi al dualităților antinomice, fiecare spectacol conține caracteristicile ambelor părți, în cantități diferite. Analizate prin cheia acestui pariu fatal al lecturii, La potion de réincarnation a companiei taiwaneze de teatru de păpuși Jin Kwei Lo și spectacolul cu roboți Simple Machines al coregrafului belgian Ugo Dehaes, întrupează la cel mai înalt nivel cele două extreme: a tradiției păpușărești și, respectiv, a modernității.
Ko Chiang Szu-Mei în vârstă de 90 de ani a fost prima femeie păpușar din Taiwan și, prin compania sa, Jin Kwei Lo, prezervă una dintre tradițiile populare ale insulei, păpușile pe mână Bo De Hi. La potion de réincarnation este un spectacol muzeal în care teme și personaje tradiționale ale operei chineze și ale miturilor budiste și taoiste sunt aduse în prim-plan. Spectacolul relatează întâlnirea a trei personaje feminine cu Meng Po, zeița uitării și reînvierii a cărei supă este esențială pentru ca sufletul să pornească pe calea renașterii. Cu păpușarii la vedere, îmbrăcați în veșminte monocrome, păpușile pe mână de dimensiuni reduse ies în evidență fie prin îmbrăcămintea albă, pură, sau prin culorile puternice ale costumelor. Caracteristică esențială a păpușilor care reprezintă personaje feminine sunt mânecile lungi a căror mișcare fluidă este plină de expresivitate și, pornind de la codurile de semne specifice teatrului asiatic, sunt pline de însemnătate. Raportul de putere dintre figura zeiței și a celorlalte personaje este exacerbată de jocul mărimilor. Meng Po este o păpușă supradimensionată, o mască gri mimând aparența unei femei bătrâne a cărei mâini acoperite de mâneci sunt atât de lungi încât devin panou pentru jocul păpușilor pe mână și simbol al drumului inițiatic al celor trei femei. Mânuirea realizată de Leung Menghan, Shih-Hung Ko și Shih-Hua Ko este plină de fluiditate și atenție la detaliu, fiecare gest calculat pentru a relata senzații și sentimente puternice. Mișcările zeiței chineze se aseamănă valurilor mării. Zboară plină de grație și greutate prin scenă plutind deasupra pământului, precum actorii teatrului Noh.
Pe partea cealaltă, atenția la gest și fluiditatea mișcărilor sunt înlocuite în Simple Machines de mecanicitatea și sacadarea mișcărilor roboților dansatori. Coregraful Ugo Dehaes a înlocuit oamenii cu lucruri pentru a deveni un coregraf de obiecte. Spectacolul său se bazează pe una dintre temele favorite ale literaturii de tip SF, venită pe filieră antică de la mitul lui Talos, ajuns la Frankenstein și popularizat în contemporaneitate de R2D2, aceea a independenței ființei artificiale și înzestrarea ei cu sentimente și personalitate umane. Construcția spectacolului Simple Machines respectă structura specifică anumitor tipuri de teatru de păpuși în care, păpușarul la vedere, relatează povestea care este dublată de actorii artificiali pe scenă. Ugo Dehaes își asumă această convenție și o dezvoltă într-o poveste personală despre relația omului cu mașinăria. La o masă, înconjurat de publicul său, coregraful vorbește despre geneza roboților săi, de la forme schematice, la mecanisme îmbrăcate în silicon similare unui fetus de animal, până la roboți complet conturați și aparent independenți. Pleiada de ființe mecanice este compusă din cutii care se mișcă, păianjeni robotici, brațe mecanice ori prototipul MIT, robotul tip ghepard, în formă miniaturală. Toate acțiunile roboților sunt programate, implicarea activă a coregrafului în timpul reprezentației rezumându-se la a pune roboții pe poziții ori a le pune obstacole în cale pentru a servi la demonstrația propusă prin poveste. Valoarea acestui spectacol cu obiecte rezidă, însă, în profunda sa umanitate și în confirmarea pe care Ugo Dehaes o atestă cu privire la o regulă esențială a teatrului. Chiar dacă roboții aparent vii fac diferite acțiuni pe scenă pentru a capta atenția spectatorului, factorul uman este cel care iese permanent în evidență. Ugo Dehaes este prezent la masă, povestește activ și se raportează la performării mecanici, însă el și povestea sa sunt în centrul atenției. Teatrul nu poate exista fără prezența celor doi parteneri, întâlnirea dintre interpret și publicul său.
Simple Machines (foto Arne Lievens)
Importanța demonstrației coregrafului belgian este cu atât mai valoroasă cu cât suntem martorii evoluției accelerate a inteligenței artificiale. Festivalul Casteliers și-a asumat această necesitate a dialogului pe tema rolului personajului robot în teatrul de păpuși și printr-un eveniment de tip masă rotundă cu titlul „Puppetry and robots” în care artiști care lucrează cu astfel de obiecte în opera lor au vorbit despre rolul și viitorul acestei unelte teatrale. Robotul nu este un fenomen nou în teatrul de animație. Istoric, păpușa tip automata este o invenție mecanică care este menționată încă de pe vremea lui Heron din Alexandria, în primul secol d.Hr., putând fi identificate rădăcini și mai vechi. Calitatea principală a acestui interpret robotic este gradul său ridicat de independență în comparație cu celelalte tipuri de păpuși, și în special față de păpușile pe mână sau atașate de corpul păpușarului, denumite de Eileen Blumenthal păpuși parazit. Dar, concluzia acestei analize a rolului robotului în teatru, așa cum a fost demonstrat de către Ugo Dehas este de a potența umanitatea prin artificialitatea sa. Acest dialog necesar este doar la început, noile avansuri în domeniu vor solicita noi șanse de a discuta pe tema raportului teatru-om-robot.
La punctul median dintre tradiție și modernitate se află spectacolul companiei Scapegoat Carnivale din Montréal după Vertip. Tradiția populară a vertep-ului ucrainean, spectacole pe tema nativității încărcate istoric de comentarii politice și sociale, jucate în preajma Crăciunului și a Anului Nou, este importantă pentru cultura românească datorită influențelor pe care le-a avut pentru forma autohtonă a Betleemelor și irozilor cu păpuși. În spectacolul din Canada, regizat de Alison Darcy și avându-l ca interpret, în prim plan, pe artistul ucrainean Sasha Samar, stereotipurile vertep-ului sunt analizate și criticate din punctul de vedere al noilor valori sociale ale contemporaneității. Pretextul dramatic este simplu: păpușarul la vedere ordonă Cosacului să-l asasineze pe Zyhd, clișeul evreului cămătar. Acest joc va duce la o serie de evenimente comice și la comentarea rolului pe care prejudecățile nedrepte cu adresă la populația evreiască a avut-o în conturarea culturii populare est-europene. Păpușile sunt personaje vii, independente de păpușar, pline de vicii (precum alcoolismul cosacului) și sentimente. Relația dintre interpret și obiect este dinamică și în evoluție, apropriind emoțional spectatorul de acțiunea scenică. Realizate cu detalii geometrice și naive, fapt ce face trimitere la originile lor populare, păpușile nefinisate potențează materialitatea obiectului și au efectul de a scoate în evidență umanitatea personajelor în relație cu interpretul viu. Spațiul de joc, simplu, respectă construcția casteletului de tip vertep, construit pe verticală, segmentat în trei zone precum o scenă de mister medieval în miniatură. Vertip pleacă de la tradiția teatrului de păpuși, mutând contextul într-o zonă culturală nouă, cea a Canadei multi-etnice, și abordată din cheia valorilor și problematicilor acestei noi societăți. Poziționată inevitabil, datorită circumstanțelor momentului, în raport cu războiul activ din Ucraina, importanța pe care acest spectacol îl joacă, chiar dacă neintenționat, este de a reconfirma tendința de occidentalizare a culturii ucrainene.
Spectacolele abordate până în acest punct vehiculează, la rândul lor, problema teatrului de păpuși ca teatru pentru copii. Acestea sunt spectacole care se adresează atât copiilor cât și adulților, prin teme și probleme universale sau profund contemporane. Această etichetă poate fi aplicată tuturor spectacolelor din selecția festivalului, însă două ies în evidență prin limbajul lor accesibil capacității de receptare estetică a copilului și prin structura lor clasică, dar care conțin un farmec aparte pentru publicul general. Naivni Divadlo Liberec a fost fondat în 1949, ca unul dintre primele teatre de păpuși din vechea Cehoslovacie, astăzi călătorind pe diferite continente pentru a promova și arăta calitatea tradiției păpușărești cehe. TchouTchou!WoufWouf! este un spectacol fermecător despre iubirea dintre doi căței și fascinația pentru trenuri. O aventură mută cu păpuși pe tije și un tren electric se transformă într-o poveste sensibilă în care dragostea depășește toate barierele. La o masă lungă, patru păpușari îmbrăcați cu geci de piele negre, în estetica unei trupe de motocicliști, mânuiesc cățeii, pun în mișcare trenul și reconstruiesc permanent spațiul convențional pentru a dinamiza acțiunea și a servi la construirea lungii călătorii. Muzica live accentuează atmosfera creată care navighează între mecanicitatea trenului și căldura iubirii cățeilor. Plin de comic și întâlniri simpatice, cu păpuși construite după diferite rase de câini, spectacolul atrage prin simplitatea și estetica sa atrăgătoare. Pythagoras’ Toolkit, în regia lui Rachel Warr, pe de altă parte, este un spectacol sonor cu orchestra adusă în prim-plan, în care o păpușă de lemn descoperă muzica și traversează secvențe de vis influențate de compoziția Ansamblului Paramirabo. Păpușa, realizată schematic, păstrându-și culoarea și textura lemnului, se angajează într-o serie de giumbușlucuri în jocul său cu muzicienii pentru a descoperi expresivitatea muzicii. O fereastră în curiozitatea copiilor, spectacolul este o introducere educativă în lumea sunetelor.
TCHOUTCHOU! WOUFWOUF! (foto Josef Ptáček)
O altă temă semnificativă care transcende un număr de spectacole din selecția Festivalului Casteliers este cea a rolului păpușii ca element adjuvant al omului ori ca element esențial. În Ici ou (pas) là, al companiei Collectif Label Brut din Franța, păpușa se aseamănă, din punctul de vedere al rolului în compoziția dramatică, cu manechinele lui Tadeusz Kantor. Laurent Fraunié este dublat de o păpușă din burete, în mărime naturală, care este un exponent al fricilor și anxietăților sale, de o păpușă subdimensionată care îi reprezintă curiozitatea și de părți ale corpului folosite pentru crearea de momente comice prin revolta membrelor împotriva omului. În Seuils, realizat de Théâtre Incliné, dansul și expresivitatea corpului uman depășesc ca importanță păpușa. Gândit într-un decor constructivist în evoluție, cu scări și rampe, navigat de interpreți prin mișcare și skateboard-uri, spectacolul întrebuințează păpușa pentru a arăta fragilitatea ființei umane. Păpuși mască, pe mână, ascund omul încărcat de senzații și o păpușă care devoalează un corp feminin îmbătrânit, purtat în brațe, construiește un moment puternic și emoționant de umanitate și sensibilitate. În Les veuves parallèles, Claudine Rivest creează un spectacol mut pe o estetică macabră, în care familia acesteia este un set de păpuși de mici dimensiuni rupte din literatura romantică cu oameni monstruoși. În acest caz, păpușa nu mai este doar o inserție trecătoare în scenă, ci determină miza principală a personajului închis într-o scenă de familie cu evenimente neprevăzute. Acest raport dintre om și obiect în teatrul de animație ajunge la cea mai rece relație în spectacolul The King Stinks al Surreal SoReal Theatre, în care păpușa este doar un pretext vizual și element de creare a contextului comic pentru o poveste satirică cu trimiteri directe la politicienii populiști ai prezentului. Actorii utilizează obiecte și diferite tipuri de păpuși, însă textul rostit declamativ este jucat în spatele păpușii, atrăgând permanent atenția asupra interpretului în sacou. Nu în ultimul rând, în Mutatis Mutandis! al lui Laurence Petitpas omul este introdus într-o lume subacvatică cu animale marine fosforescente (convenție foarte populară în ultimii ani) în care descoperă fabuloasa lume a adâncurilor, cu propriile sale legi și mistere. Atmosfera este accentuată de sunetele create live, pe scenă, la vedere. Implicarea muzicianului se diferențiază, însă, de alte prezențe de acest fel datorită raportului cauză-efect pe care acțiunile sale le au în relație cu evenimentele scenice, sunetul și acțiunile performerului la masă fiind premergătoare și cauzale pentru scenă.
Selecția festivalului nu se rezumă doar la spectacole de teatru. Teoria cu privire la teatrul de păpuși face anumite concesii între teatru și film marșând pe transferul de teme, mijloace și efecte de la un gen la altul. De aceea, ca parte a Festivalului Casteliers are loc secțiunea Ciné-Casteliers: Puppets on the Silver Screen realizat în colaborare cu Festival Stop Motion Montréal care promovează artiștii de film din Montréal alături de câteva inserții internaționale. Pe lângă asta, conferințe pe teme diverse precum colecțiile muzeelor de marionete sau expoziții temporare sunt esențiale pentru definitivarea festivalului.
Alegerea de a vorbi în amănunt doar despre câteva dintre spectacolele menționate vine ca urmare a potențialului impact cultural și unicității pe care aceste spectacole le conțin intrinsec. Festivalul Casteliers este o întreprindere de amploare care, pe parcursul a cinci zile, canalizează energiile unei întregi comunități de creatori. Prin MIC (Marché international de Casteliers), Casteliers devine un adevărat promotor a păpușarilor quebechezi, oferind șansa selecționerilor internaționali să se familiarizeze cu artiștii și opera lor. Privind în ansamblu infrastructura complexă de festivaluri din România, similarități între Festivalul Casteliers și cele autohtone sunt observabile, dar la noi se remarcă lipsa unui eveniment anual de o astfel de amploare care să fie un adevărat ambasador al teatrului de păpuși românesc. Casteliers este doar un model posibil.
Păpușarul, un castelan al teatrului de animație
La Potion de réincarnation (foto Ken Ko)
Autor: Octavian Szalad
Rubrica: festivalurile lumii | internaţional
În prim planul Festivalului Casteliers din Montréal, metropola multiculturală a regiunii Québec a Canadei, se află păpușarul și compania sa de obiecte, așa cum îi arată și numele. Termenul francez de „castelier”, din punct de vedere etimologic, înseamnă păpușar, o persoană care narează un spectacol cu păpuși (fie el în spatele sau în fața paravanului). Profitând de un mic joc al hazardului lingvistic și fonetic, în limba română cuvântul seamănă izbitor de mult cu acel „castelan” a cărui rol era să administreze și să protejeze vechea cetate medievală. Însă, această paralelă nu este doar circumstanțială. Festivalul Casteliers, organizat de MIAM (Maison International de la Marionette), este un motor al vieții înfloritoare a teatrului de păpuși de limbă franceză a Quebecului și un protector al acestei tradiții importante a umanității (promovând teatrul de animație ca a 11-a artă). Ajuns în 2023 la cea de a 18-a ediție, festivalul adună laolaltă exponenți ai diferitelor spații culturale nord-americane și mondiale cu scopul creării de punți și a dinamizării atmosferei păpușărești deja vioaie a Quebecului. Similar unor exemple europene, în jurul acestui festival de peste ocean s-a conturat o întreagă infrastructură paralelă. Festivalul Ouf-Casteliers funcționează independent, dar conectat la organismul mamă, pentru a promova lucrări în curs de definitivare și spectacole ale multitudinii de actori culturali din domeniu teatrului de păpuși quebechez.
Ediția din acest an a festivalului s-a construit în jurul unor dihotomii esențiale: tradiție-modernitate; viu-artificial; umanitate-tehnologie; local-universal; teatru-film. Repertoriul festivalului a fost compus din zece spectacole, de pe trei continente, patru spectacole din Europa, Asia și Canada și șase spectacole din Quebec, dintre care patru premiere. Citit din acest unghi al dualităților antinomice, fiecare spectacol conține caracteristicile ambelor părți, în cantități diferite. Analizate prin cheia acestui pariu fatal al lecturii, La potion de réincarnation a companiei taiwaneze de teatru de păpuși Jin Kwei Lo și spectacolul cu roboți Simple Machines al coregrafului belgian Ugo Dehaes, întrupează la cel mai înalt nivel cele două extreme: a tradiției păpușărești și, respectiv, a modernității.
Ko Chiang Szu-Mei în vârstă de 90 de ani a fost prima femeie păpușar din Taiwan și, prin compania sa, Jin Kwei Lo, prezervă una dintre tradițiile populare ale insulei, păpușile pe mână Bo De Hi. La potion de réincarnation este un spectacol muzeal în care teme și personaje tradiționale ale operei chineze și ale miturilor budiste și taoiste sunt aduse în prim-plan. Spectacolul relatează întâlnirea a trei personaje feminine cu Meng Po, zeița uitării și reînvierii a cărei supă este esențială pentru ca sufletul să pornească pe calea renașterii. Cu păpușarii la vedere, îmbrăcați în veșminte monocrome, păpușile pe mână de dimensiuni reduse ies în evidență fie prin îmbrăcămintea albă, pură, sau prin culorile puternice ale costumelor. Caracteristică esențială a păpușilor care reprezintă personaje feminine sunt mânecile lungi a căror mișcare fluidă este plină de expresivitate și, pornind de la codurile de semne specifice teatrului asiatic, sunt pline de însemnătate. Raportul de putere dintre figura zeiței și a celorlalte personaje este exacerbată de jocul mărimilor. Meng Po este o păpușă supradimensionată, o mască gri mimând aparența unei femei bătrâne a cărei mâini acoperite de mâneci sunt atât de lungi încât devin panou pentru jocul păpușilor pe mână și simbol al drumului inițiatic al celor trei femei. Mânuirea realizată de Leung Menghan, Shih-Hung Ko și Shih-Hua Ko este plină de fluiditate și atenție la detaliu, fiecare gest calculat pentru a relata senzații și sentimente puternice. Mișcările zeiței chineze se aseamănă valurilor mării. Zboară plină de grație și greutate prin scenă plutind deasupra pământului, precum actorii teatrului Noh.
Pe partea cealaltă, atenția la gest și fluiditatea mișcărilor sunt înlocuite în Simple Machines de mecanicitatea și sacadarea mișcărilor roboților dansatori. Coregraful Ugo Dehaes a înlocuit oamenii cu lucruri pentru a deveni un coregraf de obiecte. Spectacolul său se bazează pe una dintre temele favorite ale literaturii de tip SF, venită pe filieră antică de la mitul lui Talos, ajuns la Frankenstein și popularizat în contemporaneitate de R2D2, aceea a independenței ființei artificiale și înzestrarea ei cu sentimente și personalitate umane. Construcția spectacolului Simple Machines respectă structura specifică anumitor tipuri de teatru de păpuși în care, păpușarul la vedere, relatează povestea care este dublată de actorii artificiali pe scenă. Ugo Dehaes își asumă această convenție și o dezvoltă într-o poveste personală despre relația omului cu mașinăria. La o masă, înconjurat de publicul său, coregraful vorbește despre geneza roboților săi, de la forme schematice, la mecanisme îmbrăcate în silicon similare unui fetus de animal, până la roboți complet conturați și aparent independenți. Pleiada de ființe mecanice este compusă din cutii care se mișcă, păianjeni robotici, brațe mecanice ori prototipul MIT, robotul tip ghepard, în formă miniaturală. Toate acțiunile roboților sunt programate, implicarea activă a coregrafului în timpul reprezentației rezumându-se la a pune roboții pe poziții ori a le pune obstacole în cale pentru a servi la demonstrația propusă prin poveste. Valoarea acestui spectacol cu obiecte rezidă, însă, în profunda sa umanitate și în confirmarea pe care Ugo Dehaes o atestă cu privire la o regulă esențială a teatrului. Chiar dacă roboții aparent vii fac diferite acțiuni pe scenă pentru a capta atenția spectatorului, factorul uman este cel care iese permanent în evidență. Ugo Dehaes este prezent la masă, povestește activ și se raportează la performării mecanici, însă el și povestea sa sunt în centrul atenției. Teatrul nu poate exista fără prezența celor doi parteneri, întâlnirea dintre interpret și publicul său.
Simple Machines (foto Arne Lievens)
Importanța demonstrației coregrafului belgian este cu atât mai valoroasă cu cât suntem martorii evoluției accelerate a inteligenței artificiale. Festivalul Casteliers și-a asumat această necesitate a dialogului pe tema rolului personajului robot în teatrul de păpuși și printr-un eveniment de tip masă rotundă cu titlul „Puppetry and robots” în care artiști care lucrează cu astfel de obiecte în opera lor au vorbit despre rolul și viitorul acestei unelte teatrale. Robotul nu este un fenomen nou în teatrul de animație. Istoric, păpușa tip automata este o invenție mecanică care este menționată încă de pe vremea lui Heron din Alexandria, în primul secol d.Hr., putând fi identificate rădăcini și mai vechi. Calitatea principală a acestui interpret robotic este gradul său ridicat de independență în comparație cu celelalte tipuri de păpuși, și în special față de păpușile pe mână sau atașate de corpul păpușarului, denumite de Eileen Blumenthal păpuși parazit. Dar, concluzia acestei analize a rolului robotului în teatru, așa cum a fost demonstrat de către Ugo Dehas este de a potența umanitatea prin artificialitatea sa. Acest dialog necesar este doar la început, noile avansuri în domeniu vor solicita noi șanse de a discuta pe tema raportului teatru-om-robot.
La punctul median dintre tradiție și modernitate se află spectacolul companiei Scapegoat Carnivale din Montréal după Vertip. Tradiția populară a vertep-ului ucrainean, spectacole pe tema nativității încărcate istoric de comentarii politice și sociale, jucate în preajma Crăciunului și a Anului Nou, este importantă pentru cultura românească datorită influențelor pe care le-a avut pentru forma autohtonă a Betleemelor și irozilor cu păpuși. În spectacolul din Canada, regizat de Alison Darcy și avându-l ca interpret, în prim plan, pe artistul ucrainean Sasha Samar, stereotipurile vertep-ului sunt analizate și criticate din punctul de vedere al noilor valori sociale ale contemporaneității. Pretextul dramatic este simplu: păpușarul la vedere ordonă Cosacului să-l asasineze pe Zyhd, clișeul evreului cămătar. Acest joc va duce la o serie de evenimente comice și la comentarea rolului pe care prejudecățile nedrepte cu adresă la populația evreiască a avut-o în conturarea culturii populare est-europene. Păpușile sunt personaje vii, independente de păpușar, pline de vicii (precum alcoolismul cosacului) și sentimente. Relația dintre interpret și obiect este dinamică și în evoluție, apropriind emoțional spectatorul de acțiunea scenică. Realizate cu detalii geometrice și naive, fapt ce face trimitere la originile lor populare, păpușile nefinisate potențează materialitatea obiectului și au efectul de a scoate în evidență umanitatea personajelor în relație cu interpretul viu. Spațiul de joc, simplu, respectă construcția casteletului de tip vertep, construit pe verticală, segmentat în trei zone precum o scenă de mister medieval în miniatură. Vertip pleacă de la tradiția teatrului de păpuși, mutând contextul într-o zonă culturală nouă, cea a Canadei multi-etnice, și abordată din cheia valorilor și problematicilor acestei noi societăți. Poziționată inevitabil, datorită circumstanțelor momentului, în raport cu războiul activ din Ucraina, importanța pe care acest spectacol îl joacă, chiar dacă neintenționat, este de a reconfirma tendința de occidentalizare a culturii ucrainene.
Spectacolele abordate până în acest punct vehiculează, la rândul lor, problema teatrului de păpuși ca teatru pentru copii. Acestea sunt spectacole care se adresează atât copiilor cât și adulților, prin teme și probleme universale sau profund contemporane. Această etichetă poate fi aplicată tuturor spectacolelor din selecția festivalului, însă două ies în evidență prin limbajul lor accesibil capacității de receptare estetică a copilului și prin structura lor clasică, dar care conțin un farmec aparte pentru publicul general. Naivni Divadlo Liberec a fost fondat în 1949, ca unul dintre primele teatre de păpuși din vechea Cehoslovacie, astăzi călătorind pe diferite continente pentru a promova și arăta calitatea tradiției păpușărești cehe. TchouTchou!WoufWouf! este un spectacol fermecător despre iubirea dintre doi căței și fascinația pentru trenuri. O aventură mută cu păpuși pe tije și un tren electric se transformă într-o poveste sensibilă în care dragostea depășește toate barierele. La o masă lungă, patru păpușari îmbrăcați cu geci de piele negre, în estetica unei trupe de motocicliști, mânuiesc cățeii, pun în mișcare trenul și reconstruiesc permanent spațiul convențional pentru a dinamiza acțiunea și a servi la construirea lungii călătorii. Muzica live accentuează atmosfera creată care navighează între mecanicitatea trenului și căldura iubirii cățeilor. Plin de comic și întâlniri simpatice, cu păpuși construite după diferite rase de câini, spectacolul atrage prin simplitatea și estetica sa atrăgătoare. Pythagoras’ Toolkit, în regia lui Rachel Warr, pe de altă parte, este un spectacol sonor cu orchestra adusă în prim-plan, în care o păpușă de lemn descoperă muzica și traversează secvențe de vis influențate de compoziția Ansamblului Paramirabo. Păpușa, realizată schematic, păstrându-și culoarea și textura lemnului, se angajează într-o serie de giumbușlucuri în jocul său cu muzicienii pentru a descoperi expresivitatea muzicii. O fereastră în curiozitatea copiilor, spectacolul este o introducere educativă în lumea sunetelor.
TCHOUTCHOU! WOUFWOUF! (foto Josef Ptáček)
O altă temă semnificativă care transcende un număr de spectacole din selecția Festivalului Casteliers este cea a rolului păpușii ca element adjuvant al omului ori ca element esențial. În Ici ou (pas) là, al companiei Collectif Label Brut din Franța, păpușa se aseamănă, din punctul de vedere al rolului în compoziția dramatică, cu manechinele lui Tadeusz Kantor. Laurent Fraunié este dublat de o păpușă din burete, în mărime naturală, care este un exponent al fricilor și anxietăților sale, de o păpușă subdimensionată care îi reprezintă curiozitatea și de părți ale corpului folosite pentru crearea de momente comice prin revolta membrelor împotriva omului. În Seuils, realizat de Théâtre Incliné, dansul și expresivitatea corpului uman depășesc ca importanță păpușa. Gândit într-un decor constructivist în evoluție, cu scări și rampe, navigat de interpreți prin mișcare și skateboard-uri, spectacolul întrebuințează păpușa pentru a arăta fragilitatea ființei umane. Păpuși mască, pe mână, ascund omul încărcat de senzații și o păpușă care devoalează un corp feminin îmbătrânit, purtat în brațe, construiește un moment puternic și emoționant de umanitate și sensibilitate. În Les veuves parallèles, Claudine Rivest creează un spectacol mut pe o estetică macabră, în care familia acesteia este un set de păpuși de mici dimensiuni rupte din literatura romantică cu oameni monstruoși. În acest caz, păpușa nu mai este doar o inserție trecătoare în scenă, ci determină miza principală a personajului închis într-o scenă de familie cu evenimente neprevăzute. Acest raport dintre om și obiect în teatrul de animație ajunge la cea mai rece relație în spectacolul The King Stinks al Surreal SoReal Theatre, în care păpușa este doar un pretext vizual și element de creare a contextului comic pentru o poveste satirică cu trimiteri directe la politicienii populiști ai prezentului. Actorii utilizează obiecte și diferite tipuri de păpuși, însă textul rostit declamativ este jucat în spatele păpușii, atrăgând permanent atenția asupra interpretului în sacou. Nu în ultimul rând, în Mutatis Mutandis! al lui Laurence Petitpas omul este introdus într-o lume subacvatică cu animale marine fosforescente (convenție foarte populară în ultimii ani) în care descoperă fabuloasa lume a adâncurilor, cu propriile sale legi și mistere. Atmosfera este accentuată de sunetele create live, pe scenă, la vedere. Implicarea muzicianului se diferențiază, însă, de alte prezențe de acest fel datorită raportului cauză-efect pe care acțiunile sale le au în relație cu evenimentele scenice, sunetul și acțiunile performerului la masă fiind premergătoare și cauzale pentru scenă.
Selecția festivalului nu se rezumă doar la spectacole de teatru. Teoria cu privire la teatrul de păpuși face anumite concesii între teatru și film marșând pe transferul de teme, mijloace și efecte de la un gen la altul. De aceea, ca parte a Festivalului Casteliers are loc secțiunea Ciné-Casteliers: Puppets on the Silver Screen realizat în colaborare cu Festival Stop Motion Montréal care promovează artiștii de film din Montréal alături de câteva inserții internaționale. Pe lângă asta, conferințe pe teme diverse precum colecțiile muzeelor de marionete sau expoziții temporare sunt esențiale pentru definitivarea festivalului.
Alegerea de a vorbi în amănunt doar despre câteva dintre spectacolele menționate vine ca urmare a potențialului impact cultural și unicității pe care aceste spectacole le conțin intrinsec. Festivalul Casteliers este o întreprindere de amploare care, pe parcursul a cinci zile, canalizează energiile unei întregi comunități de creatori. Prin MIC (Marché international de Casteliers), Casteliers devine un adevărat promotor a păpușarilor quebechezi, oferind șansa selecționerilor internaționali să se familiarizeze cu artiștii și opera lor. Privind în ansamblu infrastructura complexă de festivaluri din România, similarități între Festivalul Casteliers și cele autohtone sunt observabile, dar la noi se remarcă lipsa unui eveniment anual de o astfel de amploare care să fie un adevărat ambasador al teatrului de păpuși românesc. Casteliers este doar un model posibil.
*Articol apărut în numărul 7-8/2023