Sunt aromân născut şi crescut în Republica Macedonia, cu o licenţă în Litere la Skopje, ajuns la Iaşi pentru studii postuniversitare în teatrologie. Scriu acum o teză de doctorat despre dramaturgul macedonean Goran Stefanovski. Aşadar, e lesne de înţeles că, fiind invitat la Teatrul Odeon să asist la un spectacol-lectură inspirat de textul dramatic „Demonul din Debarmaalo” (Demonot od Debar Maalo), scris de Goran Stefanovski în 2006, am aşteptat cu nerăbdare seara de miercuri, 21 martie 2012.
Sunt aromân născut şi crescut în Republica Macedonia, cu o licenţă în Litere la Skopje, ajuns la Iaşi pentru studii postuniversitare în teatrologie. Scriu acum o teză de doctorat despre dramaturgul macedonean Goran Stefanovski. Aşadar, e lesne de înţeles că, fiind invitat la Teatrul Odeon să asist la un spectacol-lectură inspirat de textul dramatic Demonul din Debarmaalo (Demonot od Debar Maalo), scris de Goran Stefanovski în 2006, am aşteptat cu nerăbdare seara de miercuri, 21 martie 2012. Experienţa a fost extrem de interesantă şi mi-a adus multă bucurie, fapt pentru care, desigur, le sunt recunoscător celor două doamne care au facut-o posibilă pentru mine: poeta Ioana Ieronim, traducătoare (împreună cu Filip Ristovski) a piesei în limba română; respectiv, Andreea Dumitru, redactor la revista Teatrul azi, coordonator al seriei Dramaturgi de azi (în care, în 2010, a apărut şi un volum reunind piese şi eseuri de Goran Stefanovski) – de la Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ din Bucureşti – şi totodată director al proiectului Dramaturgi de azi la Odeon.
În seara amintită mai sus am avut mai multe motive de euforie. Un prim dar spiritual a fost recrearea, pentru aproape trei ore, a „atmosferei de acasă“. Mă simt minunat în România, dar de multe ori mi-e dor de Skopje. Debar Maalo şi numele personajelor din piesă sunt repere foarte cunoscute mie. S-au adăugat multe alte elemente familiare: prezenţa, prin intermediul textului, a lui Goran Stefanovski (ce mi se dezvăluie tot mai clar, pe măsură ce scriu teza de doctorat, ca un dramaturg de prim rang în lume); muzica lui Vlatko Stefanovski şi a formaţiei Anastasija; prezenţa în sală a Excelenţei-Sale Ljupčo Arsovski, ambasadorul RepubliciiMacedonia la Bucureşti (care a şi vorbit după spectacol); prezenţa pe scenă a tânărului meu compatriot Filip Ristovski.
Apoi am fost acaparat de magia Sălii Studio de la Odeon, prin excelenţă un spaţiu versatil, de lucru, în care poţi vedea cum o altă lume începe să ia fiinţă pe tărâmul histrionic. E fascinant să poţi fi martor la o fază intermediară din procesul acesta de zămislire artistică: prin vocile actorilor aşezaţi, neutru, pe bănci de lemn plasate în avanscenă, universul imaginat de Goran Stefanovski s-a întrupat din litera textului dramatic, dar încă abia schiţat, nu pe deplin rotunjit în interiorul convenţiei teatrale. Cele câteva obiecte de pe scenă (două butoaie, unul în picioare, celălalt culcat; un coş de rafie; trei sifoane cu plasă; un gramofon), luminate spectral, schiţau nostalgic un timp nu prea îndepărtat, dar apus, şi coordonate spaţiale încă viu prezente în amintirea europenilor estici trecuţi de 30 de ani, dar aproape şterse ca atare din actualitatea înconjurătoare. Cu bună ştiinţă, chiar cu „premeditarea“ unor adevăraţi profesionişti, actorii s-au păstrat mereu la graniţa dintre ficţiunea spectacolului şi realitatea lecturii.
„O seară frumoasă, plină, la Teatrul Odeon” de Nikola Vangeli
Sunt aromân născut şi crescut în Republica Macedonia, cu o licenţă în Litere la Skopje, ajuns la Iaşi pentru studii postuniversitare în teatrologie. Scriu acum o teză de doctorat despre dramaturgul macedonean Goran Stefanovski. Aşadar, e lesne de înţeles că, fiind invitat la Teatrul Odeon să asist la un spectacol-lectură inspirat de textul dramatic „Demonul din Debarmaalo” (Demonot od Debar Maalo), scris de Goran Stefanovski în 2006, am aşteptat cu nerăbdare seara de miercuri, 21 martie 2012.
Sunt
aromân născut şi crescut în Republica Macedonia, cu o licenţă în Litere la
Skopje, ajuns la Iaşi pentru studii postuniversitare în teatrologie. Scriu acum
o teză de doctorat despre dramaturgul macedonean Goran Stefanovski. Aşadar, e lesne
de înţeles că, fiind invitat la Teatrul Odeon să asist la un spectacol-lectură inspirat
de textul dramatic Demonul din Debarmaalo (Demonot od Debar
Maalo), scris de Goran Stefanovski în 2006, am aşteptat cu nerăbdare
seara de miercuri, 21 martie 2012. Experienţa a fost extrem de interesantă şi
mi-a adus multă bucurie, fapt pentru care, desigur, le sunt recunoscător celor
două doamne care au facut-o posibilă pentru mine: poeta Ioana Ieronim,
traducătoare (împreună cu Filip Ristovski) a piesei în limba română; respectiv,
Andreea Dumitru, redactor la revista Teatrul azi, coordonator al seriei Dramaturgi
de azi (în care, în 2010, a apărut şi un volum reunind piese şi eseuri de
Goran Stefanovski) – de la Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ din Bucureşti –
şi totodată director al proiectului Dramaturgi
de azi la Odeon.
În seara
amintită mai sus am avut mai multe motive de euforie. Un prim dar spiritual a
fost recrearea, pentru aproape trei ore, a „atmosferei de acasă“. Mă simt minunat
în România, dar de multe ori mi-e dor de Skopje. Debar Maalo şi numele personajelor
din piesă sunt repere foarte cunoscute mie. S-au adăugat multe alte elemente
familiare: prezenţa, prin intermediul textului, a lui Goran Stefanovski (ce mi
se dezvăluie tot mai clar, pe măsură ce scriu teza de doctorat, ca un dramaturg
de prim rang în lume); muzica lui Vlatko Stefanovski şi a formaţiei Anastasija;
prezenţa în sală a Excelenţei-Sale Ljupčo Arsovski, ambasadorul
RepubliciiMacedonia la Bucureşti (care a şi vorbit după spectacol); prezenţa pe
scenă a tânărului meu compatriot Filip Ristovski.
Apoi am
fost acaparat de magia Sălii Studio de la Odeon, prin excelenţă un spaţiu
versatil, de lucru, în care poţi vedea cum o altă lume începe să ia fiinţă pe
tărâmul histrionic. E fascinant să poţi fi martor la o fază intermediară din
procesul acesta de zămislire artistică: prin vocile actorilor aşezaţi, neutru, pe
bănci de lemn plasate în avanscenă, universul imaginat de Goran Stefanovski s-a
întrupat din litera textului dramatic, dar încă abia schiţat, nu pe deplin rotunjit
în interiorul convenţiei teatrale. Cele câteva obiecte de pe scenă (două butoaie,
unul în picioare, celălalt culcat; un coş de rafie; trei sifoane cu plasă; un
gramofon), luminate spectral, schiţau nostalgic un timp nu prea îndepărtat, dar
apus, şi coordonate spaţiale încă viu prezente în amintirea europenilor estici
trecuţi de 30 de ani, dar aproape şterse ca atare din actualitatea
înconjurătoare. Cu bună ştiinţă, chiar cu „premeditarea“ unor adevăraţi
profesionişti, actorii s-au păstrat mereu la graniţa dintre ficţiunea
spectacolului şi realitatea lecturii.
(…)