Imediat după sosirea lui Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş s-a produs o schimbare. După forfota care se crea în jurul orei 10, când începeau repetiţiile, urma o linişte suspectă, întreruptă uneori de acordurile puternice ale muzicii lui Carl Orff, care răzbătea prin difuzoare. Cel care se întâmpla să intre în Sala Mare în timpul repetiţiilor uita de alte obligaţii de serviciu, rămânând ţintuit în scaun până când actorii cereau o pauză. Mi s-a întâmplat şi mie de nenumărate ori să plonjez în timpul gestionat de maestrul Căciuleanu şi să uit cu desăvârşire timpul real.
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de teatru românesc la Târgu Mureş. Noua conducere a Teatrului şi-a propus să marcheze acest an aniversar cu o suită de evenimente organizate de Teatru şi cu multe spectacole invitate din ţară şi din străinătate. Sub genericul „Târgu Mureş: 50 de ani de interculturalitate în teatru“ s-a desfăşurat şi colaborarea cu maestrul Gigi Căciuleanu pentru „Carmina Burana”, un spectacol de teatru coregrafic care a avut premiera pe 17 februarie 2012.
Imediat după sosirea lui Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş s-a produs o schimbare. După forfota care se crea în jurul orei 10, când începeau repetiţiile, urma o linişte suspectă, întreruptă uneori de acordurile puternice ale muzicii lui Carl Orff, care răzbătea prin difuzoare. Cel care se întâmpla să intre în Sala Mare în timpul repetiţiilor uita de alte obligaţii de serviciu, rămânând ţintuit în scaun până când actorii cereau o pauză. Mi s-a întâmplat şi mie de nenumărate ori să plonjez în timpul gestionat de maestrul Căciuleanu şi să uit cu desăvârşire timpul real. Întrebat de proiectul Carmina Burana, maestrul răspunde că a venit la Târgu Mureş „gol“, lăsând la o parte toate formulele consacrate de coregrafie. Aici, alături de cei 31 de interpreţi selectaţi prin audiţii de la Teatrul Naţional, cu cele două companii ale sale, „Liviu Rebreanu“ şi „Tómpa Miklos“, şi de la Universitatea de Arte Târgu Mureş, a croit un spectacol după o formulă nouă. O distribuţie eterogenă care trebuie să devină un tot. Personajul principal!
…Avem la dispoziţie o lună. Fiecare zi contribuie cu dărnicie la munca micii comunităţi care se formează în spaţiul delimitat şi, în acelaşi timp, infinit al scenei. Felul sincer, direct şi plastic în care se adresează fiecăruia face ca totul să pară simplu. Instrucţiunile pe care le rosteşte au transparenţa cristalului, aproape că le vezi plutind în aer către tine. Totul devine posibil, chiar şi ceea ce credeai că nu este!
Înlăuntrul dimensiunii vizuale a coregrafiei create de Gigi Căciuleanu se ascund nenumărate semnificaţii. Survolând simbolistica medievală conţinută de Carmina Burana, maestrul nu renunţă definitiv la aspectele reprezentării lingvistice, dar limbajul corporal rămâne primordial, corpul trebuie să povestească. Cu fiecare fibră, el participă la expresia mişcării, căci, aşa cum spune Gigi Căciuleanu, „şi limba în gură trebuie să meargă în direcţia în care se angajează corpul“.
Sublimarea efortului în semnificaţie trece prin viscere. Dansul devine un ritual în care forţele mişcării evocă dimensiunile unui timp universal. Raportul complex dintre reprezentare, muzică şi dans naşte un nou concept acreditat de maestrul Gigi Căciuleanu: teatrul coregrafic.
„O lună magică” de Florentina Váry (Teatrul Naţional din Târgu Mureş – „Carmina Burana”, după Carl Orff)
Imediat după sosirea lui Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş s-a produs o schimbare. După forfota care se crea în jurul orei 10, când începeau repetiţiile, urma o linişte suspectă, întreruptă uneori de acordurile puternice ale muzicii lui Carl Orff, care răzbătea prin difuzoare. Cel care se întâmpla să intre în Sala Mare în timpul repetiţiilor uita de alte obligaţii de serviciu, rămânând ţintuit în scaun până când actorii cereau o pauză. Mi s-a întâmplat şi mie de nenumărate ori să plonjez în timpul gestionat de maestrul Căciuleanu şi să uit cu desăvârşire timpul real.
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de teatru românesc la Târgu Mureş.
Noua conducere a Teatrului şi-a propus să marcheze acest an aniversar cu o
suită de evenimente organizate de Teatru şi cu multe spectacole invitate din
ţară şi din străinătate. Sub genericul „Târgu Mureş: 50 de ani de
interculturalitate în teatru“ s-a
desfăşurat şi colaborarea cu maestrul Gigi Căciuleanu pentru „Carmina Burana”, un spectacol de teatru coregrafic care a avut
premiera pe 17 februarie 2012.
Imediat după sosirea lui Gigi Căciuleanu,
la Teatrul Naţional din Târgu Mureş s-a produs o schimbare. După forfota care
se crea în jurul orei 10, când începeau repetiţiile, urma o linişte suspectă,
întreruptă uneori de acordurile puternice ale muzicii lui Carl Orff, care
răzbătea prin difuzoare. Cel care se întâmpla să intre în Sala Mare în timpul
repetiţiilor uita de alte obligaţii de serviciu, rămânând ţintuit în scaun până
când actorii cereau o pauză. Mi s-a întâmplat şi mie de nenumărate ori să
plonjez în timpul gestionat de maestrul Căciuleanu şi să uit cu desăvârşire
timpul real. Întrebat de proiectul Carmina Burana, maestrul răspunde că a venit la Târgu Mureş
„gol“, lăsând la o parte toate formulele consacrate de coregrafie. Aici,
alături de cei 31 de interpreţi selectaţi prin audiţii de la Teatrul Naţional,
cu cele două companii ale sale, „Liviu Rebreanu“ şi „Tómpa Miklos“, şi de la Universitatea
de Arte Târgu Mureş, a croit un spectacol după o formulă nouă. O distribuţie eterogenă
care trebuie să devină un tot. Personajul principal!
…Avem la dispoziţie o lună. Fiecare zi contribuie cu dărnicie la munca
micii comunităţi care se formează în spaţiul delimitat şi, în acelaşi timp,
infinit al scenei. Felul sincer, direct şi plastic în care se adresează
fiecăruia face ca totul să pară simplu. Instrucţiunile pe care le rosteşte au
transparenţa cristalului, aproape că le vezi plutind în aer către tine. Totul
devine posibil, chiar şi ceea ce credeai că nu este!
Înlăuntrul dimensiunii vizuale a coregrafiei create de Gigi Căciuleanu se
ascund nenumărate semnificaţii. Survolând simbolistica medievală conţinută de Carmina Burana, maestrul nu renunţă definitiv la aspectele reprezentării lingvistice,
dar limbajul corporal rămâne primordial, corpul trebuie să povestească. Cu fiecare
fibră, el participă la expresia mişcării, căci, aşa cum spune Gigi Căciuleanu,
„şi limba în gură trebuie să meargă în direcţia în care se angajează corpul“.
Sublimarea efortului în semnificaţie trece prin viscere. Dansul devine un
ritual în care forţele mişcării evocă dimensiunile unui timp universal.
Raportul complex dintre reprezentare, muzică şi dans naşte un nou concept
acreditat de maestrul Gigi Căciuleanu: teatrul coregrafic.
(…)