O opţiune surprinzătoare face Ada Lupu, pentru piesa lui Michael Frayn, „Copenhaga”. Nu pentru că piesa n-ar fi una celebră, jucată şi multipremiată, ci pentru că ea este una extrem de dificilă, fie şi numai în enunţul exterior, ca să zicem aşa, dacă nu şi în cel implicit.
(…)
Fireşte, problema rămâne deschisă, dar ea este condusă cu mare măiestrie de dramaturg, măiestrie preluată de creatorii spectacolului Teatrului Naţional din Timişoara. În excelentul şi substanţialul caiet-program al spectacolului, dna Codruţa Popov selectează un fragment elocvent din scrierile lui Werner Heisenberg: „Noi toţi am luat parte la dezvoltarea ştiinţelor moderne ale naturii. Această dezvoltare este un proces pentru care omenirea s-a decis acum câteva secole […] Ştiam din experienţă că acest proces poate duce spre bine sau spre rău, dar eram convinşi – iar acest lucru ţine în special de credinţa în progres a secolului al XIX-lea – că odată cu sporirea cunoaşterii, binele va domina şi că posibilele consecinţe rele vor putea fi ţinute sub control […] Participarea la acest proces de dezvoltare a ştiinţei nu poate fi considerat o vină […]. Text care ne poate da de gândit, cum, de fapt, de gândit ne dă şi spectacolul Adei Lupu, al Ramonei Dumitrean, al lui Ion Rizea şi Ionuţ Caras.
„Nu numai Copenhaga” de Nicolae Prelipceanu (Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Timişoara – „Copenhaga” de Michael Frayn)
O opţiune surprinzătoare face Ada Lupu, pentru piesa lui Michael Frayn, „Copenhaga”. Nu pentru că piesa n-ar fi una celebră, jucată şi multipremiată, ci
pentru că ea este una extrem de dificilă, fie şi numai în enunţul exterior, ca să zicem aşa, dacă nu şi în cel implicit.
(…)
Fireşte, problema rămâne deschisă,
dar ea este condusă cu mare măiestrie de dramaturg, măiestrie preluată de
creatorii spectacolului Teatrului Naţional din Timişoara. În excelentul şi
substanţialul caiet-program al spectacolului, dna Codruţa Popov selectează un
fragment elocvent din scrierile lui Werner Heisenberg: „Noi toţi am luat parte
la dezvoltarea ştiinţelor moderne ale naturii. Această dezvoltare este un
proces pentru care omenirea s-a decis acum câteva secole […] Ştiam din
experienţă că acest proces poate duce spre bine sau spre rău, dar eram convinşi
– iar acest lucru ţine în special de credinţa în progres a secolului al XIX-lea
– că odată cu sporirea cunoaşterii, binele va domina şi că posibilele
consecinţe rele vor putea fi ţinute sub control […] Participarea la acest
proces de dezvoltare a ştiinţei nu poate fi considerat o vină […]. Text care
ne poate da de gândit, cum, de fapt, de gândit ne dă şi spectacolul Adei Lupu,
al Ramonei Dumitrean, al lui Ion Rizea şi Ionuţ Caras.
(…)