Regizorul flamand Jan Lauwers, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de teatru ai momentului, autorul unui formidabil spectacol numit „Isabella’s Room“, în care excelează actriţa sa fetiş Viviane de Muynck, i-a acordat zilele acestea, la Viena, un interviu colaboratoarei noastre Irina Wolf. Citiţi în continuare despre cele mai recente proiecte ale lui Jan Lauwers, despre spiritul care îi animă pe performerii celebrei Needcompany şi… despre publicul întâlnit la Bucureşti în urmă cu doi ani, când „Camera Isabellei“ a fost prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.
„Teatrul prost este cel mai insuportabil lucru din lume. Dar dacă văd teatru bun, atunci el mă copleşeşte într-atât, încât nutresc speranţa să devin alt om. Needcompany, de exemplu, întruchipează pentru mine o astfel de promisiune“, mărturisea într-un interviu Matthias Hartmann, noul director de la Burgtheater din Viena.
După ce, în vara anului 2008, în cadrul Festivalului de Teatru de la Salzburg, au prezentat în premieră absolută un maraton teatral de şapte ore cu trilogia Sad Face / Happy Face(având subtitlul Trei poveşti despre condiţia umană), după ce au reluat experienţa şi la recenta ediţie a Festivalului de la Avignon, Jan Lauwers şi Needcompany sunt invitaţi în stagiunea 2009/2010 ca Artist in Residence la Burgtheater. Într-un articol din cotidianul Die Presse din august 2008, Lauwers afirma că va încerca, în cadrul acestei rezidenţe, să „influenţeze sistemul existent“ la Burgtheater. Am avut şansa să-l întâlnesc pe artistul flamand la Viena. Întâlnirea a fost poate mai scurtă decât mă aşteptam, însă am cunoscut un om serios, un adevărat profesionist, neliniştit şi dornic de muncă.
Irina Wolf: Sunteţi artist în rezidenţă la Burgtheater. Ce înseamnă asta pentru Needcompany? Cum vă propuneţi să „influenţaţi sistemul existent”?
Jan Lauwers: (Zâmbeşte)Nimeni nu ştie ce înseamnă asta. În urma colaborării pe care am avut-o în ultimii doi–trei ani, la Schauspielhaus din Zürich, cu directorul de atunci al teatrului, Matthias Hartmann (acum director la Burgtheater Viena), am hotărât să încercăm o nouă cooperare, dar la Viena, sub denumirea „Artist in Residence”. Burgtheater este cel mai mare teatru din spaţiul de limbă germană, cu o trupă de 140 de actori şi un sistem uriaş, inclusiv la nivel sindical. Mă aşteptam să găsesc un sistem destul de rigid. Am fost însă plăcut surprins de flexibilitatea şi deschiderea spre nou a instituţiei şi a actorilor.
Colaborarea este prevăzută pe o durată de mai multe stagiuni. În stagiunea actuală, am prezentat Needlapb 16*, la începutul lui septembrie, apoi două dintre spectacolele companiei mele Needcompany, respectiv Isabella’s Room,în 23 şi 24 septembrie, la Burgtheater, şi The Lobster Shop, în trei seri consecutive, începând cu 16 octombrie, la Akademietheater. Vom reveni la Viena abia în iunie 2010 (mai exact în 18, 19 şi 20 iunie) cu partea a treia a trilogiei, The Deer House. În acest fel, dorim să obişnuim publicul, dar şi trupa vieneză cu stilul nostru de joc.
Tot în stagiunea asta va avea loc o cunoaştere reciprocă, o tatonare a celor două trupe de actori, stilurile lor fiind destul de diferite. În final, urmează să realizăm în stagiunea următoare una–două producţii mixte, care vor fi prezentate în premieră absolută publicului vienez, în 2011. Am urmărit câteva producţii Burgtheater şi mi-a plăcut ce am văzut. Am deja idei, încă neconcretizate, ştiu cu ce actori aş putea colabora. Decizia îi aparţine fiecărui actor. Nimeni nu va fi forţat să lucreze cu noi. Tocmai în asta constă succesul proiectului. Participanţii trebuie să simtă că vor să facă parte din proiect, să adere cu totul la el.
Irina Wolf: Tijen Lawton, una dintre dansatoarele companiei (a cărei poveste autobiografică i-a inspirat lui Jan Lauwers Casa cerbilor –n.I.W.) a părăsit de curând echipa Needcompany, după 12 ani de colaborare. Sunteţi mereu în turneu. Cum aţi reuşit să găsiţi o înlocuitoare atât de repede?
Jan Lauwers: (Zâmbeşte) Am avut noroc.
Irina Wolf:Ce criterii trebuie săîndeplinească un artist pentru a face parte din Needcompany?
Jan Lauwers: În primul rând, este obligatoriu să-şi cunoască meseria la perfecţie, fie ca dansator, fie ca actor. Desigur, trebuie să stăpânească mai multe limbi străine, spectacolele noastre fiind multilingve (la Viena reprezentaţiile au avut loc în engleză, franceză şi flamandă, cu supratitrări în germană – n.I.W.). Este necesar să fie într-o formă fizică perfectă. Dar mai ales, un membru al companiei trebuie să fie dedicat profesiei sale, să fie sută la sută concentrat în timpul repetiţiilor. Improvizaţiile nu-şi au locul în spectacolele noastre. Avem o viaţă destul de grea, suntem în turneu peste 150 de zile pe an şi mai mulţi membri ai companiei au familie. Nu este uşor să formezi o trupă compactă, e un lucru care cere timp, dar acesta a fost unul dintre ţelurile mele.
Irina Wolf: Cum aţi simţit publicul vienez în timpul reprezentaţiilor susţinute de Needcompany?
Jan Lauwers: Am găsit un public foarte receptiv, viu. Se simte că avem de-a face cu spectatori obişnuiţi să vadă mult teatru. Este un public deschis la nou, care trăieşte emoţia de la începutul până la finalul spectacolului.
Irina Wolf:În 2007, aţi fost la Bucureşti pentru a prezenta Isabella’s Room în Festivalul Naţional de Teatru. Ce impresie v-a făcut publicul?
Jan Lauwers: A fost o experienţă nouă pentru mine. Eram pentru prima dată în România şi am fost primit cu multă căldură. Am avut nenumărate convorbiri cu diferiţi oameni. Cu toţii mi-au lăsat o impresie foarte bună. Este un public citit si cult. Oraşul în sine degajă o energie greu de definit, o energie a schimbării de după comunism.
Irina Wolf: Emblema Needcompany este un cerb. De ce tocmai un cerb?
Jan Lauwers: Pentru că imaginea sa îmi dă speranţă. De câte ori merg prin pădure şi mi se întâmplă să văd un cerb, mi se pare ceva de o frumuseţe rară şi simt că încă nu este totul pierdut, că încă mai există speranţă.
Interviu realizat de Irina WOLF
* De peste două decenii, Needcompany oferă periodic, unui public restrâns, şansa de a fi martor la procesul de creaţie al viitoarelor sale spectacole. Un Needlabp este definit ca „un spaţiu deschis de reflecţie, de o libertate nelimitată“. Needlabp 16 include, de pildă, secvenţe din lungmetrajul Dead Deer Don’t Dance, pe care Jan Lauwers îl are în pregătire.
Jan LAUWERS: „Improvizaţiile nu-şi au locul în spectacolele Needcompany“, interviu în exclusivitate pentru „Teatrul azi”
Regizorul flamand Jan Lauwers, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de teatru ai momentului, autorul unui formidabil spectacol numit „Isabella’s Room“, în care excelează actriţa sa fetiş Viviane de Muynck, i-a acordat zilele acestea, la Viena, un interviu colaboratoarei noastre Irina Wolf. Citiţi în continuare despre cele mai recente proiecte ale lui Jan Lauwers, despre spiritul care îi animă pe performerii celebrei Needcompany şi… despre publicul întâlnit la Bucureşti în urmă cu doi ani, când „Camera Isabellei“ a fost prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.
„Teatrul prost este cel mai insuportabil lucru din lume. Dar dacă văd teatru bun, atunci el mă copleşeşte într-atât, încât nutresc speranţa să devin alt om. Needcompany, de exemplu, întruchipează pentru mine o astfel de promisiune“, mărturisea într-un interviu Matthias Hartmann, noul director de la Burgtheater din Viena.
După ce, în vara anului 2008, în cadrul Festivalului de Teatru de la Salzburg, au prezentat în premieră absolută un maraton teatral de şapte ore cu trilogia Sad Face / Happy Face (având subtitlul Trei poveşti despre condiţia umană), după ce au reluat experienţa şi la recenta ediţie a Festivalului de la Avignon, Jan Lauwers şi Needcompany sunt invitaţi în stagiunea 2009/2010 ca Artist in Residence la Burgtheater. Într-un articol din cotidianul Die Presse din august 2008, Lauwers afirma că va încerca, în cadrul acestei rezidenţe, să „influenţeze sistemul existent“ la Burgtheater. Am avut şansa să-l întâlnesc pe artistul flamand la Viena. Întâlnirea a fost poate mai scurtă decât mă aşteptam, însă am cunoscut un om serios, un adevărat profesionist, neliniştit şi dornic de muncă.
Irina Wolf: Sunteţi artist în rezidenţă la Burgtheater. Ce înseamnă asta pentru Needcompany? Cum vă propuneţi să „influenţaţi sistemul existent”?
Jan Lauwers: (Zâmbeşte) Nimeni nu ştie ce înseamnă asta. În urma colaborării pe care am avut-o în ultimii doi–trei ani, la Schauspielhaus din Zürich, cu directorul de atunci al teatrului, Matthias Hartmann (acum director la Burgtheater Viena), am hotărât să încercăm o nouă cooperare, dar la Viena, sub denumirea „Artist in Residence”. Burgtheater este cel mai mare teatru din spaţiul de limbă germană, cu o trupă de 140 de actori şi un sistem uriaş, inclusiv la nivel sindical. Mă aşteptam să găsesc un sistem destul de rigid. Am fost însă plăcut surprins de flexibilitatea şi deschiderea spre nou a instituţiei şi a actorilor.
Colaborarea este prevăzută pe o durată de mai multe stagiuni. În stagiunea actuală, am prezentat Needlapb 16*, la începutul lui septembrie, apoi două dintre spectacolele companiei mele Needcompany, respectiv Isabella’s Room, în 23 şi 24 septembrie, la Burgtheater, şi The Lobster Shop, în trei seri consecutive, începând cu 16 octombrie, la Akademietheater. Vom reveni la Viena abia în iunie 2010 (mai exact în 18, 19 şi 20 iunie) cu partea a treia a trilogiei, The Deer House. În acest fel, dorim să obişnuim publicul, dar şi trupa vieneză cu stilul nostru de joc.
Tot în stagiunea asta va avea loc o cunoaştere reciprocă, o tatonare a celor două trupe de actori, stilurile lor fiind destul de diferite. În final, urmează să realizăm în stagiunea următoare una–două producţii mixte, care vor fi prezentate în premieră absolută publicului vienez, în 2011. Am urmărit câteva producţii Burgtheater şi mi-a plăcut ce am văzut. Am deja idei, încă neconcretizate, ştiu cu ce actori aş putea colabora. Decizia îi aparţine fiecărui actor. Nimeni nu va fi forţat să lucreze cu noi. Tocmai în asta constă succesul proiectului. Participanţii trebuie să simtă că vor să facă parte din proiect, să adere cu totul la el.
Irina Wolf: Tijen Lawton, una dintre dansatoarele companiei (a cărei poveste autobiografică i-a inspirat lui Jan Lauwers Casa cerbilor – n.I.W.) a părăsit de curând echipa Needcompany, după 12 ani de colaborare. Sunteţi mereu în turneu. Cum aţi reuşit să găsiţi o înlocuitoare atât de repede?
Jan Lauwers: (Zâmbeşte) Am avut noroc.
Irina Wolf: Ce criterii trebuie să îndeplinească un artist pentru a face parte din Needcompany?
Jan Lauwers: În primul rând, este obligatoriu să-şi cunoască meseria la perfecţie, fie ca dansator, fie ca actor. Desigur, trebuie să stăpânească mai multe limbi străine, spectacolele noastre fiind multilingve (la Viena reprezentaţiile au avut loc în engleză, franceză şi flamandă, cu supratitrări în germană – n.I.W.). Este necesar să fie într-o formă fizică perfectă. Dar mai ales, un membru al companiei trebuie să fie dedicat profesiei sale, să fie sută la sută concentrat în timpul repetiţiilor. Improvizaţiile nu-şi au locul în spectacolele noastre. Avem o viaţă destul de grea, suntem în turneu peste 150 de zile pe an şi mai mulţi membri ai companiei au familie. Nu este uşor să formezi o trupă compactă, e un lucru care cere timp, dar acesta a fost unul dintre ţelurile mele.
Irina Wolf: Cum aţi simţit publicul vienez în timpul reprezentaţiilor susţinute de Needcompany?
Jan Lauwers: Am găsit un public foarte receptiv, viu. Se simte că avem de-a face cu spectatori obişnuiţi să vadă mult teatru. Este un public deschis la nou, care trăieşte emoţia de la începutul până la finalul spectacolului.
Irina Wolf: În 2007, aţi fost la Bucureşti pentru a prezenta Isabella’s Room în Festivalul Naţional de Teatru. Ce impresie v-a făcut publicul?
Jan Lauwers: A fost o experienţă nouă pentru mine. Eram pentru prima dată în România şi am fost primit cu multă căldură. Am avut nenumărate convorbiri cu diferiţi oameni. Cu toţii mi-au lăsat o impresie foarte bună. Este un public citit si cult. Oraşul în sine degajă o energie greu de definit, o energie a schimbării de după comunism.
Irina Wolf: Emblema Needcompany este un cerb. De ce tocmai un cerb?
Jan Lauwers: Pentru că imaginea sa îmi dă speranţă. De câte ori merg prin pădure şi mi se întâmplă să văd un cerb, mi se pare ceva de o frumuseţe rară şi simt că încă nu este totul pierdut, că încă mai există speranţă.
Interviu realizat de Irina WOLF
* De peste două decenii, Needcompany oferă periodic, unui public restrâns, şansa de a fi martor la procesul de creaţie al viitoarelor sale spectacole. Un Needlabp este definit ca „un spaţiu deschis de reflecţie, de o libertate nelimitată“. Needlabp 16 include, de pildă, secvenţe din lungmetrajul Dead Deer Don’t Dance, pe care Jan Lauwers îl are în pregătire.
Foto portret Jan Lauwers (sus): Maria Ştefănescu
Foto 1, Camera Isabellei: Maarten Vanden Abeele
Foto 2, 3, The Deer House: Maarten Vanden Abeele