Viena nu se dezminte nici pe timpul verii, având în vedere oferta culturală la fel de bogată ca în restul anului. Timp de o lună de zile, capitala austriacă devine capitala dansului contemporan. Fondat în anul 1984 la iniţiativa managerului cultural Karl Regensburger şi a coregrafului brazilian Ismael Ivo, festivalul ImPulsTanz a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute evenimente de dans din lume. Dacă iniţial acesta cuprindea, sub denumirea de Săptămâni Internaţionale de Dans la Viena (Internationale Tanzwochen Wien), numai o serie de douăzeci de workshopuri desfăşurate sub îndrumarea a şase profesori, astăzi ImPulsTanz include peste 200 de workshopuri, precum şi 105 reprezentaţii oferite de 49 de companii pe 14 scene diferite.
Viena nu se dezminte nici pe timpul verii, având în vedere oferta culturală la fel de bogată ca în restul anului. Timp de o lună de zile, capitala austriacă devine capitala dansului contemporan. Fondat în anul 1984 la iniţiativa managerului cultural Karl Regensburger şi a coregrafului brazilian Ismael Ivo, festivalul ImPulsTanz a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute evenimente de dans din lume. Dacă iniţial acesta cuprindea, sub denumirea de Săptămâni Internaţionale de Dans la Viena (Internationale Tanzwochen Wien), numai o serie de douăzeci de workshopuri desfăşurate sub îndrumarea a şase profesori, astăzi ImPulsTanz include peste 200 de workshopuri, precum şi 105 reprezentaţii oferite de 49 de companii pe 14 scene diferite.
În pofida caniculei, ediţia jubiliară din acest an (a XXX-a), desfăşurată din 11 iulie până pe 11 august, a atras 124.000 de spectatori şi 59 de coregrafi de marcă din întreaga lume. În program regăsim nume celebre precum Marie Chouinard, Jan Fabre, Louise Lecavalier, Mathilde Monnier, Wim Vandekeybus, Anne Teresa de Keersmaeker, Meg Stuart, Grace Ellen Barkey. Transformările suferite în ultimele trei decenii de tehnicile şi formele de dans, mutaţiile survenite în plan interdisciplinar, au fost cu atât mai vizibile în această ediţie a Festivalului. Astfel, Mathilde Monnier, împreună cu specialistul belgian în benzi desenate Francois Olislaeger, au adus pe scenă elemente de dans şi Comics. Anne Teresa de Keersmaeker, una dintre prezenţele constante ale Festivalului, a dansat pentru prima dată în duet cu coregraful francez Boris Charmatz pe Partita pentru vioară solo no. 2 în do minor a lui Johann Sebastian Bach.
Şi Meg Stuart a îmbinat dansul contemporan cu muzica clasică. Spectacolul Built to last, o coproducţie realizată de coregrafa americană stabilită în Europa în colaborare cu Münchner Kammerspiele, „împachetează“ nu mai puţin de cincisprezece compoziţii muzicale într-un performance de 120 de minute, în care sunt abordate teme precum idealurile şi utopiile omenirii. Cinci dansatori evoluează, printre altele, pe muzică de Rahmaninov, Beethoven, Schönberg, dar şi pe partituri ale unor compozitori contemporani precum Meredith Monk, Iannis Xenakis şi Helmut Lachenmann (dramaturgia muzicală: Alain Franco). Ca într-o maşină a timpului, mişcările corpurilor redau diferite stări, cum ar fi durerea, decăderea, renaşterea. Într-un decor aparent simplu, dar sugestiv, în dreapta scenei se regăseşte iniţial o replică uriaşă a unui schelet de Tyrannosaurus Rex, ce va fi descompus de către dansatori, pentru a fi reconstruit la final sub forma unui… om. Deosebit de simbolice sunt sferele suspendate din tavan. Dispuse sub forma sistemului planetar, acestea încep la un moment dat să se rotească în două sensuri în jurul corpului geometric central, al „soarelui“. În final, acesta se va deschide şi va împrăştia pe scenă numeroase sfere de dimensiuni mici. Universul renaşte încontinuu. „Devenim modele ale entuziasmului şi iubirii“, declamă unul dintre dansatori. „Muzica aduce oamenii împreună“, spune altul. Un spectacol desăvârşit de sunet şi lumină, de imagine şi mişcare.
Pentru al doilea an, consecutiv, booty Looting, cea mai recentă producţie a companiei belgiene Ultima Vez, a fost prezentată în cadrul Festivalului. Fondatorul companiei, coregraful Wim Vandekeybus, una dintre cele mai importante prezențe în dansul contemporan, uneşte în această creaţie dansul cu elemente de teatru, film şi fotografie. Într-un tempo rapid, şase performeri propun un discurs direct privind dominarea societăţii contemporane de mass-media, modul în care imaginile pot fi utilizate pentru a manipula memoria. În stilul paparazzilor, un fotograf este prezent încontinuu pe scenă, fotografiind în timp real, rezultatele fiind proiectate pe un ecran de mari dimensiuni. Un rol semnificativ îl joacă o maşină de copiat aflată în stânga scenei. Actriţa Birgit Walter povesteşte, cu ajutorul fotocopiatorului, rolul Medeii în uciderea fiilor săi, aceştia fiind de fapt ucişi „prin copiere“, imaginile lor fotografiate fiind de asemenea proiectate pe ecran. Ediţia jubiliară a programat şi o a doua reprezentaţie a lui Wim Vandekeybus, de fapt o actualizare a primului său spectacol produs în 1987, What the Body Does Not Remember. Un loc aparte l-a ocupat performance-ul realizat de Jérôme Bel, care a colaborat, în urma invitaţiei teatrului elveţian Hora, cu unsprezece actori profesionişti între 18 şi 51 de ani, fiecare suferind de câte un handicap. Intitulat DisabledTheater, acesta a fost unul dintre cele zece spectacole invitate la ediţia din această primăvară de la Berliner Theatertreffen, după ce participase deja în 2012 la Festivalul de la Avignon. Spectacolul, alcătuit din şase părţi, aduce în primplan problemele membrilor handicapaţi ai societăţii (în acest caz, suferinzi de sindromul Down), scoţând în evidenţă structurile lor de gândire, felul lor de a relaţiona cu lumea. După ce fiecare îşi prezintă verbal propriul handicap, şapte dintre ei efectuează un număr de dans pe o coregrafie proprie. Alegerea melodiilor (tot o selecţie proprie) variază de la muzică italiană la ritmuri cu iz oriental, melodii de Michael Jackson sau ABBA. În pofida handicapului, dansurile actorilor emană o stare de bine şi o energie molipsitoare. A rezultat un spectacol impresionant şi foarte emoţionant.
Unul dintre punctele culminante ale Festivalului l-a constituit, cu siguranţă, premiera absolută a spectacolului No Sacre al lui Ismael Ivo. Trupa, formată din 24 de tineri dansatori ai carismaticului coregraf brazilian, membri ai noului său proiect pedagogic Biblioteca do Corpo, a prezentat un studiu după fenomenul ritualului colectiv abordat în piesa muzicală Le Sacre du printemps a lui Igor Stravinski. Cu toate acestea, spectacolul nu s-a dorit a fi o adaptare după Stravinski. Tocmai din acest motiv, muzica din deschiderea performance-ului îi aparţine compozitorului german Andreas Blick. În concordanţă cu evoluţia contemporană a societăţii şi a mediului înconjurător, în care fanatismul, corupţia şi comercialismul definesc planeta Pământ, au fost alese părţi din compoziţiile Honey Scene şi Insect Invasion ale lui Blick. În ton cu sunete ale gheţarilor aflaţi în mişcare, ale lavei vulcanilor în erupţie sau ale insectelor panicate, dansatorii, unduindu-şi corpurile, îşi croiesc drum spre sala de spectacol printre spectatorii aflaţi încă în holul teatrului. În viziunea lui Ivo, Le Sacre du printemps reprezintă contradicţia dintre raţiune şi instinct. Timp de o oră, spectacolul cercetează în mod special corpul ca fiind un set de emoţii, simţuri şi răspunsuri colective şi modul său de a reacţiona în momente de presiune.
Şi după o sută de ani de la premiera din Paris care a stârnit un imens scandal, Le Sacre du printemps rămâne un punct de referinţă atât în muzică cât şi în dans, inspirând în continuare coregrafi şi dansatori deopotrivă. În afară de Ismael Ivo, şi Akram Khan, Olivier Dubois, Christine Gaigg şi Trajal Harrell au oferit diverse interpretări după muzica lui Stravinski. Trajal Harrell, „unul dintre cei mai interesanţi coregrafi actuali“ (după cum îl numeşte Karl Regensburger), shooting star-ul din New York, este descoperirea ediţiei trecute a festivalului ImPulsTanz. În acest an, în deschidere, coregraful american a prezentat o Voguing-Performance, o ingenioasă „paradă de modă“. De asemenea, alte zece producţii au purtat semnătura sa pe parcursul Festivalului. Sub titlul Occupy the Museum, programul a mai inclus o serie de spectacole desfăşurate în Muzeul Lumii (Weltmuseum) din centrul capitalei austriece. Inaugurată
în 2001, secţiunea [8:tension], dedicată viitoarelor talente, a întrunit unsprezece coregrafi, printre altele din Portugalia, Germania, Bulgaria, Filipine şi Suedia, care au concurat pentru premiul Prix Jardin d’Europe 2013.
În pofida vremii deosebit de călduroase, Festivalul s-a bucurat de săli pline şi arhipline, fapt ce nu este de mirare dacă luăm în consideraţie diversitatea ofertei şi organizarea fără cusur a evenimentului.
„ImPulsTanz – pleiadă de artişti la jubileu” de Irina Wolf (A XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Dans Contemporan, Viena)
Viena nu se dezminte nici pe timpul verii, având în vedere oferta culturală la fel de bogată ca în restul anului. Timp de o lună de zile, capitala austriacă devine capitala dansului contemporan. Fondat în anul 1984 la iniţiativa managerului cultural Karl Regensburger şi a coregrafului brazilian Ismael Ivo, festivalul ImPulsTanz a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute evenimente de dans din lume. Dacă iniţial acesta cuprindea, sub denumirea de Săptămâni Internaţionale de Dans la Viena (Internationale Tanzwochen Wien), numai o serie de douăzeci de workshopuri desfăşurate sub îndrumarea a şase profesori, astăzi ImPulsTanz include peste 200 de workshopuri, precum şi 105 reprezentaţii oferite de 49 de companii pe 14 scene diferite.
Viena
nu se dezminte nici pe timpul verii, având în vedere oferta culturală la fel de
bogată ca în restul anului. Timp de o lună de zile, capitala austriacă devine capitala
dansului contemporan. Fondat în anul 1984 la iniţiativa managerului cultural Karl
Regensburger şi a coregrafului brazilian Ismael Ivo, festivalul ImPulsTanz a devenit rapid unul dintre cele mai
cunoscute evenimente de dans din lume. Dacă iniţial acesta cuprindea, sub
denumirea de Săptămâni Internaţionale de Dans la
Viena (Internationale Tanzwochen Wien), numai o serie de
douăzeci de workshopuri desfăşurate sub îndrumarea a şase profesori, astăzi ImPulsTanz include peste
200 de workshopuri, precum şi 105 reprezentaţii oferite de 49 de companii pe 14
scene diferite.
În
pofida caniculei, ediţia jubiliară din acest an (a XXX-a), desfăşurată din 11
iulie până pe 11 august, a atras 124.000 de spectatori şi 59 de coregrafi de
marcă din întreaga lume. În program regăsim nume celebre precum Marie
Chouinard, Jan Fabre, Louise Lecavalier, Mathilde Monnier, Wim Vandekeybus,
Anne Teresa de Keersmaeker, Meg Stuart, Grace Ellen Barkey. Transformările
suferite în ultimele trei decenii de tehnicile şi formele de dans, mutaţiile
survenite în plan interdisciplinar, au fost cu atât mai vizibile în această
ediţie a Festivalului. Astfel, Mathilde Monnier, împreună cu specialistul
belgian în benzi desenate Francois Olislaeger, au adus pe scenă elemente de
dans şi Comics. Anne Teresa de
Keersmaeker, una dintre prezenţele constante ale Festivalului, a dansat pentru
prima dată în duet cu coregraful francez Boris Charmatz pe Partita pentru vioară solo no. 2 în do minor
a lui Johann Sebastian Bach.
Şi
Meg Stuart a îmbinat dansul contemporan cu muzica clasică. Spectacolul Built to last, o coproducţie realizată de coregrafa
americană stabilită în Europa în colaborare cu Münchner Kammerspiele,
„împachetează“ nu mai puţin de cincisprezece compoziţii muzicale într-un
performance de 120 de minute, în care sunt abordate teme precum idealurile şi
utopiile omenirii. Cinci dansatori evoluează, printre altele, pe muzică de
Rahmaninov, Beethoven, Schönberg, dar şi pe partituri ale unor compozitori
contemporani precum Meredith Monk, Iannis Xenakis şi Helmut Lachenmann
(dramaturgia muzicală: Alain Franco). Ca într-o maşină a timpului, mişcările
corpurilor redau diferite stări, cum ar fi durerea, decăderea, renaşterea. Într-un
decor aparent simplu, dar sugestiv, în dreapta scenei se regăseşte iniţial o
replică uriaşă a unui schelet de Tyrannosaurus Rex, ce va fi descompus de către
dansatori, pentru a fi reconstruit la final sub forma unui… om. Deosebit de
simbolice sunt sferele suspendate din tavan. Dispuse sub forma sistemului
planetar, acestea încep la un moment dat să se rotească în două sensuri în
jurul corpului geometric central, al „soarelui“. În final, acesta se va
deschide şi va împrăştia pe scenă numeroase sfere de dimensiuni mici. Universul
renaşte încontinuu. „Devenim modele ale entuziasmului şi iubirii“, declamă unul
dintre dansatori. „Muzica aduce oamenii împreună“, spune altul. Un spectacol
desăvârşit de sunet şi lumină, de imagine şi mişcare.
Pentru
al doilea an, consecutiv, booty Looting,
cea mai recentă producţie a companiei belgiene Ultima Vez, a fost prezentată în
cadrul Festivalului. Fondatorul companiei, coregraful Wim Vandekeybus, una
dintre cele mai importante prezențe în dansul contemporan, uneşte în această
creaţie dansul cu elemente de teatru, film şi fotografie. Într-un tempo rapid,
şase performeri propun un discurs direct privind dominarea societăţii
contemporane de mass-media, modul în care imaginile pot fi utilizate pentru a
manipula memoria. În stilul paparazzilor, un fotograf este
prezent încontinuu pe scenă, fotografiind în timp real, rezultatele fiind
proiectate pe un ecran de mari dimensiuni. Un rol semnificativ îl joacă o
maşină de copiat aflată în stânga scenei. Actriţa Birgit Walter povesteşte, cu
ajutorul fotocopiatorului, rolul Medeii în uciderea fiilor săi, aceştia fiind
de fapt ucişi „prin copiere“, imaginile lor fotografiate fiind de asemenea
proiectate pe ecran. Ediţia jubiliară a programat şi o a doua reprezentaţie a
lui Wim Vandekeybus, de fapt o actualizare a primului său spectacol produs în
1987, What the Body Does Not Remember.
Un loc aparte l-a ocupat performance-ul realizat de Jérôme Bel, care a
colaborat, în urma invitaţiei teatrului elveţian Hora, cu unsprezece actori
profesionişti între 18 şi 51 de ani, fiecare suferind de câte un handicap.
Intitulat Disabled Theater, acesta a fost unul dintre cele zece
spectacole invitate la ediţia din această primăvară de la Berliner
Theatertreffen, după ce participase deja în 2012 la
Festivalul de la Avignon. Spectacolul, alcătuit din şase părţi, aduce în
primplan problemele membrilor handicapaţi ai societăţii (în acest caz,
suferinzi de sindromul Down), scoţând în evidenţă structurile lor de gândire,
felul lor de a relaţiona cu lumea. După ce fiecare îşi prezintă verbal propriul
handicap, şapte dintre ei efectuează un număr de dans pe o coregrafie proprie.
Alegerea melodiilor (tot o selecţie proprie) variază de la muzică italiană la
ritmuri cu iz oriental, melodii
de Michael Jackson sau ABBA. În pofida handicapului, dansurile actorilor emană
o stare de bine şi o energie molipsitoare. A rezultat un spectacol impresionant
şi foarte emoţionant.
Unul
dintre punctele culminante ale Festivalului l-a constituit, cu siguranţă,
premiera absolută a spectacolului No Sacre al
lui Ismael Ivo. Trupa, formată din 24 de tineri dansatori ai carismaticului
coregraf brazilian, membri ai noului său proiect pedagogic Biblioteca do Corpo, a prezentat un studiu după fenomenul
ritualului colectiv abordat în piesa muzicală Le Sacre
du printemps a lui Igor Stravinski. Cu toate acestea,
spectacolul nu s-a dorit a fi o adaptare după Stravinski. Tocmai din acest
motiv, muzica din deschiderea performance-ului îi aparţine compozitorului german
Andreas Blick. În concordanţă cu evoluţia contemporană a societăţii şi a mediului
înconjurător, în care fanatismul, corupţia şi comercialismul definesc planeta Pământ,
au fost alese părţi din compoziţiile Honey Scene şi
Insect Invasion ale lui Blick. În ton
cu sunete ale gheţarilor aflaţi în mişcare, ale lavei vulcanilor în erupţie sau
ale insectelor panicate, dansatorii, unduindu-şi corpurile, îşi croiesc drum
spre sala de spectacol printre spectatorii aflaţi încă în holul teatrului. În
viziunea lui Ivo, Le Sacre du printemps reprezintă
contradicţia dintre raţiune şi instinct. Timp de o oră, spectacolul cercetează
în mod special corpul ca fiind un set de emoţii,
simţuri şi răspunsuri colective şi modul său de a reacţiona în momente de presiune.
Şi
după o sută de ani de la premiera din Paris care a stârnit un imens scandal, Le Sacre du printemps rămâne un punct de referinţă
atât în muzică cât şi în dans, inspirând în continuare coregrafi şi dansatori
deopotrivă. În afară de Ismael Ivo, şi Akram Khan, Olivier Dubois, Christine
Gaigg şi Trajal Harrell au oferit diverse interpretări după muzica lui
Stravinski. Trajal Harrell, „unul dintre cei mai interesanţi coregrafi actuali“
(după cum îl numeşte Karl Regensburger), shooting star-ul din New York, este
descoperirea ediţiei trecute a festivalului ImPulsTanz.
În acest an, în deschidere, coregraful american a prezentat o Voguing-Performance, o ingenioasă „paradă de modă“.
De asemenea, alte zece producţii au purtat semnătura sa pe parcursul
Festivalului. Sub titlul Occupy the Museum,
programul a mai inclus o serie de spectacole desfăşurate în Muzeul Lumii
(Weltmuseum) din centrul capitalei austriece. Inaugurată
în
2001, secţiunea [8:tension],
dedicată viitoarelor talente, a întrunit unsprezece coregrafi, printre altele
din Portugalia, Germania, Bulgaria, Filipine şi Suedia, care au concurat pentru
premiul Prix Jardin d’Europe 2013.
În
pofida vremii deosebit de călduroase, Festivalul s-a bucurat de săli pline şi arhipline,
fapt ce nu este de mirare dacă luăm în consideraţie diversitatea ofertei şi organizarea
fără cusur a evenimentului.
Foto:
No Sacre, coregrafia Ismael Ivo, © Irina Wolf