„Hedda este cel mai complex rol al meu de până acum. Cred că am investit în el tot ce am învăţat de la facultate şi până acum. Pentru că eram la al treilea spectacol şi continuam laboratorul de creaţie tot cu o echipă mică, de data aceasta într‑o cameră verde, perioada repetiţiilor a fost cea mai intensă de până acum.“
Mirela Sandu: Este al treilea spectacol la care ai lucrat cu Andrei Şerban. Cum este la repetiţii?
Imola Kézdi: Uşor nu este, dar a devenit din ce în ce mai plăcut pe măsură ce am început să ne cunoaştem mai bine. Am crezut în el încă de la primul spectacol, Unchiul Vanea de A.P. Cehov, dar acum este mai mult decât încredere. Înainte de Unchiul Vanea a făcut un casting. Eu am avut o situaţie specială pentru că, pe atunci, fetiţamea avea doar trei luni. Tompa Gábor şi Andrei Şerban m‑au sunat şi m‑au întrebatdacă vreau şi am energie să repet. Aveam nevoie să îmi drămuiesc timpul în aşa felîncât să pot lucra şi Rézi, fetiţa mea, să nu îmi simtă lipsa. Am acceptat pentru că m‑aurugat ei. M‑a ajutat şi faptul că am fost distribuite două actriţe pe acelaşi personaj.A fost bine pentru siguranţa spectacolului şi, în plus, au lucrat mai mulţi actori cu AndreiŞerban. Fetiţa mea nici nu a observat că lipsesc, Elena Andreevna am făcut‑o întredouă alăptări. A fost foarte greu, dar am reuşit să mă concentrez şi să dau maximul.Deşi eram foarte obosită, am găsit energia necesară pentru a‑mi construi personajul.Am reuşit să despart viaţa personală de teatru, în fiecare dintre ele, în momentul încare eram acolo, eram prezentă sută la sută. Mi‑au dat foarte multe satisfacţii atât„căutarea“ Elenei cât şi spectacolul în sine. Se joacă de cinci ani şi încă este foarte„viu“. După reprezentaţia pe care am avut‑o la Festivalul Naţional de Teatru din 2011,Andrei Şerban ne‑a spus că pentru asta merită să faci teatru, ca un spectacol sărămână proaspăt după mulţi ani.
M.S.: Apoi a urmat spectacolul „Strigăte şi şoapte“…
I.K.: O altă etapă… Repetiţiile s‑au întins pe o perioadă mult mai scurtă. Am lucrat, ca şi la Hedda Gabler, începând cu finalul lunii decembrie şi terminând cu începutul lui ianuarie. Cam cinci săptămâni. Deşi timpul a fost foarte scurt, se pare că ne‑a ieşit. Laboratorul de actorie, despre care vorbeşte Andrei Şerban, a început odată cu repetiţiile de la Sala Studio, într‑o cameră roşie, numai noi, o echipă mică, repetând de dimineaţa până seara. În acest tip de laborator, sufletul tău ca om, actor şi coleg este foarte solicitat. În timpul repetiţiilor la Strigăte şi şoapte am obosit foarte tare şi multă vreme nu am realizat de ce. Atmosfera era de teatru bun, intens, de profunzime.
M.S.: A urmat Hedda Gabler…
I.K.: Hedda este cel mai complex rol al meu de până acum. Cred că am investit în el tot ce am învăţat de la facultate şi până acum. Pentru că eram la al treilea spectacol şi continuam laboratorul de creaţie tot cu o echipă mică, de data aceasta într‑o cameră verde, perioada repetiţiilor a fost cea mai intensă de până acum. Cu toţii am fost foarte concentraţi, fără stres, fără scandal, cu multă atenţie faţă de celălalt şi faţă de personajele noastre. Toată lumea, de la Andrei Şerban la actori şi tehnicieni, a fost concentrată şi implicată. Lucrul acesta m‑a ajutat foarte mult.
M.S.: Ce aduce nou Andrei Şerban, faţă de alţi regizori?
I.K.: Stilul Andrei Şerban şi‑a pus amprenta pe toate cele trei spectacole de până acum. Dar, în special la Hedda Gabler, el ca regizor şi noi ca parte din spectacol, am lucrat în acel mod pentru care eu mi‑am dorit să fiu actriţă. Felul în care conduce actorul, aşteptările pe care le are, modul în care îl provoacă, îl temperează şi îi arată drumul. La fel proceda şi profesorul meu de actorie. În anul doi de facultate am realizat că sunt la o clasă de arta actorului şi am responsabilitatea enormă de a fi pe scenă, indiferent cât de important este rolul pe care îl interpretez. Andrei Şerban pune în valoare actorul şi îl face să se simtă important, indiferent ce personaj joacă.
Imola Kézdi: „Îmi doresc să întâlnesc în continuare oameni şi regizori speciali“, interviu de Mirela Sandu
„Hedda este cel mai complex rol al meu de până acum. Cred că am investit în el tot ce am învăţat de la facultate şi până acum. Pentru că eram la al treilea spectacol şi continuam laboratorul de creaţie tot cu o echipă mică, de data aceasta într‑o cameră verde, perioada repetiţiilor a fost cea mai intensă de până acum.“
Mirela Sandu: Este al treilea spectacol la care ai lucrat cu Andrei Şerban. Cum este la repetiţii?
Imola Kézdi: Uşor nu este, dar a devenit din ce în ce mai plăcut pe măsură ce am început să ne cunoaştem mai bine. Am crezut în el încă de la primul spectacol, Unchiul Vanea de A.P. Cehov, dar acum este mai mult decât încredere. Înainte de Unchiul Vanea a făcut un casting. Eu am avut o situaţie specială pentru că, pe atunci, fetiţa mea avea doar trei luni. Tompa Gábor şi Andrei Şerban m‑au sunat şi m‑au întrebat dacă vreau şi am energie să repet. Aveam nevoie să îmi drămuiesc timpul în aşa fel încât să pot lucra şi Rézi, fetiţa mea, să nu îmi simtă lipsa. Am acceptat pentru că m‑au rugat ei. M‑a ajutat şi faptul că am fost distribuite două actriţe pe acelaşi personaj. A fost bine pentru siguranţa spectacolului şi, în plus, au lucrat mai mulţi actori cu Andrei Şerban. Fetiţa mea nici nu a observat că lipsesc, Elena Andreevna am făcut‑o între două alăptări. A fost foarte greu, dar am reuşit să mă concentrez şi să dau maximul. Deşi eram foarte obosită, am găsit energia necesară pentru a‑mi construi personajul. Am reuşit să despart viaţa personală de teatru, în fiecare dintre ele, în momentul în care eram acolo, eram prezentă sută la sută. Mi‑au dat foarte multe satisfacţii atât „căutarea“ Elenei cât şi spectacolul în sine. Se joacă de cinci ani şi încă este foarte „viu“. După reprezentaţia pe care am avut‑o la Festivalul Naţional de Teatru din 2011, Andrei Şerban ne‑a spus că pentru asta merită să faci teatru, ca un spectacol să rămână proaspăt după mulţi ani.
M.S.: Apoi a urmat spectacolul „Strigăte şi şoapte“…
I.K.: O altă etapă… Repetiţiile s‑au întins pe o perioadă mult mai scurtă. Am lucrat, ca şi la Hedda Gabler, începând cu finalul lunii decembrie şi terminând cu începutul lui ianuarie. Cam cinci săptămâni. Deşi timpul a fost foarte scurt, se pare că ne‑a ieşit. Laboratorul de actorie, despre care vorbeşte Andrei Şerban, a început odată cu repetiţiile de la Sala Studio, într‑o cameră roşie, numai noi, o echipă mică, repetând de dimineaţa până seara. În acest tip de laborator, sufletul tău ca om, actor şi coleg este foarte solicitat. În timpul repetiţiilor la Strigăte şi şoapte am obosit foarte tare şi multă vreme nu am realizat de ce. Atmosfera era de teatru bun, intens, de profunzime.
M.S.: A urmat Hedda Gabler…
I.K.: Hedda este cel mai complex rol al meu de până acum. Cred că am investit în el tot ce am învăţat de la facultate şi până acum. Pentru că eram la al treilea spectacol şi continuam laboratorul de creaţie tot cu o echipă mică, de data aceasta într‑o cameră verde, perioada repetiţiilor a fost cea mai intensă de până acum. Cu toţii am fost foarte concentraţi, fără stres, fără scandal, cu multă atenţie faţă de celălalt şi faţă de personajele noastre. Toată lumea, de la Andrei Şerban la actori şi tehnicieni, a fost concentrată şi implicată. Lucrul acesta m‑a ajutat foarte mult.
M.S.: Ce aduce nou Andrei Şerban, faţă de alţi regizori?
I.K.: Stilul Andrei Şerban şi‑a pus amprenta pe toate cele trei spectacole de până acum. Dar, în special la Hedda Gabler, el ca regizor şi noi ca parte din spectacol, am lucrat în acel mod pentru care eu mi‑am dorit să fiu actriţă. Felul în care conduce actorul, aşteptările pe care le are, modul în care îl provoacă, îl temperează şi îi arată drumul. La fel proceda şi profesorul meu de actorie. În anul doi de facultate am realizat că sunt la o clasă de arta actorului şi am responsabilitatea enormă de a fi pe scenă, indiferent cât de important este rolul pe care îl interpretez. Andrei Şerban pune în valoare actorul şi îl face să se simtă important, indiferent ce personaj joacă.
(…)