Elizabeth LeCompte este regizoare, membră fondatoare şi director artistic al companiei de teatru avangardist The Wooster Group din New York. La conferinţa de presă care a avut loc pe 8 mai la ICR, LeCompte a vorbit despre importanţa experimentului în lucrul cu actorii pentru a descoperi acel ceva care te face diferit, original, unic. După întâlnirea cu jurnaliştii, LeCompte mi-a răspuns la câteva întrebări. Mi-a lăsat impresia unui artist liber, pentru care o teorie sau un concept teatral nu prezintă importanţă absolută. (Anca Mocanu)
Elizabeth LeCompte este regizoare, membră fondatoare şi director artistic al companiei de teatru avangardist The Wooster Group din New York. Este recunoscută, de mai bine de 30 de ani, pe plan internaţional, pentru ideile inovatoare şi maniera sofisticată de a îmbina textul, forma, lumina, mişcarea, sunetul şi filmul în regia de teatru experimental. Folosindu-se din plin de tehnologiile media, Elizabeth LeCompte impune noi forme de expresie teatrală, deconstruind radical textele dramatice clasice, regândindu-le în imagini postmoderniste. Spectacolul său Hamlet – prezentat pe scena Teatrului Bulandra în Festivalul Internaţional Shakespeare, ediția a VII-a, grație parteneriatului cu Institutul Cultural Român – remixează şi redefineşte limbajul shakespearian pornind de la spectacolul de pe Broadway din 1964 care l-a avut ca protagonist pe Richard Burton (în regia lui John Gielgud).
La conferinţa de presă care a avut loc pe 8 mai la ICR (au mai participat Cynthia Hedstrom, managerul The Wooster Group, Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional Shakespeare, Emil Banea, director executiv al Teatrului Bulandra), LeCompte a vorbit despre importanţa experimentului în lucrul cu actorii pentru a descoperi acel ceva care te face diferit, original, unic: „Nu-mi place să privesc cum cineva experimentează pentru mine, îmi place să merg cât mai departe şi să experimentez eu. Vreau ca actorul să fie luat prin surprindere de public. Doar aşa experimentează într-un mod foarte natural, diferit. Să fie performer până la final, iar regizorul să fie invizibil… Publicul nu urmăreşte o tehnică, ci cum e ea aplicată pe actor şi felul în care acesta interpretează. Modul în care experimentez emoţia este foarte original şi profund. Mie îmi place să mă strecor dincolo de barierele tehnice. Îmi place să fiu alunecoasă… să fiu ca aerul. Şi emoţia e ca aerul.”
După întâlnirea cu jurnaliştii, amabilă şi zâmbitoare, LeCompte mi-a răspuns la câteva întrebări. Mi-a lăsat impresia unui artist liber, pentru care o teorie sau un concept teatral nu prezintă importanţă absolută. (Anca Mocanu)
A.M.: Spuneaţi că aţi redefinit piesa shakespeariană, că aţi regândit-o. Ce este mai important pentru dumneavoastră: ideea sau forma?
E.LC.: Amândouă sunt importante.
A.M.: Care este mesajul Hamletului dvs?
E.LC.: Shakespeare. Hamlet, pur și simplu.
Piesa a fost montată de nenumărate ori, şi tot de atâtea ori sub alte forme. Eu i-am dat o formă care m-a inspirat, mi-a vorbit şi m-a mulţumit. În cazul meu este vorba de relaţia dintre film şi teatru. Cum influenţează filmul teatrul şi cum acesta din urmă poate exista pe lângă film.
A.M.: Şi care e relaţia lor?
E.LC.: Uneori se completează, alteori nu, sunt doar duşmani.
A.M.: Reproiectând lumea lui Shakespeare în felul dvs, putem vorbi de o reteatralizare?
E.LC.:Re-teatralizare… Da, cred că da. Am inventat un nou limbaj.
A.M.: Unde găsim emoţia în spectacolele dvs. dacă vă folosiţi foarte mult de mijloacele tehnicii digitale?
E.LC.: Hmm… Emoţia… E ca şi cum te-ai duce să vezi un tablou al lui MarkRothko şi ai întreba unde este emoţia în tabloul lui. Emoţia e acolo, undeva, pentru fiecare. Ea declanşează o serie de senzori. Oamenii care iubesc filmul şi nu teatrul nu-şi pun problema unde este emoţia. Ei urmăresc ce se întâmplă pe ecran. Emoţia e dispersată, nu poate fi concentrată într-un loc sau obiect. Asta se întamplă în prezent, pentru că trăim într-o lume a tehnologiei. Îmi place să spun că e… muzică. Ea rămâne acolo undeva. Exact ca în tabloul lui Rothko…
A.M.: În ce măsură putem vorbi de tensiune, sensibilitate…?
E.LC.: Asta nu e treaba mea. E treaba actorilor. Rolul meu e să-i pun în situaţia în care să joace, să interpreteze. Dacă ei vin cu o idee şi-mi place, sunt de acord….
A.M.: Textul are un rol important dacă mesajul spectacolului dvs. este însăşi piesa shakespeariană…
E.LC.: În piesa lui Shakespeare există un ritm al cuvântului pe care am decis să-l scoatem în evidenţă. Nu e ritmul nostru natural. Textul are muzicalitate, iar ritmul vine din versuri. Îmi place să scot în evidenţă acest ritm. Fizic e transpus în coregrafie, care, la rândul ei, devine limbaj. Textul e investit cu o semnificaţie. Ceea ce voi numiţi emoţie, eu numesc semnificaţie. Pentru mine, emoţia stă în text, în muzica lui. Şi dacă putem să dăm o formă clară textului, atunci emoţia este acolo. Dacă nu, e doar ceva abstract.
A.M.: Folosiţi des termenul performer. Care este diferenţa dintre actor şi performer?
E.LC.: Sunt doar oameni care lucrează. Ei evoluează pe scenă, iar actor este doar un alt cuvânt pentru performer.
A.M.: Şi în Hamlet…
E.LC.: Sunt actori şi performeri pentru că dansează, cântă şi interpretează.
A.M.: Există vreo diferenţă între dramă şi performance?
E.LC.: Sincer, nu-mi pasă dacă este vreo diferenţă. Nici nu mă interesează. E irelevant. Eu sunt doar un artist care a avut o idee şi a transpus-o scenic. Un artist care a făcut un experiment.
A.M.: Între atâtea forme multimedia ce loc are creativitatea?
E.LC.: Nu ştiu ce înţelegi prin creativitate. Eu am creat un spaţiu de joc. I-am întrebat pe actori: „Vreţi să lucrăm la ideea asta împreună?” Iar ei mi-au răspuns: „Da!” În Hamlet improvizează tot timpul, dar asta nu înseamnă că ei sunt creativi. Eu sunt creatorul.
A.M.: Aţi declarat în conferinţă că nu vă pasă dacă teatrul moare… Ce este teatrul pentru dvs?
E.LC.: Aşa e, nu-mi pasă. Teatrul e doar un loc unde pot lucra. Nimic altceva.
Eu mă distrez. Sunt un artist. Teatrul este un mijloc prin care mă pot manifesta cel mai bine ca artist.
Elizabeth LeCompte: „Ceea ce voi numiţi emoţie, eu numesc semnificaţie”
Elizabeth LeCompte este regizoare, membră fondatoare şi director artistic al companiei de teatru avangardist The Wooster Group din New York. La conferinţa de presă care a avut loc pe 8 mai la ICR, LeCompte a vorbit despre importanţa experimentului în lucrul cu actorii pentru a descoperi acel ceva care te face diferit, original, unic. După întâlnirea cu jurnaliştii, LeCompte mi-a răspuns la câteva întrebări. Mi-a lăsat impresia unui artist liber, pentru care o teorie sau un concept teatral nu prezintă importanţă absolută. (Anca Mocanu)
Elizabeth LeCompte este regizoare, membră fondatoare şi director artistic al companiei de teatru avangardist The Wooster Group din New York. Este recunoscută, de mai bine de 30 de ani, pe plan internaţional, pentru ideile inovatoare şi maniera sofisticată de a îmbina textul, forma, lumina, mişcarea, sunetul şi filmul în regia de teatru experimental. Folosindu-se din plin de tehnologiile media, Elizabeth LeCompte impune noi forme de expresie teatrală, deconstruind radical textele dramatice clasice, regândindu-le în imagini postmoderniste. Spectacolul său Hamlet – prezentat pe scena Teatrului Bulandra în Festivalul Internaţional Shakespeare, ediția a VII-a, grație parteneriatului cu Institutul Cultural Român – remixează şi redefineşte limbajul shakespearian pornind de la spectacolul de pe Broadway din 1964 care l-a avut ca protagonist pe Richard Burton (în regia lui John Gielgud).
La conferinţa de presă care a avut loc pe 8 mai la ICR (au mai participat Cynthia Hedstrom, managerul The Wooster Group, Emil Boroghină, directorul Festivalului Internaţional Shakespeare, Emil Banea, director executiv al Teatrului Bulandra), LeCompte a vorbit despre importanţa experimentului în lucrul cu actorii pentru a descoperi acel ceva care te face diferit, original, unic: „Nu-mi place să privesc cum cineva experimentează pentru mine, îmi place să merg cât mai departe şi să experimentez eu. Vreau ca actorul să fie luat prin surprindere de public. Doar aşa experimentează într-un mod foarte natural, diferit. Să fie performer până la final, iar regizorul să fie invizibil… Publicul nu urmăreşte o tehnică, ci cum e ea aplicată pe actor şi felul în care acesta interpretează. Modul în care experimentez emoţia este foarte original şi profund. Mie îmi place să mă strecor dincolo de barierele tehnice. Îmi place să fiu alunecoasă… să fiu ca aerul. Şi emoţia e ca aerul.”
După întâlnirea cu jurnaliştii, amabilă şi zâmbitoare, LeCompte mi-a răspuns la câteva întrebări. Mi-a lăsat impresia unui artist liber, pentru care o teorie sau un concept teatral nu prezintă importanţă absolută. (Anca Mocanu)
A.M.: Spuneaţi că aţi redefinit piesa shakespeariană, că aţi regândit-o. Ce este mai important pentru dumneavoastră: ideea sau forma?
E.LC.: Amândouă sunt importante.
A.M.: Care este mesajul Hamletului dvs?
E.LC.: Shakespeare. Hamlet, pur și simplu.
Piesa a fost montată de nenumărate ori, şi tot de atâtea ori sub alte forme. Eu i-am dat o formă care m-a inspirat, mi-a vorbit şi m-a mulţumit. În cazul meu este vorba de relaţia dintre film şi teatru. Cum influenţează filmul teatrul şi cum acesta din urmă poate exista pe lângă film.
A.M.: Şi care e relaţia lor?
E.LC.: Uneori se completează, alteori nu, sunt doar duşmani.
A.M.: Reproiectând lumea lui Shakespeare în felul dvs, putem vorbi de o reteatralizare?
E.LC.: Re-teatralizare… Da, cred că da. Am inventat un nou limbaj.
A.M.: Unde găsim emoţia în spectacolele dvs. dacă vă folosiţi foarte mult de mijloacele tehnicii digitale?
E.LC.: Hmm… Emoţia… E ca şi cum te-ai duce să vezi un tablou al lui Mark Rothko şi ai întreba unde este emoţia în tabloul lui. Emoţia e acolo, undeva, pentru fiecare. Ea declanşează o serie de senzori. Oamenii care iubesc filmul şi nu teatrul nu-şi pun problema unde este emoţia. Ei urmăresc ce se întâmplă pe ecran. Emoţia e dispersată, nu poate fi concentrată într-un loc sau obiect. Asta se întamplă în prezent, pentru că trăim într-o lume a tehnologiei. Îmi place să spun că e… muzică. Ea rămâne acolo undeva. Exact ca în tabloul lui Rothko…
A.M.: În ce măsură putem vorbi de tensiune, sensibilitate…?
E.LC.: Asta nu e treaba mea. E treaba actorilor. Rolul meu e să-i pun în situaţia în care să joace, să interpreteze. Dacă ei vin cu o idee şi-mi place, sunt de acord….
A.M.: Textul are un rol important dacă mesajul spectacolului dvs. este însăşi piesa shakespeariană…
E.LC.: În piesa lui Shakespeare există un ritm al cuvântului pe care am decis să-l scoatem în evidenţă. Nu e ritmul nostru natural. Textul are muzicalitate, iar ritmul vine din versuri. Îmi place să scot în evidenţă acest ritm. Fizic e transpus în coregrafie, care, la rândul ei, devine limbaj. Textul e investit cu o semnificaţie. Ceea ce voi numiţi emoţie, eu numesc semnificaţie. Pentru mine, emoţia stă în text, în muzica lui. Şi dacă putem să dăm o formă clară textului, atunci emoţia este acolo. Dacă nu, e doar ceva abstract.
A.M.: Folosiţi des termenul performer. Care este diferenţa dintre actor şi performer?
E.LC.: Sunt doar oameni care lucrează. Ei evoluează pe scenă, iar actor este doar un alt cuvânt pentru performer.
A.M.: Şi în Hamlet…
E.LC.: Sunt actori şi performeri pentru că dansează, cântă şi interpretează.
A.M.: Există vreo diferenţă între dramă şi performance?
E.LC.: Sincer, nu-mi pasă dacă este vreo diferenţă. Nici nu mă interesează. E irelevant. Eu sunt doar un artist care a avut o idee şi a transpus-o scenic. Un artist care a făcut un experiment.
A.M.: Între atâtea forme multimedia ce loc are creativitatea?
E.LC.: Nu ştiu ce înţelegi prin creativitate. Eu am creat un spaţiu de joc. I-am întrebat pe actori: „Vreţi să lucrăm la ideea asta împreună?” Iar ei mi-au răspuns: „Da!” În Hamlet improvizează tot timpul, dar asta nu înseamnă că ei sunt creativi. Eu sunt creatorul.
A.M.: Aţi declarat în conferinţă că nu vă pasă dacă teatrul moare… Ce este teatrul pentru dvs?
E.LC.: Aşa e, nu-mi pasă. Teatrul e doar un loc unde pot lucra. Nimic altceva.
Eu mă distrez. Sunt un artist. Teatrul este un mijloc prin care mă pot manifesta cel mai bine ca artist.
Anca MOCANU