Nu de mult a fost anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, numele laureatului Premiului Europa pentru Teatru. Acesta va fi omagiat între 13 şi 17 aprilie 2011 în cadrul unui amplu eveniment organizat pentru prima dată în Rusia, la Sankt Petersburg.
COMUNICAT DE PRESĂ (13 octombrie 2010)
Manifestările celei de-a XIV-a ediţii ale Premiului Europa pentru Teatru (PET), cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, şi cea de-a XII-a ediţie a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale vor avea loc între 13 şi 17 aprilie 2011 în Rusia, la Sankt-Petersburg.Acestea se vor desfăşura cu sprijinul şi sub înaltul patronaj al Guvernului rus prin Ministerul Rus al Culturii şi Consiliul Oraşului Sankt Petersburg. În plus, «Fund Baltic International Festival Center» se însărcinează cu găzduirea, finanţarea şi organizarea acţiunilor Premiului Europa pentru Teatru la Sankt Petersburg.
Premiul Europa pentru Teatru s-a născut în 1986 ca proiect-pilot al Comisiei Europene conduse atunci de Jacques Delors, împreună cu primul Comisar pentru Cultură, Carlo Ripa di Meana. În acea perioadă, crearea lui a fost susţinută şi de Melina Mercouri, naşa primei ediţii, şi de Jack Lang, pe atunci Ministrul Culturii din Franţa, actualmente Preşedinte al Premiului Europa. Din anul 2002, Premiul Europa pentru Teatru, graţie rolului şi activităţilor sale, a fost recunoscut de către Parlamentul şi de către Consiliul Europei drept «organizaţie de interes cultural european».
După nouă ediţii desfăşurate la Taormina, Premiul Europa pentru Teatru a devenit itinerant, accentuându-şi astfel caracterul internaţional. De altfel, cea de-a X-a ediţie a avut loc la Torino (sprijinită şi găzduită de municipalitatea Torino în colaborare cu Teatro Stabile, şi inclusă în programul special pentru Cultură pregătit cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă). A XI-a şi a XII-a ediţie au avut loc la Salonic, iar cea de-a XIII-a, la Wrocław, în Polonia (ca parte a manifestărilor organizate pentru anul declarat de UNESCO «Anul Grotowski»).
Şi în 2011, Premiul Europa pentru Teatru va fi un important punct de întâlnire pentru teatrul internaţional. Cea de-a XIV-a ediţie se anunţă bogată în laureaţi, colocvii, spectacole, avanpremiere şi momente semnificative în domeniul schimburilor culturale, având în vedere că oraşul-gazdă, Sankt Petersburg, şi Rusia întreagă sunt sinonime cu marea tradiţie teatrală. În superbul oraş de pe ţărmurile Balticii s-au născut personaje şi curente culturale fundamentale, ale căror renume şi importanţă s-au propagat cu repeziciune în Europa şi pe mapamond. Dinamismul cultural contemporan din Sankt Petersburg dovedeşte că acea atmosferă magică plămădită din artă, teatru, literatură şi poezie continuă să existe.
Uniunea Teatrelor din Europa este un organism asociat, cu caracter filantropic, o uniune patronată de François Mitterrand şi întemeiată de Jack Lang împreună cu Giorgio Strehler, care şi-a dorit intens colaborarea cu PET încă de la crearea UTE; alte organizaţii asociate sunt Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean, Institutul Internaţional de Teatru UNESCO şi Asociaţia Festivalurilor Europene.
Juriul celei de-a XIV-a ediţii a PET şi a celei de-a XII-a ediţii a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale a hotărât premiile în cadrul reuniunii din 4 iulie 2010, care a avut loc la Roma.Premiul Europa pentru Teatru în valoare de 60.000 € se acordă personalităţilor sau instituţiilor teatrale (teatre sau companii) care au contribuit la realizarea evenimentelor culturale determinante pentru înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a popoarelor. Poate fi primit o dată în viaţă, iar laureatul e ales pe baza întregului său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional, considerat în toate formele, articulaţiile şi expresiile sale.
Pentru cea de-a XIV-a ediţie, Premiul Europa pentru Teatru i-a fost decernat lui Peter Stein, figură emblematică a teatrului european contemporan. Stein se numără printre autorii de frunte ai teatrului german şi european din a doua jumătate a secolului XX, mai cu seamă din perioada de elan creator a anilor ‘70, graţie proiectelor sale monumentale, deseori jucate în spaţii insolite. A fondat Compania Schaubühne din Berlin în 1970. Grupul, din care fac parte interpreţi excepţionali de calibrul unor Bruno Ganz şi Edith Clever, a realizat montări transgresive care au bulversat structura spaţiului scenic şi teatral. Stein nu doar «rescrie» texte antice şi moderne, dar pune în scenă spectacole care explorează fără reţinere limbaje şi teme delicate pentru gustul epocii, experimentând continuu limbajul teatral într-o manieră riguroasă şi prolifică. De neuitat rămân montările sale cu Orestia (1980), a cărei reprezentare dura nouă ore, propusă din nou în 1993 în versiunea rusă de la Compania Armatei Roşii, şi monumentalul Faust care ţinea douăzeci şi patru de ceasuri, pregătit cu ocazia Expo 2000 de la Hanovra. De amintit ar fi, în egală măsură, Demonii (2009), cu Maddalena Crippa în rolul Varvara Petrovna Stravoghina şi cu actori italieni, şi Œdip la Colonos cu Klaus Maria Brandauer, prezentat anul acesta la Festivalul din Salzburg.
În ceea ce priveşte cea de-a XII-a ediţie a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale, candidaturile, indicate de către un Consiliu compus din aproape 300 de experţi ai teatrului european şi de către membrii Juriului într-o fază preliminară reuniunii, au fost examinate de către Juriu.
Alegerea Juriului s-a oprit asupra unor artişti ce răspund dispoziţiilor ART. 3 din regulamentul Premiului: «[…] Începând cu a II-a ediţie, Juriul PENRT a arătat că acest premiu doreşte să reprezinte un prilej de întâlnire şi de confruntare între diferitele momente de expresie ale teatrului european […]». Începând cu a III-a ediţie a PET, au fost acordate Premiile Europa Noi Realităţi (PENRT), ivite din dorinţa de a încuraja noi tendinţe şi iniţiative în teatrul european, înţeles în toate formele, articulaţiile şi expresiile sale. Alegerea trebuie să ţină seamă de întreaga activitate a candidatului, de capacitatea de inovare şi de originalitatea acestuia. Premiul poate fi atribuit unei companii, unui teatru sau unui singur artist.
Conform celor aprobate pentru ultima ediţie, cuantumul Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale se modifică definitiv de la 20.000 la 30.000 €, suma urmând a fi repartizată câştigătorilor în mod egal.
După studierea şi discutarea aprofundată a candidaturilor în vederea atribuirii Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale, Juriul a recompensat în mod egal şi unele regiuni geografice care nu primiseră acest premiu, deschizând astfel o nouă fază a PENRT în concordanţă cu dorinţa manifestată la precedenta reuniune a Juriului.
Mai mult, potrivit ART 7 din Regulamentul Premiului: “[…] De asemenea, la propunerea Juriului sau a ţării gazdă, de comun acord cu PET, Instituţiile Europene, Asociaţia Premiilor Europa, Preşedintele PET sau Consiliul Director al PET, pot decerna un Premiu Special (fără vreo recompensă pecuniară) personalităţilor distinse prin efortul lor susţinut de a îmbina la cel mai înalt nivel propria experienţă culturală şi /sau politică cu idealurile europene şi cu cele ale coexistenţei paşnice dintre popoare[…]”
Juriul celei de-a XIV-a ediţii a Premiului Europa pentru Teatru şi a celei de-a XII-a ediţii a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale a decernat în unanimitate un Premiu Special – atribuit în trecut inclusiv Melinei Mercuri (ediţia I) şi lui Vaclav Havel (a VI-a ediţie) – legendarului regizor rus Iuri Petrovici Liubimov pentru indiscutabila sa statură artistică şi pentru rolul hotărâtor al Teatrului Taganka în delicata perioadă a perestroïkăi, care a marcat trecerea de la Uniunea Sovietică la Rusia contemporană.
Iuri Liubimov pare că a avut în viaţă totul: montări excelente de un uriaş succes la public, dar şi spectacole interzise; a fost în toată lumea încununat de glorie, dar în ţara sa persecutat politic. În pofida tăcerii păstrate de presă în privinţa Tagankăi, şi-a văzut teatrul realmente asediat de mulţimea de spectatori. A emigrat din Uniunea Sovietică pentru a reveni, încărcat de onoruri. Creator a zeci de spectacole de neuitat, cu actori de geniu. Pentru mulţi oameni de teatru, Liubimov reprezintă simbolul teatrului modern al secolului XX. Opera sa artistică a contribuit la ascensiunea Rusiei spre libertate.
În 11.10.2010 a avut loc la Sankt Petersburg conferinţa de presă de anunţare a laureaţilor şi prezentarea programului preliminar al celei de-a XIV-a ediţii a Premiului Europa pentru Teatru.
Viliam Dočolomanský – Slovacia/Republica Cehă
Regizor născut în 1975. Candidat din 2008. Se concentrează asupra creaţiei, dezvoltării şi cercetării expresiei omeneşti. Îşi ia inspiraţia din zona muzicii, a relaţiilor interumane, a arhitecturii spaţiului şi a afirmării personale. Ne vorbeşte despre realităţi pe care din punct de vedere personal şi social le găseşte interesante. Munca lui Dočolomanský cuprinde spectacole, activităţi educative, un studiu asupra artei actoriceşti şi a unor minorităţi culturale.
Katie Mitchell – Marea Britanie
Regizoare născută în 1964. Candidată din 1999. Si-a început cariera în spatele scenei de la King’s Head Theatre din Londra, apoi a lucrat ca asistentă de regie pentru mai multe companii teatrale printre care Royal Shakespeare Company. Despre montările ei s-a spus că «se disting prin intensitatea emoţiilor, prin realismul jocului şi prin crearea unei lumi caracteristice». Stilul său special de lucru include lungi perioade de repetiţii intense şi folosirea metodei stanislavskiene. În studiul personajelor utilizează frecvent psihiatria, iar în mai multe spectacole a recurs la proiecţii video.
Andrey Moguchiy – Rusia
Regizor. Candidat din 2008. Fondator al Teatrului Formalny. Relaţia sa radicală cu textul, jocul temerar cu spaţiul şi alegerea neprevăzută a amplasamentului fiecărui spectacol au iscat perplexitate. Spectacolele sale constituie un «teritoriu al libertăţii», unde cele mai de necrezut experimente devin posibile. Experimentele lui Moguchiy privind sinteza formelor teatrale nu pot fi despărţite de continua căutare a unei noi dramaturgii, capabile să indice «punctele nevralgice» ale epocii noastre şi să le exprime într-un limbaj modern.
Kristian Smeds – Finlanda
Autor şi regizor născut în 1970. Candidat din 2001. Smeds adoră să prezinte lumile interioare ale personajelor, cât şi ungherele cele mai ascunse ale societăţii. Piesele sale sunt sălbatice, străbătute de o energie şi de o voce speciale, propice multor genuri de interpretare şi unei game largi de tehnici teatrale. Limbajul său bogat şi colorat rămâne în permanenţă natural. E imposibil să faci diferenţa între pur personal şi politic, întreaga sa operă caracterizându-se printr-o adâncă preocupare pentru oameni.
Teatro Meridional – Portugalia
Companie teatrală. Candidată din 2007. Fondată de un grup de actori originari din Italia, Spania şi Portugalia care doreau să străbată sudul Europei. La scindarea grupului, ramura portugheză, condusă de Miguel Seabra cu valoroasa lui colaboratoare Natalía Luíza, a continut periplul printr-o politică repertorială ce uneşte înaltul nivel artistic cu deschiderea către textele literare. Ei explorează textele de ficţiune şi tradiţiile orale cu o acută curiozitate îndreptată către domeniul antropologic şi către viaţă în genere, militând înainte de toate pentru demnitatea umană, toleranţă şi acceptarea celuilalt.
Vesturport Theatre – Islanda
Companie teatrală fondată în 2001. Candidată din 2007. Întemeiată de actorii Gísli Örn Gardarsson, Nína Dögg Filippusdóttir şi Ingvar E. Sigurðsson, Vestuport Theatre s-a afirmat rapid drept una dintre cele mai inventive companii islandeze de teatru şi cinema. Renumită pentru producţiile ei novatoare, care supun textul tradiţional la încercare, trupa din Reykjavik numără în doar şapte ani de existenţă trei pelicule şi unsprezece spectacole. A jucat în toată Europa şi a colaborat cu artişti de calibrul lui Nick Cave.
Ediţia a XVI-a a Premiului European pentru Teatru şi a XII-a ediţie a Premiilor Europa Noi Realităţi Teatrale
Nu de mult a fost anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, numele laureatului Premiului Europa pentru Teatru. Acesta va fi omagiat între 13 şi 17 aprilie 2011 în cadrul unui amplu eveniment organizat pentru prima dată în Rusia, la Sankt Petersburg.
COMUNICAT DE PRESĂ (13 octombrie 2010)
Manifestările celei de-a XIV-a ediţii ale Premiului Europa pentru Teatru (PET), cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, şi cea de-a XII-a ediţie a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale vor avea loc între 13 şi 17 aprilie 2011 în Rusia, la Sankt-Petersburg. Acestea se vor desfăşura cu sprijinul şi sub înaltul patronaj al Guvernului rus prin Ministerul Rus al Culturii şi Consiliul Oraşului Sankt Petersburg. În plus, «Fund Baltic International Festival Center» se însărcinează cu găzduirea, finanţarea şi organizarea acţiunilor Premiului Europa pentru Teatru la Sankt Petersburg.
Premiul Europa pentru Teatru s-a născut în 1986 ca proiect-pilot al Comisiei Europene conduse atunci de Jacques Delors, împreună cu primul Comisar pentru Cultură, Carlo Ripa di Meana. În acea perioadă, crearea lui a fost susţinută şi de Melina Mercouri, naşa primei ediţii, şi de Jack Lang, pe atunci Ministrul Culturii din Franţa, actualmente Preşedinte al Premiului Europa. Din anul 2002, Premiul Europa pentru Teatru, graţie rolului şi activităţilor sale, a fost recunoscut de către Parlamentul şi de către Consiliul Europei drept «organizaţie de interes cultural european».
După nouă ediţii desfăşurate la Taormina, Premiul Europa pentru Teatru a devenit itinerant, accentuându-şi astfel caracterul internaţional. De altfel, cea de-a X-a ediţie a avut loc la Torino (sprijinită şi găzduită de municipalitatea Torino în colaborare cu Teatro Stabile, şi inclusă în programul special pentru Cultură pregătit cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă). A XI-a şi a XII-a ediţie au avut loc la Salonic, iar cea de-a XIII-a, la Wrocław, în Polonia (ca parte a manifestărilor organizate pentru anul declarat de UNESCO «Anul Grotowski»).
Şi în 2011, Premiul Europa pentru Teatru va fi un important punct de întâlnire pentru teatrul internaţional. Cea de-a XIV-a ediţie se anunţă bogată în laureaţi, colocvii, spectacole, avanpremiere şi momente semnificative în domeniul schimburilor culturale, având în vedere că oraşul-gazdă, Sankt Petersburg, şi Rusia întreagă sunt sinonime cu marea tradiţie teatrală. În superbul oraş de pe ţărmurile Balticii s-au născut personaje şi curente culturale fundamentale, ale căror renume şi importanţă s-au propagat cu repeziciune în Europa şi pe mapamond. Dinamismul cultural contemporan din Sankt Petersburg dovedeşte că acea atmosferă magică plămădită din artă, teatru, literatură şi poezie continuă să existe.
Uniunea Teatrelor din Europa este un organism asociat, cu caracter filantropic, o uniune patronată de François Mitterrand şi întemeiată de Jack Lang împreună cu Giorgio Strehler, care şi-a dorit intens colaborarea cu PET încă de la crearea UTE; alte organizaţii asociate sunt Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, Institutul Internaţional de Teatru Mediteranean, Institutul Internaţional de Teatru UNESCO şi Asociaţia Festivalurilor Europene.
Juriul celei de-a XIV-a ediţii a PET şi a celei de-a XII-a ediţii a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale a hotărât premiile în cadrul reuniunii din 4 iulie 2010, care a avut loc la Roma. Premiul Europa pentru Teatru în valoare de 60.000 € se acordă personalităţilor sau instituţiilor teatrale (teatre sau companii) care au contribuit la realizarea evenimentelor culturale determinante pentru înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a popoarelor. Poate fi primit o dată în viaţă, iar laureatul e ales pe baza întregului său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional, considerat în toate formele, articulaţiile şi expresiile sale.
Pentru cea de-a XIV-a ediţie, Premiul Europa pentru Teatru i-a fost decernat lui Peter Stein, figură emblematică a teatrului european contemporan. Stein se numără printre autorii de frunte ai teatrului german şi european din a doua jumătate a secolului XX, mai cu seamă din perioada de elan creator a anilor ‘70, graţie proiectelor sale monumentale, deseori jucate în spaţii insolite. A fondat Compania Schaubühne din Berlin în 1970. Grupul, din care fac parte interpreţi excepţionali de calibrul unor Bruno Ganz şi Edith Clever, a realizat montări transgresive care au bulversat structura spaţiului scenic şi teatral. Stein nu doar «rescrie» texte antice şi moderne, dar pune în scenă spectacole care explorează fără reţinere limbaje şi teme delicate pentru gustul epocii, experimentând continuu limbajul teatral într-o manieră riguroasă şi prolifică. De neuitat rămân montările sale cu Orestia (1980), a cărei reprezentare dura nouă ore, propusă din nou în 1993 în versiunea rusă de la Compania Armatei Roşii, şi monumentalul Faust care ţinea douăzeci şi patru de ceasuri, pregătit cu ocazia Expo 2000 de la Hanovra. De amintit ar fi, în egală măsură, Demonii (2009), cu Maddalena Crippa în rolul Varvara Petrovna Stravoghina şi cu actori italieni, şi Œdip la Colonos cu Klaus Maria Brandauer, prezentat anul acesta la Festivalul din Salzburg.
În ceea ce priveşte cea de-a XII-a ediţie a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale, candidaturile, indicate de către un Consiliu compus din aproape 300 de experţi ai teatrului european şi de către membrii Juriului într-o fază preliminară reuniunii, au fost examinate de către Juriu.
Alegerea Juriului s-a oprit asupra unor artişti ce răspund dispoziţiilor ART. 3 din regulamentul Premiului: «[…] Începând cu a II-a ediţie, Juriul PENRT a arătat că acest premiu doreşte să reprezinte un prilej de întâlnire şi de confruntare între diferitele momente de expresie ale teatrului european […]». Începând cu a III-a ediţie a PET, au fost acordate Premiile Europa Noi Realităţi (PENRT), ivite din dorinţa de a încuraja noi tendinţe şi iniţiative în teatrul european, înţeles în toate formele, articulaţiile şi expresiile sale. Alegerea trebuie să ţină seamă de întreaga activitate a candidatului, de capacitatea de inovare şi de originalitatea acestuia. Premiul poate fi atribuit unei companii, unui teatru sau unui singur artist.
Conform celor aprobate pentru ultima ediţie, cuantumul Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale se modifică definitiv de la 20.000 la 30.000 €, suma urmând a fi repartizată câştigătorilor în mod egal.
După studierea şi discutarea aprofundată a candidaturilor în vederea atribuirii Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale, Juriul a recompensat în mod egal şi unele regiuni geografice care nu primiseră acest premiu, deschizând astfel o nouă fază a PENRT în concordanţă cu dorinţa manifestată la precedenta reuniune a Juriului.
Mai mult, potrivit ART 7 din Regulamentul Premiului: “[…] De asemenea, la propunerea Juriului sau a ţării gazdă, de comun acord cu PET, Instituţiile Europene, Asociaţia Premiilor Europa, Preşedintele PET sau Consiliul Director al PET, pot decerna un Premiu Special (fără vreo recompensă pecuniară) personalităţilor distinse prin efortul lor susţinut de a îmbina la cel mai înalt nivel propria experienţă culturală şi /sau politică cu idealurile europene şi cu cele ale coexistenţei paşnice dintre popoare […]”
Juriul celei de-a XIV-a ediţii a Premiului Europa pentru Teatru şi a celei de-a XII-a ediţii a Premiului Europa Noi Realităţi Teatrale a decernat în unanimitate un Premiu Special – atribuit în trecut inclusiv Melinei Mercuri (ediţia I) şi lui Vaclav Havel (a VI-a ediţie) – legendarului regizor rus Iuri Petrovici Liubimov pentru indiscutabila sa statură artistică şi pentru rolul hotărâtor al Teatrului Taganka în delicata perioadă a perestroïkăi, care a marcat trecerea de la Uniunea Sovietică la Rusia contemporană.
Iuri Liubimov pare că a avut în viaţă totul: montări excelente de un uriaş succes la public, dar şi spectacole interzise; a fost în toată lumea încununat de glorie, dar în ţara sa persecutat politic. În pofida tăcerii păstrate de presă în privinţa Tagankăi, şi-a văzut teatrul realmente asediat de mulţimea de spectatori. A emigrat din Uniunea Sovietică pentru a reveni, încărcat de onoruri. Creator a zeci de spectacole de neuitat, cu actori de geniu. Pentru mulţi oameni de teatru, Liubimov reprezintă simbolul teatrului modern al secolului XX. Opera sa artistică a contribuit la ascensiunea Rusiei spre libertate.
În 11.10.2010 a avut loc la Sankt Petersburg conferinţa de presă de anunţare a laureaţilor şi prezentarea programului preliminar al celei de-a XIV-a ediţii a Premiului Europa pentru Teatru.
Viliam Dočolomanský – Slovacia/Republica Cehă
Regizor născut în 1975. Candidat din 2008. Se concentrează asupra creaţiei, dezvoltării şi cercetării expresiei omeneşti. Îşi ia inspiraţia din zona muzicii, a relaţiilor interumane, a arhitecturii spaţiului şi a afirmării personale. Ne vorbeşte despre realităţi pe care din punct de vedere personal şi social le găseşte interesante. Munca lui Dočolomanský cuprinde spectacole, activităţi educative, un studiu asupra artei actoriceşti şi a unor minorităţi culturale.
Katie Mitchell – Marea Britanie
Regizoare născută în 1964. Candidată din 1999. Si-a început cariera în spatele scenei de la King’s Head Theatre din Londra, apoi a lucrat ca asistentă de regie pentru mai multe companii teatrale printre care Royal Shakespeare Company. Despre montările ei s-a spus că «se disting prin intensitatea emoţiilor, prin realismul jocului şi prin crearea unei lumi caracteristice». Stilul său special de lucru include lungi perioade de repetiţii intense şi folosirea metodei stanislavskiene. În studiul personajelor utilizează frecvent psihiatria, iar în mai multe spectacole a recurs la proiecţii video.
Andrey Moguchiy – Rusia
Regizor. Candidat din 2008. Fondator al Teatrului Formalny. Relaţia sa radicală cu textul, jocul temerar cu spaţiul şi alegerea neprevăzută a amplasamentului fiecărui spectacol au iscat perplexitate. Spectacolele sale constituie un «teritoriu al libertăţii», unde cele mai de necrezut experimente devin posibile. Experimentele lui Moguchiy privind sinteza formelor teatrale nu pot fi despărţite de continua căutare a unei noi dramaturgii, capabile să indice «punctele nevralgice» ale epocii noastre şi să le exprime într-un limbaj modern.
Kristian Smeds – Finlanda
Autor şi regizor născut în 1970. Candidat din 2001. Smeds adoră să prezinte lumile interioare ale personajelor, cât şi ungherele cele mai ascunse ale societăţii. Piesele sale sunt sălbatice, străbătute de o energie şi de o voce speciale, propice multor genuri de interpretare şi unei game largi de tehnici teatrale. Limbajul său bogat şi colorat rămâne în permanenţă natural. E imposibil să faci diferenţa între pur personal şi politic, întreaga sa operă caracterizându-se printr-o adâncă preocupare pentru oameni.
Teatro Meridional – Portugalia
Companie teatrală. Candidată din 2007. Fondată de un grup de actori originari din Italia, Spania şi Portugalia care doreau să străbată sudul Europei. La scindarea grupului, ramura portugheză, condusă de Miguel Seabra cu valoroasa lui colaboratoare Natalía Luíza, a continut periplul printr-o politică repertorială ce uneşte înaltul nivel artistic cu deschiderea către textele literare. Ei explorează textele de ficţiune şi tradiţiile orale cu o acută curiozitate îndreptată către domeniul antropologic şi către viaţă în genere, militând înainte de toate pentru demnitatea umană, toleranţă şi acceptarea celuilalt.
Vesturport Theatre – Islanda
Companie teatrală fondată în 2001. Candidată din 2007. Întemeiată de actorii Gísli Örn Gardarsson, Nína Dögg Filippusdóttir şi Ingvar E. Sigurðsson, Vestuport Theatre s-a afirmat rapid drept una dintre cele mai inventive companii islandeze de teatru şi cinema. Renumită pentru producţiile ei novatoare, care supun textul tradiţional la încercare, trupa din Reykjavik numără în doar şapte ani de existenţă trei pelicule şi unsprezece spectacole. A jucat în toată Europa şi a colaborat cu artişti de calibrul lui Nick Cave.
(traducere de Daria Dimiu)