Daniel Vulcu se numără printre actorii care au venit la Teatrul din Oradea la absolvire şi i-au rămas credincioşi; unii, veniţi chiar la înfiinţarea secţiei române, în anul 1955 (Eugen Ţugulea) sau în anii ’60 (Ion Abrudan) continuă să lucreze şi după cincizeci de ani… de serviciu, cum se spune, alţii (Ileana Iurciuc, Mariana Neagu) sunt pe cale să se pensioneze, dar sunt convinsă că nu se vor despărţi atât de uşor de scenă. Daniel a venit la Oradea, ca absolvent, acum douăzeci şi şapte de ani, de la Târgu Mureş: un tânăr brunet, subţirel, expresiv şi, cum se va dovedi foarte curând, ambiţios, foarte talentat şi cu mare trecere la… domnişoarele din oraş care, se-nţelege, au devenit fidele spectatoare. După douăzeci şi şapte de ani, iată, are aceeaşi siluetă elegantă, refuzând să arate că a făcut nu de mult cincizeci.
Daniel Vulcu se numără printre actorii care au venit la Teatrul din Oradea la absolvire şi i-au rămas credincioşi; unii, veniţi chiar la înfiinţarea secţiei române, în anul 1955 (Eugen Ţugulea) sau în anii ’60 (Ion Abrudan) continuă să lucreze şi după cincizeci de ani… de serviciu, cum se spune, alţii (Ileana Iurciuc, Mariana Neagu) sunt pe cale să se pensioneze, dar sunt convinsă că nu se vor despărţi atât de uşor de scenă. Daniel a venit la Oradea, ca absolvent, acum douăzeci şi şapte de ani, de la Târgu Mureş: un tânăr brunet, subţirel, expresiv şi, cum se va dovedi foarte curând, ambiţios, foarte talentat şi cu mare trecere la… domnişoarele din oraş care, se-nţelege, au devenit fidele spectatoare. După douăzeci şi şapte de ani, iată, are aceeaşi siluetă elegantă, refuzând să arate că a făcut nu de mult cincizeci.
Prezent, aidoma altor actori din ţară, pe 22 decembrie 1989 în balconul primăriei, el se numără printre revoluţionarii orădeni care, deşi în oraş – ce bine ! – nu s-a tras, a rămas pe baricade până la sfârşit. Şi de-atunci a şi intrat în politică şi a rămas până azi un PNL-ist convins. A fost şi încă este consilier municipal, în bune relaţii cu edilii oraşului, indiferent de coloratura lor politică. Cred că acesta poate fi şi chiar este un atu deloc de neglijat pentru conducătorul unei instituţii de cultură. Prietenii ştiu de ce…
A fost numit recent director al Trupei române „Iosif Vulcan“ (al Secţiei maghiare, ceva mai de mult, un alt actor – Dimény Levente). L-am rugat să-şi facă publice intenţiile, programul şi… visurile legate de o schimbare pe care, se ştie, o doreau mai mulţi.
Puţin abrupt şi pe neaşteptate îl întreb:
Elisabeta Pop: Numirea ta, Daniel, a fost una politică? Te întreb pentru că nu eşti PDL-ist, ştiu că ei şi-au pus oamenii în funcţii, dar mai ştiu că primarul nostru e PNL‑ist, iar pe la judeţ sunt şi unii şi alţii; plus UDMR-iştii.
Daniel Vulcu: Drept să-ţi spun, nu prea contează din ce partide fac parte unii şi alţii, ci, mai ales, cât de deschişi şi apropiaţi sunt ei de instituţiile culturale ale urbei.
E.P.: Acum conduc PNL-iştii şi UDMR-iştii. Prin urmare?
D.V.: Prin urmare, putem spune că am fost numit pe criterii politice. În definitiv, întotdeauna se procedează aşa. Nu ştiu dacă întotdeauna e şi corect. Dar tu mă cunoşti pe mine şi dacă te-aş întreba, la rândul meu, tu ce crezi, un actor, în speţă Vulcu, are sau nu are ce căuta la direcţia unui teatru, ce ai răspunde?
E.P.: Ei bine, aş răspunde că da, are ce căuta, cu condiţia să prezinte un program coerent şi realizabil, argumentat şi neapărat susţinut şi financiar.
D.V.: Despre asta e vorba. O să-ţi dai seama la finele acestei convorbiri dacă am sau nu un astfel de program.
E.P.: Care este mai exact locul tău în schemă?
D.V. În noua structură noi doi, Dimény şi cu mine, suntem directorii trupelor, cu răspunderi atât artistice, cât şi administrative.
E.P.: Dar mai există şi un manager. El cu ce se ocupă?
D.V.: Da, există, dl. Lucian Silaghi. El are în atribuţie tot ce ţine de administrarea clădirii şi dirijarea bugetului. Mai există şi un post de şef de secţie, mă rog, responsabil exclusiv cu problemele artistice ale trupei. La noi a fost numită chiar Elvira Rîmbu, dar a refuzat.
Daniel VULCU: „La Teatrul din Oradea bate vânt de schimbare…”, interviu realizat de Elisabeta Pop
Daniel Vulcu se numără printre actorii care au venit la Teatrul din Oradea la absolvire şi i-au rămas credincioşi; unii, veniţi chiar la înfiinţarea secţiei române, în anul 1955 (Eugen Ţugulea) sau în anii ’60 (Ion Abrudan) continuă să lucreze şi după cincizeci de ani… de serviciu, cum se spune, alţii (Ileana Iurciuc, Mariana Neagu) sunt pe cale să se pensioneze, dar sunt convinsă că nu se vor despărţi atât de uşor de scenă. Daniel a venit la Oradea, ca absolvent, acum douăzeci şi şapte de ani, de la Târgu Mureş: un tânăr brunet, subţirel, expresiv şi, cum se va dovedi foarte curând, ambiţios, foarte talentat şi cu mare trecere la… domnişoarele din oraş care, se-nţelege, au devenit fidele spectatoare. După douăzeci şi şapte de ani, iată, are aceeaşi siluetă elegantă, refuzând să arate că a făcut nu de mult cincizeci.
Daniel Vulcu se numără printre actorii care au venit la Teatrul din Oradea la absolvire şi i-au rămas credincioşi; unii, veniţi chiar la înfiinţarea secţiei române, în anul 1955 (Eugen Ţugulea) sau în anii ’60 (Ion Abrudan) continuă să lucreze şi după cincizeci de ani… de serviciu, cum se spune, alţii (Ileana Iurciuc, Mariana Neagu) sunt pe cale să se pensioneze, dar sunt convinsă că nu se vor despărţi atât de uşor de scenă. Daniel a venit la Oradea, ca absolvent, acum douăzeci şi şapte de ani, de la Târgu Mureş: un tânăr brunet, subţirel, expresiv şi, cum se va dovedi foarte curând, ambiţios, foarte talentat şi cu mare trecere la… domnişoarele din oraş care, se-nţelege, au devenit fidele spectatoare. După douăzeci şi şapte de ani, iată, are aceeaşi siluetă elegantă, refuzând să arate că a făcut nu de mult cincizeci.
Prezent, aidoma altor actori din ţară, pe 22 decembrie 1989 în balconul primăriei, el se numără printre revoluţionarii orădeni care, deşi în oraş – ce bine ! – nu s-a tras, a rămas pe baricade până la sfârşit. Şi de-atunci a şi intrat în politică şi a rămas până azi un PNL-ist convins. A fost şi încă este consilier municipal, în bune relaţii cu edilii oraşului, indiferent de coloratura lor politică. Cred că acesta poate fi şi chiar este un atu deloc de neglijat pentru conducătorul unei instituţii de cultură. Prietenii ştiu de ce…
A fost numit recent director al Trupei române „Iosif Vulcan“ (al Secţiei maghiare, ceva mai de mult, un alt actor – Dimény Levente). L-am rugat să-şi facă publice intenţiile, programul şi… visurile legate de o schimbare pe care, se ştie, o doreau mai mulţi.
Puţin abrupt şi pe neaşteptate îl întreb:
Elisabeta Pop: Numirea ta, Daniel, a fost una politică? Te întreb pentru că nu eşti PDL-ist, ştiu că ei şi-au pus oamenii în funcţii, dar mai ştiu că primarul nostru e PNL‑ist, iar pe la judeţ sunt şi unii şi alţii; plus UDMR-iştii.
Daniel Vulcu: Drept să-ţi spun, nu prea contează din ce partide fac parte unii şi alţii, ci, mai ales, cât de deschişi şi apropiaţi sunt ei de instituţiile culturale ale urbei.
E.P.: Acum conduc PNL-iştii şi UDMR-iştii. Prin urmare?
D.V.: Prin urmare, putem spune că am fost numit pe criterii politice. În definitiv, întotdeauna se procedează aşa. Nu ştiu dacă întotdeauna e şi corect. Dar tu mă cunoşti pe mine şi dacă te-aş întreba, la rândul meu, tu ce crezi, un actor, în speţă Vulcu, are sau nu are ce căuta la direcţia unui teatru, ce ai răspunde?
E.P.: Ei bine, aş răspunde că da, are ce căuta, cu condiţia să prezinte un program coerent şi realizabil, argumentat şi neapărat susţinut şi financiar.
D.V.: Despre asta e vorba. O să-ţi dai seama la finele acestei convorbiri dacă am sau nu un astfel de program.
E.P.: Care este mai exact locul tău în schemă?
D.V. În noua structură noi doi, Dimény şi cu mine, suntem directorii trupelor, cu răspunderi atât artistice, cât şi administrative.
E.P.: Dar mai există şi un manager. El cu ce se ocupă?
D.V.: Da, există, dl. Lucian Silaghi. El are în atribuţie tot ce ţine de administrarea clădirii şi dirijarea bugetului. Mai există şi un post de şef de secţie, mă rog, responsabil exclusiv cu problemele artistice ale trupei. La noi a fost numită chiar Elvira Rîmbu, dar a refuzat.