Diversitatea extraordinară a spectacolelor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, din 2010, face aproape imposibilă orice încercare de-a găsi teme transversale comune. Şi totuşi, la fel de certă a fost impresia că ceva le-a conferit coeziune, tot aşa cum în focul de artificii final, fantezia figurilor desenate pe cer se baza pe un plan comun. Poate Sibiul însuşi era acel ceva coeziv, mi-am zis atunci, deja nostalgic după ceea ce trecuse…
Diversitatea extraordinară a spectacolelor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, din 2010, face aproape imposibilă orice încercare de-a găsiteme transversale comune. Şi totuşi, la fel de certă a fost impresia că ceva le-aconferit coeziune, tot aşa cum în focul de artificii final, fantezia figurilor desenatepe cer se baza pe un plan comun. Poate Sibiul însuşi era acel ceva coeziv, mi-amzis atunci, deja nostalgic după ceea ce trecuse… Acum, la oarecare distanţă, măîntreb dacă nu cumva factorul cultural, presupus divergent în parada trupelor dinatâtea ţări şi şcoli diferite, nu juca în adânc, un paradoxal rol convergent.
Dar ce este factorul cultural? Aleg, intuitiv, cele patru spectacole care mi s-au părut cele mai frapante (aş spune cele mai originale, dacă adjectivul nu ar fi atât de uzat): Electra (Mihai Măniuţiu), Metamorfoze (Silviu Purcărete), Oedip (regizorul MasahiroYasuda, de la Compania Yamanote Jijôsha) şi Scattered (Kevin Finnan, de la Motionhouse). Nimic mai divers, mi se va spune, cu dreptate. Primele trei spectacole pornesc de la texte antice, al patrulea nu, primele sunt partituri vorbite de actori (plus regie), ultimul se reduce la mişcare şi decor (plus regie). Cu alte cuvinte, teatrul se opune coregrafiei. Aşa este. Cred totuşi că ceva le leagă, anume faptul că Scattered desvăluie şi utilizează explicit ceea ce dincolo rămânea implicit, faptul că un mare spectacol nu poate să nu-şi pună în scenă şi propriul fundamentcultural, fie şi ca absenţă, şi că acest fundament este constituit în primul rând detrupuri, nu de cuvinte.
„Cultura ca ecran” de Sorin Alexandrescu
Diversitatea extraordinară a spectacolelor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, din 2010, face aproape imposibilă orice încercare de-a găsi teme transversale comune. Şi totuşi, la fel de certă a fost impresia că ceva le-a conferit coeziune, tot aşa cum în focul de artificii final, fantezia figurilor desenate pe cer se baza pe un plan comun. Poate Sibiul însuşi era acel ceva coeziv, mi-am zis atunci, deja nostalgic după ceea ce trecuse…
Diversitatea extraordinară a spectacolelor din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, din 2010, face aproape imposibilă orice încercare de-a găsi teme transversale comune. Şi totuşi, la fel de certă a fost impresia că ceva le-a conferit coeziune, tot aşa cum în focul de artificii final, fantezia figurilor desenate pe cer se baza pe un plan comun. Poate Sibiul însuşi era acel ceva coeziv, mi-am zis atunci, deja nostalgic după ceea ce trecuse… Acum, la oarecare distanţă, mă întreb dacă nu cumva factorul cultural, presupus divergent în parada trupelor din atâtea ţări şi şcoli diferite, nu juca în adânc, un paradoxal rol convergent.
Dar ce este factorul cultural? Aleg, intuitiv, cele patru spectacole care mi s-au părut cele mai frapante (aş spune cele mai originale, dacă adjectivul nu ar fi atât de uzat): Electra (Mihai Măniuţiu), Metamorfoze (Silviu Purcărete), Oedip (regizorul MasahiroYasuda, de la Compania Yamanote Jijôsha) şi Scattered (Kevin Finnan, de la Motionhouse). Nimic mai divers, mi se va spune, cu dreptate. Primele trei spectacole pornesc de la texte antice, al patrulea nu, primele sunt partituri vorbite de actori (plus regie), ultimul se reduce la mişcare şi decor (plus regie). Cu alte cuvinte, teatrul se opune coregrafiei. Aşa este. Cred totuşi că ceva le leagă, anume faptul că Scattered desvăluie şi utilizează explicit ceea ce dincolo rămânea implicit, faptul că un mare spectacol nu poate să nu-şi pună în scenă şi propriul fundament cultural, fie şi ca absenţă, şi că acest fundament este constituit în primul rând de trupuri, nu de cuvinte.
(…)