În urmă cu vreo doi ani, Bogdan Ulmu, prolific şi ludic, după cum îl ştim, scotea la iveală o cărticică intitulată Ion Creangă, dramaturg fără voie, care conţinea şase scenarii după povestirile humuleşteanului. Aşezate în pagină acestea sunau bine, cerându-şi dreptul şi la o existenţă scenică, Bogdan Ulmu, în calitate de regizor, de data asta, neîntârziind să treacă la fapte.
În urmă cu vreo doi ani, Bogdan Ulmu, prolific şi ludic, după cum îl ştim, scotea la iveală o cărticică intitulată Ion Creangă, dramaturg fără voie, care conţinea şase scenarii după povestirile humuleşteanului. Aşezate în pagină acestea sunau bine, cerându-şi dreptul şi la o existenţă scenică, Bogdan Ulmu, în calitate de regizor, de data asta, neîntârziind să treacă la fapte. Invitat la Teatrul de Animaţie Bacău, el a ales spre reprezentare povestea lui Stan Păţitul, în care vede un Faust invers, căci Chirică, trimisul lui Scaraoschi, „Scara“, nu-i cere nimic important eroului titular (Stan); el, drăcuşorul, e cel care pătimeşte: Chirică e aici cel păţit căci, cum spune textul nostru „a fost trimis în delegaţie pe pământ, adică acolo unde Infernul e mai palpabil decât în adâncuri“. Scenariul este unul plin de originalitate şi accente moderne, croit în spirit postmodernist. Autorul mânuieşte abil şi inteligent modul parodic, elementele de intertextualism şi comicul de factură subţire, intelectuală dând savoare întregului. În plus, replica e vivace, spirituală, calambururile se ţin lanţ, înlocuind cunoscuta „vorba ceea“ a lui Creangă, astfel că spectatorii sunt cuceriţi de surprinzătoarele asocieri de cuvinte şi de intervenţiile ironice ale actorilor care ies din personaje după formula teatrului în teatru, comentând anumite scene. Bogdan Ulmu e inventiv şi atent la nuanţe, ca şi la ansamblul montării, care este una miezoasă şi bine mişcată, într-un ritm susţinut, alert. Într-un decor cu stilizate elemente de rusticitate, sugestiv şi uşor maniabil (imaginat de scenografa Cristina Ciobanu), povestea lui Stan Păţitul curge fără poticniri, graţie interpretărilor actoriceşti. În rolul Povestitorului (arhiprezent, un fel de „meneur du jeu“, care face cu ochiul publicului, complice, plasând câte o vorbă de duh vizavi de întâmplările de pe scenă), experimentata actriţă Sorina Moian e cât se poate de potrivită, ataşantă în evoluţia ei scenică. Stan, flăcăul tomnatic pe care numai dracul îl mai poate însura, capătă înfăţişarea lui Cristi Bratu, apărând ca un gospodar cu statură solidă şi cu stare, dar mai greoi, mai „stătut“. Pare mai încet la minte, fără agerime, caracteristici puse în valoare cu mijloace actoriceşti adecvate. Ajutorul lui Stan e drăcuşorul Ţâcă ulterior Chirică (acesta pătimeşte mai mult, după cum ne atrage atenţia scenaristul şi regizorul spectacolului), întruchipat de Marlene Duduman Ulmu cu naturaleţe şi un farmec ghiduş, cu treceri de la o stare la alta iscusit gradate. O reuşită deplină! Acelaşi lucru este valabil şi pentru Andreea Sandu Dominte, Scaraoschi (Scara) al ei fiind o figură care îţi rămîne în memorie. Îmbrăcată (ca un pop-star) într-un frac de catifea roşie, cu un joben din care ies corniţele, actriţa se mişcă pe scenă cu un dinamism, o plasticitate şi o poftă de joc absolut admirabile. Alice Volbea este Nevasta lui Stan şi alte câteva personaje păpuşi (Peţitoarea, Ateul, Un animal de ogradă) cărora le insuflă, cu dăruire şi talent, viaţă şi culoare, Eugen Ionescu are aplomb şi mult firesc în apariţiile sale năstruşnice (Urâtul, Un Socru), iar Liliana Isbândă conturează pregnant genul „talpa iadului“ pe Babă adică, şi pe Soacra lui Stan. Stan Păţitul e un spectacol al mijloacelor combinate, cu actori la vedere şi cu păpuşi (sculptură şi pictură: Liliana şi Edi Laşoc, inspiraţi), funcţionând bine în toate compartimentele. Muzica lui Geo Sfaiţer e plăcută, foarte sprinţară, accentuând elementele pitoreşti ale întâmplărilor din scenă. Interpretarea este live, actorii evoluând cu o vădită poftă de joc într-o montare modernă, „updatată“. Mă gândeam, când am citit scenariul, că umorul de factură cultă al autorului (care face risipă de paradoxuri şi jonglează cu oximoronul, lansând mixturi lexicale uşor preţioase) nu o să fie prizat de micii spectatori. Dar, m-am înşelat, copiii noştri sunt adeseori mai inteligenţi decât noi, au o sumedenie de noi cunoştinţe, alt tip de receptare, dovadă fiind hazul şi reacţiile lor prompte de la premieră. De altfel, Stan Păţitul este un spectacol pentru toate vârstele, nu doar o jucărea uşure. Pentru că finalul (în care Stan descoperă, cu stupoare, că pruncul său are o codiţă de drac) e derutant şi neliniştitor, de natură să ne pună pe gânduri. Carevasăzică, infernul e în noi, aici, pe pământ. Sau, mai drept spus, „în ziua de azi, dacă n-ai nişte draci prin minte, te mănâncă sfinţii“.
Teatrul de Animaţie Bacău – Stan Păţitul după Ion Creangă. Scenariul şi regia: Bogdan Ulmu. Scenografia: Cristina Ciobanu. Muzica: Geo Sfaiţer. Cu: Cristi Bratu (Stan zis şi Ipate), Marlene Duduman Ulmu (Ţâcă, ulterior Chirică), Andreea Sandu Dominte (Scaraoschi), Sorina Moian (Povestitorul), Alice Volbea (Actriţa 1, Peţitoarea, Ateul, Nevasta lui Stan, Animal de ogradă), Liliana Isbândă (Actriţa 2, Baba, Soacra lui Stan, Animal de ogradă), Eugen Ionescu (Un Actor, Urâtul, Un Socru, Animal de ogradă). Data premierei: 2 aprilie 2009.
Codiţa de drac de Carmen Mihalache (Stan Păţitul, după Ion Creangă – Teatrul de Animaţie Bacău)
În urmă cu vreo doi ani, Bogdan Ulmu, prolific şi ludic, după cum îl ştim, scotea la iveală o cărticică intitulată Ion Creangă, dramaturg fără voie, care conţinea şase scenarii după povestirile humuleşteanului. Aşezate în pagină acestea sunau bine, cerându-şi dreptul şi la o existenţă scenică, Bogdan Ulmu, în calitate de regizor, de data asta, neîntârziind să treacă la fapte.
În urmă cu vreo doi ani, Bogdan Ulmu, prolific şi ludic, după cum îl ştim, scotea la iveală o cărticică intitulată Ion Creangă, dramaturg fără voie, care conţinea şase scenarii după povestirile humuleşteanului. Aşezate în pagină acestea sunau bine, cerându-şi dreptul şi la o existenţă scenică, Bogdan Ulmu, în calitate de regizor, de data asta, neîntârziind să treacă la fapte. Invitat la Teatrul de Animaţie Bacău, el a ales spre reprezentare povestea lui Stan Păţitul, în care vede un Faust invers, căci Chirică, trimisul lui Scaraoschi, „Scara“, nu-i cere nimic important eroului titular (Stan); el, drăcuşorul, e cel care pătimeşte: Chirică e aici cel păţit căci, cum spune textul nostru „a fost trimis în delegaţie pe pământ, adică acolo unde Infernul e mai palpabil decât în adâncuri“. Scenariul este unul plin de originalitate şi accente moderne, croit în spirit postmodernist. Autorul mânuieşte abil şi inteligent modul parodic, elementele de intertextualism şi comicul de factură subţire, intelectuală dând savoare întregului. În plus, replica e vivace, spirituală, calambururile se ţin lanţ, înlocuind cunoscuta „vorba ceea“ a lui Creangă, astfel că spectatorii sunt cuceriţi de surprinzătoarele asocieri de cuvinte şi de intervenţiile ironice ale actorilor care ies din personaje după formula teatrului în teatru, comentând anumite scene. Bogdan Ulmu e inventiv şi atent la nuanţe, ca şi la ansamblul montării, care este una miezoasă şi bine mişcată, într-un ritm susţinut, alert.
Într-un decor cu stilizate elemente de rusticitate, sugestiv şi uşor maniabil (imaginat de scenografa Cristina Ciobanu), povestea lui Stan Păţitul curge fără poticniri, graţie interpretărilor actoriceşti.
În rolul Povestitorului (arhiprezent, un fel de „meneur du jeu“, care face cu ochiul publicului, complice, plasând câte o vorbă de duh vizavi de întâmplările de pe scenă), experimentata actriţă Sorina Moian e cât se poate de potrivită, ataşantă în evoluţia ei scenică. Stan, flăcăul tomnatic pe care numai dracul îl mai poate însura, capătă înfăţişarea lui Cristi Bratu, apărând ca un gospodar cu statură solidă şi cu stare, dar mai greoi, mai „stătut“. Pare mai încet la minte, fără agerime, caracteristici puse în valoare cu mijloace actoriceşti adecvate. Ajutorul lui Stan e drăcuşorul Ţâcă ulterior Chirică (acesta pătimeşte mai mult, după cum ne atrage atenţia scenaristul şi regizorul spectacolului), întruchipat de Marlene Duduman Ulmu cu naturaleţe şi un farmec ghiduş, cu treceri de la o stare la alta iscusit gradate. O reuşită deplină! Acelaşi lucru este valabil şi pentru Andreea Sandu Dominte, Scaraoschi (Scara) al ei fiind o figură care îţi rămîne în memorie. Îmbrăcată (ca un pop-star) într-un frac de catifea roşie, cu un joben din care ies corniţele, actriţa se mişcă pe scenă cu un dinamism, o plasticitate şi o poftă de joc absolut admirabile. Alice Volbea este Nevasta lui Stan şi alte câteva personaje păpuşi (Peţitoarea, Ateul, Un animal de ogradă) cărora le insuflă, cu dăruire şi talent, viaţă şi culoare, Eugen Ionescu are aplomb şi mult firesc în apariţiile sale năstruşnice (Urâtul, Un Socru), iar Liliana Isbândă conturează pregnant genul „talpa iadului“ pe Babă adică, şi pe Soacra lui Stan. Stan Păţitul e un spectacol al mijloacelor combinate, cu actori la vedere şi cu păpuşi (sculptură şi pictură: Liliana şi Edi Laşoc, inspiraţi), funcţionând bine în toate compartimentele. Muzica lui Geo Sfaiţer e plăcută, foarte sprinţară, accentuând elementele pitoreşti ale întâmplărilor din scenă. Interpretarea este live, actorii evoluând cu o vădită poftă de joc într-o montare modernă, „updatată“. Mă gândeam, când am citit scenariul, că umorul de factură cultă al autorului (care face risipă de paradoxuri şi jonglează cu oximoronul, lansând mixturi lexicale uşor preţioase) nu o să fie prizat de micii spectatori. Dar, m-am înşelat, copiii noştri sunt adeseori mai inteligenţi decât noi, au o sumedenie de noi cunoştinţe, alt tip de receptare, dovadă fiind hazul şi reacţiile lor prompte de la premieră. De altfel, Stan Păţitul este un spectacol pentru toate vârstele, nu doar o jucărea uşure. Pentru că finalul (în care Stan descoperă, cu stupoare, că pruncul său are o codiţă de drac) e derutant şi neliniştitor, de natură să ne pună pe gânduri. Carevasăzică, infernul e în noi, aici, pe pământ. Sau, mai drept spus, „în ziua de azi, dacă n-ai nişte draci prin minte, te mănâncă sfinţii“.
Teatrul de Animaţie Bacău – Stan Păţitul după Ion Creangă. Scenariul şi regia: Bogdan Ulmu. Scenografia: Cristina Ciobanu. Muzica: Geo Sfaiţer. Cu: Cristi Bratu (Stan zis şi Ipate), Marlene Duduman Ulmu (Ţâcă, ulterior Chirică), Andreea Sandu Dominte (Scaraoschi), Sorina Moian (Povestitorul), Alice Volbea (Actriţa 1, Peţitoarea, Ateul, Nevasta lui Stan, Animal de ogradă), Liliana Isbândă (Actriţa 2, Baba, Soacra lui Stan, Animal de ogradă), Eugen Ionescu (Un Actor, Urâtul, Un Socru, Animal de ogradă). Data premierei: 2 aprilie 2009.