Să editezi carte de teatru nu este una din marile dorinţe ale editorilor noştri. O fac doar unii – cei care se consacră domeniului cu toată inteligenţa, dar şi cu înţelegerea că această literatură de specialitate şi nu numai este necesară. Pare dificil, mai ales în 2009, când criza loveşte de-a dreptul în valori.
Totuşi, carte de teatru apare şi e de bună calitate, chiar dacă nu vedem rafturile librăriilor şi ale bibliotecilor încărcate cu aşa ceva. De zece ani se îndârjeşte să publice astfel de cărţi Florica Ichim, redactor-şef al revistei Teatrul azi, publicaţie editată de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”. Sub această siglă comună au fost lansate şase serii, însumând peste 50 de volume-supliment ale revistei: Dramaturgi de azi; Dramaturgie clasică; Eseuri, cronici, însemnări teatrale; Galeria teatrului românesc; Mari regizori ai lumii şi seria „Camil Petrescu”.

ÎN PREGĂTIRE
Prezentarea noilor lucrări editate de Teatrul azi – Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” ţine în special de anumite evenimente desfăşurate toamna şi primăvara; festivaluri, premiere, colocvii sau conferinţe. Din discuţia cu Florica Ichim, care este foarte supărată, deoarece comisia AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) nu a acordat în acest an finanţare pentru apariţia revistei, am aflat că sunt în pregătire mai multe volume de teatru care trebuie să apară până la sfârşitul anului.
Asta după ce, în toamna anului trecut şi în primăvara acestui an, au fost lansate titluri fie de autori remarcabili, fie despre celebrităţi teatrale, printre care „Teatrul meu” de Pippo Delbono, „Întâlnire cu Robert Wilson”, „Carte cu Gina Patrichi” de Mircea Morariu, „Teatrul spaniol contemporan”, vol. 2 etc.
„În acest an umplem un gol serios, cu diverse cărţi. În cadrul Festivalului Naţional de Teatru din noiembrie vom organiza, cu Institutul Polonez, un colocviu internaţional «Jerzy Grotowski». Este Anul Grotowski, declarat de UNESCO, şi noi vom lansa trei cărţi: reedităm volumul Jerzy Grotowski «Spre un teatru sărac», apărut la Unitext, traducem acum cartea lui Peter Brook despre Grotowski, în lucru fiind şi traducerea volumului apărut în Franţa, despre actorul fetiş al lui Grotowski – Ryszard Cieslak”, ne-a spus Florica Ichim, care a amintit şi alte volume ce vor apărea în toamnă.
În deschiderea stagiunii Teatrului Naţional din Bucureşti va fi prezentat cel de-al 25-lea volum din seria „Galeria teatrului românesc”, acesta fiind consacrat actorului Ion Caramitru. În cadrul Săptămânii dedicate culturii israeliene de la Teatrul Odeon, va fi lansat volumul „Dramaturgi israelieni de azi”. În seria „Eseuri, cronici, însemnări teatrale” se publică volumul „Rezistenţa prin teatru”, al unui important critic dispărut prematur, Dinu Kivu. Cartea este „fascinantă”, în opinia Florică Ichim, şi cuprinde articole teoretice, portrete, interviuri.
Pentru ediţia 2010 a Festivalului Shakespeare, care va avea loc la Craiova, la primăvară, conducerea acestei manifestări i-a comandat Floricăi Ichim patru cărţi: două despre Ariane Mnouchkine, o carte despre Robert Wilson scrisă de Maria Şevţova. Va fi şi o carte despre Peter Brook. „Chiar facem o galerie de mari regizori şi încercăm să ne lipim financiar cum putem”.
Se doreşte şi reeditarea piesei „Caragiale în vremea lui” de Camil Petrescu, împreună cu textul publicat de Ion Vartic, care este ultima şedinţă „a tovarăşilor din conducerea de partid şi literaţilor mâncători de ce trebuie, care îl admonestează şi îl critică dur pe Camil Petrescu pentru piesă”, după cum spune Florica Ichim, ea adăugând că şi confruntarea între marele creator şi politruci ar putea deveni un volum foarte interesant, ca dovadă istorică.
Cartea de teatru: între pasiune, nervi şi nepăsare
(articol de Maria Sârbu, publicat în Jurnalul Naţional / 20.08.2009)