Sunt oameni care aşteaptă un an întreg Festivalul „Juste pour rire“ (cel mai mare festival de umor din lume) şi alţii care ajung din pură întâmplare acolo. Indiferent de cum te apropii de această zonă a bunei-dispoziţii, e o încântare să te pierzi în fluviile de spectatori veseli, să faci parte din micile scene trăsnite, improvizate de o trupă pe picioroange sau de comedieni răsfiraţi prin mulţime, lăsându-te purtat de muzica ce izbucnește în cascade exuberante şi de voioşia spontană a năstruşnicelor momente de teatru prezentate pe platformele amenajate în Place des Arts. O seară calmă de iulie şi o plimbare prin centrul plin de viaţă al Montréalului mi-au relevat o anume aşteptare, un freamăt aparte al mulţimii revărsate pe stradă, unicitatea unui sentiment colectiv care se închega treptat în aer.
Sunt oameni care aşteaptă un an întreg Festivalul „Juste pour rire“ (cel mai mare festival de umor din lume) şi alţii care ajung din pură întâmplare acolo. Indiferent de cum te apropii de această zonă a bunei-dispoziţii, e o încântare să te pierzi în fluviile de spectatori veseli, să faci parte din micile scene trăsnite, improvizate de o trupă pe picioroange sau de comedieni răsfiraţi prin mulţime, lăsându-te purtat de muzica ce izbucnește în cascade exuberante şi de voioşia spontană a năstruşnicelor momente de teatru prezentate pe platformele amenajate în Place des Arts. O seară calmă de iulie şi o plimbare prin centrul plin de viaţă al Montréalului mi-au relevat o anume aşteptare, un freamăt aparte al mulţimii revărsate pe stradă, unicitatea unui sentiment colectiv care se închega treptat în aer. Încet-încet, spectatorii s-au aliniat pe trotuare, retrăgându-se din spaţiul străzii. M-am alăturat lor, fără să ştiu exact ce aşteaptă toată lumea, resimţind apoi cu atât mai mult plăcerea faptului că poeţii pot primi un omagiu atât de emoţionant, de direct, adus de cei în mijlocul cărora au trăit şi pe care i-au bucurat decenii de-a rândul.
La 25 de ani de la moartea lui Félix Leclerc (1914-1988), parada „Terra Karnaval 2013“ restituie spiritul său pasionat, rebel fără stridenţe, plin de sevă şide culoare, celor care încă îi fredonează cântecele sau poate îşi amintesc de emisiunilelui radiofonice şi de rolurile din film, captivându-i deopotrivă pe cei careajung să-l cunoască abia acum.
„Când poeţii râd, cântă şi dansează” de Adina Bardaş („Terra Karnaval 2013“, Montréal)
Sunt oameni care aşteaptă un an întreg Festivalul „Juste pour rire“ (cel mai mare festival de umor din lume) şi alţii care ajung din pură întâmplare acolo. Indiferent de cum te apropii de această zonă a bunei-dispoziţii, e o încântare să te pierzi în fluviile de spectatori veseli, să faci parte din micile scene trăsnite, improvizate de o trupă pe picioroange sau de comedieni răsfiraţi prin mulţime, lăsându-te purtat de muzica ce izbucnește în cascade exuberante şi de voioşia spontană a năstruşnicelor momente de teatru prezentate pe platformele amenajate în Place des Arts. O seară calmă de iulie şi o plimbare prin centrul plin de viaţă al Montréalului mi-au relevat o anume aşteptare, un freamăt aparte al mulţimii revărsate pe stradă, unicitatea unui sentiment colectiv care se închega treptat în aer.
Sunt
oameni care aşteaptă un an întreg Festivalul „Juste
pour rire“ (cel mai mare festival de umor din lume) şi
alţii care ajung din pură întâmplare acolo. Indiferent de cum te apropii de
această zonă a bunei-dispoziţii, e o încântare să te pierzi în fluviile de
spectatori veseli, să faci parte din micile scene trăsnite, improvizate de o
trupă pe picioroange sau de comedieni răsfiraţi prin mulţime, lăsându-te purtat
de muzica ce izbucnește în cascade exuberante şi de voioşia spontană a năstruşnicelor
momente de teatru prezentate pe platformele amenajate în Place des Arts. O
seară calmă de iulie şi o plimbare prin centrul plin de viaţă al Montréalului mi-au
relevat o anume aşteptare, un freamăt aparte al mulţimii revărsate pe stradă, unicitatea
unui sentiment colectiv care se închega treptat în aer. Încet-încet,
spectatorii s-au aliniat pe trotuare, retrăgându-se din spaţiul străzii. M-am
alăturat lor, fără să ştiu exact ce aşteaptă toată lumea, resimţind apoi cu
atât mai mult plăcerea faptului că poeţii pot primi un omagiu atât de
emoţionant, de direct, adus de cei în mijlocul cărora au trăit şi pe care i-au
bucurat decenii de-a rândul.
La
25 de ani de la moartea lui Félix Leclerc (1914-1988), parada „Terra Karnaval 2013“ restituie spiritul său
pasionat, rebel fără stridenţe, plin de sevă şi de culoare, celor care încă îi fredonează cântecele sau
poate îşi amintesc de emisiunile lui
radiofonice şi de rolurile din film, captivându-i deopotrivă pe cei care ajung să-l cunoască abia acum.
(…)