Ne vedem la 104, staţia de metrou Riquet, mi-a spus la telefon Biţă Banu, în dimineaţa zilei când, finalmente, găsisem telefonul lui parizian şi l-am sunat.
Ne vedem la 104, staţia de metrou Riquet, mi-a spus la telefon Biţă Banu, în dimineaţa zilei când, finalmente, găsisem telefonul lui parizian şi l-am sunat. Am ajuns cumva cam peste mână la stabilimentul („Établissement“) artistic al oraşului Paris, ca să traduc mot-à-mot titlul faimoasei instituţii, vag periferice, dar atât de centrale pentru oamenii de teatru şi nu numai. Căci aici urma să se ţină conferinţa de presă, presupun că prima, a organizatorilor Festivalului de la Avignon, ediţia de anul acesta, care urmează să aibă loc în iulie. Un amfiteatru de vreo 400 de locuri, plin ochi cu lume care se cunoştea, ceva cam ca la conferinţele de presă de la UNITER, dar înmulţit cu zece.
„Avignonul de la Paris“ de Nicolae Prelipceanu
Ne vedem la 104, staţia de metrou Riquet, mi-a spus la telefon Biţă Banu, în dimineaţa zilei când, finalmente, găsisem telefonul lui parizian şi l-am sunat.
Ne vedem la 104, staţia de metrou Riquet, mi-a spus la telefon Biţă Banu, în dimineaţa zilei când, finalmente, găsisem telefonul lui parizian şi l-am sunat. Am ajuns cumva cam peste mână la stabilimentul („Établissement“) artistic al oraşului Paris, ca să traduc mot-à-mot titlul faimoasei instituţii, vag periferice, dar atât de centrale pentru oamenii de teatru şi nu numai. Căci aici urma să se ţină conferinţa de presă, presupun că prima, a organizatorilor Festivalului de la Avignon, ediţia de anul acesta, care urmează să aibă loc în iulie. Un amfiteatru de vreo 400 de locuri, plin ochi cu lume care se cunoştea, ceva cam ca la conferinţele de presă de la UNITER, dar înmulţit cu zece.
[…]